skip to Main Content

Anxietatea severă este una dintre cele mai înspăimântătoare stări în care ne putem afla. Se resimte de parcă tot ceea ce știm, toate lucrurile pe care ne bazăm, au dispărut brusc. Suntem goi, speriați, simțim că vom muri și că nu deținem controlul asupra vieții noastre. Anxietatea ne-a încolțit și deține acum controlul.

Atunci când mă năpădesc gândurile anxioase, nu-mi doresc decât ca panica aceea îngrozitoare să dispară, să înceteze. Starea mea de spirit pare scăpată de sub control, situația pare scăpată de sub control. Sunt disperat să readuc lucrurile pe făgașul lor, dar nu pot. E ca și cum un șobolan își croiește drum prin stomacul meu.

O istorisire personală

Cu mulți ani în urmă, m-am convins singur că am dat foc biroului în care lucram atunci. Am vărsat apă pe cablul calculatorului. Nu s-a întâmplat nimic – nu s-au produs scântei, calculatorul nu a pâlpâit, ca apoi să explodeze – totul era în regulă. Dar nu și în capul meu.

Mi-am întrebat un coleg dacă e de părere că am stricat calculatorul, dar el a spus doar, „Ei bine, nu s-a întâmplat nimic, așa că totul este în regulă. De ce ești îngrijorat?“ Am vrut să răspund „Ei bine, Barry, mă tem că atunci când voi pleca de lângă calculator, vor ieși scântei din el, ceea ce va aprinde hârtia din coșul de reciclare, focul se va răspândi prin tot biroul, apoi în întreaga clădire, ucigând pe toată lumea, iar eu voi fi cel responsabil.“ Dar am spus doar, „Da, sunt sigur că ai dreptate. Mulțumesc.“

Am plecat mai devreme de la muncă, sperând că o plimbare mi-ar face bine, dar mă tot uitam înapoi la clădire, ca să văd dacă ieșeau flăcări din ea. Există un număr finit de dăți în care poți privi înapoi la o clădire care nu este în flăcări înainte ca oamenii să înceapă să se holbeze la tine, așa că a trebuit să mă prefac că-mi leg șireturile pantofilor, ca pe urmă să privesc peste umăr; sau că mă uit la telefon, iar apoi în spate; sau că m-am rătăcit și mă uit la numele străzilor, după care privesc în urmă. Acest lucru provoacă, de asemenea, dureri îngrozitoare de ceafă, pentru că îți tot sucești gâtul uitându-te peste umăr. Dacă aș fi o bufniță, mă gândeam, ar fi nemaipomenit; ele își pot întoarce capul la 360 de grade. În acel moment, îmi doream foarte mult să fiu o bufniță sau orice altceva în afară de persoana mea. M-aș fi mulțumit și cu o broască țestoasă, un furnicar sau o pasăre.

Ajuns acasă, nu m-am putut liniști. Am continuat să caut febril orice știre despre un incendiu local. Îmi tot verificam telefonul ca să văd dacă am primit vreun mesaj de la cineva de la serviciu cu privire la incendiu. Nu puteam să stau jos, nu puteam să dorm. Mă simțeam de parcă eram prins într-un val imens, unul dintre acele valuri uriașe pe care le vezi în Honolulu, iar eu eram aruncat de colo colo, ca o jucărie a lui Poseidon. Al naibii Poseidon, a naibii suliță pe care o poartă cu el, ale naibii barbă și păr lung, al naibii trup ridicol de musculos ce perpetuează dismorfia corpului masculin și a naibii abilitate de a controla marea. La naiba cu el, la naiba cu el, la naiba cu el.

Nimeni altcineva nu face asta, m-am gândit; sunt un nebun singuratic obsedat de gânduri ridicole. Cine continuă să verifice clădiri ce nu sunt în flăcări? De ce nu pot fi pur și simplu „normal“ și să nu fiu distrus de vinovăție și anxietate pentru ceva ce nici măcar nu s-a întâmplat?

În epoca medievală, aș fi fost închis într-o colibă de noroi cu un „MN“ pictat pe ușa din față, prescurtare de la „Mare Nebun“. Copiii ar fi râs de mine în timp ce adunam mai mult noroi pentru a-mi construi sera din mocirlă, iar bătrânii i-ar fi convins pe ceilalți săteni să arunce în mine cu bălegar de bivol.

℗PUBLICITATE



Contracarez anxietatea luând decizii

Acum, când mi se declanșează anxietatea severă, preiau controlul măcar asupra unui lucru minor ca să simt că am putere asupra vieții mele. Contracarez anxietatea luând decizii. Acțiuni alternative, pozitive.

Nu trebuie să faci ceva măreț. Nu e ca și cum trebuie să o pui la pământ pe doamna de la acadele și să mâni un grup mare de copii năuciți pe cealaltă parte a străzii. Nici nu trebuie să-ți înființezi propria companie ce rivalizează cu Microsoft, să construiești o navetă spațială de dimensiuni medii în grădina din spate sau să candidezi pentru postul de primar din San Diego. Deciziile majore nu sunt recomandate, motiv pentru care, atunci când eram la un moment dat deosebit de îngrijorat, am comandat de pe internet 54 de mușcate roșii. Ca să fiu sincer, arată minunat în grădina mea, dar livratoarea a trebuit să facă șase drumuri pentru a le descărca, în timp ce eu îmi ceream scuze.

Câteva lucruri mărunte, dar folositoare pe care eu le fac:

  • Aleg șosetele pe care urmează să le port – întotdeauna cu dungi, pete sau absurd de colorate.
  • Pregătesc un smoothie, selectând cu grijă și atenție ingredientele. S-ar putea să adaug un strop de votcă, pe care o aleg la rândul ei, evident, foarte atent și deliberat.
  • Rearanjez un raft cu cărți.
  • Mă joc pe telefon, de obicei tenis, și îl pot învinge pe Roger Federer la Wimbledon, astfel încât să pot cel puțin spune „Poate sunt eu anxios, dar tocmai l-am învins pe unul dintre cei mai mari jucători de tenis din toate timpurile“.
  • Perii blana motanului. Nu este întotdeauna mulțumit, dar arată mai puțin ca o vită răvășită din ținuturile muntoase ale Scoției, iar eu mă simt mult mai bine.

Ceea ce contează este că TU iei decizia și că ești conștient de asta. De exemplu, ridic peria pisoiului și, în timp ce îl perii, îmi spun „Perii pisoiul, blana se descâlcește și arată mult mai bine.“ Sau „Învinge-l pe Roger! Lovitură puternică – am avantaj! Eu sunt cel mai bun din toate timpurile; nu tu, brânză elvețiană uriașă de bărbat ce ești. Eu câștig. Tu pierzi, ticălosule.“ Sau ceva asemănător. Pe măsură ce mă ocup de aceste lucruri, observ controlul pe care-l am asupra a ceea ce fac.

Această metodă consolidează sentimentul că deții controlul asupra propriei vieți și că nu ești pur și simplu la cheremul anxietății. Odată ce ai dobândit controlul asupra unui lucru mărunt, te simți mai capabil să faci față anxietăților ce te apasă.

Extras din cartea Cum să-ți îmblânzești anxietatea.

James Withey are marele merit de-a fi fondat The Recovery Letters, un proiect de amploare ce presupune și încurajează publicarea pe site-ul www.therecoveryletters.com a unor scrisori întocmite de cei care și-au revenit după depresie pentru cei care suferă în prezent de această afecțiune.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0