„Ce să faci? N-ai ce să faci!“, „Despre ce vorbim?“, „Atât(a) s-a putut!“, „într-un mare fel“, „așa ceva… “, „gen“ – cu siguranță vă sunt cunoscute toate aceste formulări stereotipe, clișeizate. Deși sunt lipsite de eleganță, le repetăm pentru a satisface o modă lingvistică sau din neputința de a ținti precis obiectul discuției. Cu toate că par „cool“, din păcate, multe dintre aceste exprimări și altele asemenea îmi indică un soi de sărăcie lexicală, o capacitate limitată de a nuanța și de a argumenta ideile (în mod bizar, ne e atât de teamă de sărăcia materială, dar ne gândim prea puțin la sărăcia lexicală). Să luăm, pe rând, trei dintre aceste construcții, pentru exemplificare.
„Atât(a) s-a putut!“
Pare verbalizarea datului din umeri. Ne trimite cu gândul la clișeele verbale ale limbii de lemn din perioada comunismului. În funcție de context, unii rostesc aceste cuvinte oftat, dezaprobator sau resemnat. Dar indiferent de valorile actualizate contextual, enunțul mă duce cu gândul la o recunoaștere a mediocrității și la împăcarea cu ea, iar pe cea din urmă nu o încurajez deloc. Despre reflexivul „s-“ nu mai comentez nimic, mai ales că verbul „a putea“ nu poate fi utilizat simultan personal și reflexiv (că doar n-ați auzit pe cineva conjugând: „eu mă pot, tu te poți, atât se… poate“).
„Ce să faci? N-ai ce să faci!“
Varianta mai ludică și mai dinamică a lui „Atât s-a putut!“ este, desigur, „Ce să faci? N-ai ce să faci!“, cu scrierea (și citirea!) prescurtată „Csf? Ncsf!“. Recunosc, nu înțeleg de ce ai vrea să scrii, să citești și să trăiești prescurtat într-o lume monocromă fără vocale, dar încă zâmbesc când aud acest scurt dialog din două replici, în care cel care întreabă e și cel care răspunde. Îmi amintesc de personajul Iona al lui Sorescu, dar într-o variantă nereflexivă, plonjând într-o societate care pare azi să se amuze și chiar să se complacă într-o stare cognitivă pasivă.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
„Într-un mare fel“
Închei „într-un mare fel“, cu exprimarea omonimă, un act verbal apreciativ destul de stângaci. În loc de „într-un mare fel“, recomand adjective mai bine alese dintr-un spectru semantic mai larg: „splendid, superb, sublim, grandios, impozant, impresionant, magnific, minunat, bine, frumos, uimitor etc“.
℗PUBLICITATE
Nu văd o problemă în a strecura aceste clișee cu un scop stilistic precis, într-o conversație informală cu un ton dezinvolt, jovial. Îngrijorarea mea începe începe (ca în cazul limbii de lemn a comunismului) odată cu repetarea lor obsesivă și autosuficientă, când ne îngustează orizonturile, în loc să le deschidă, căci ne cer prea puțin efort de gândire personală.
Ar fi în folosul tuturor să ne exprimăm mai creativ, mai cald și mai nuanțat. Și… prima etapă a ieșirii din clișeu este să conștientizezi că (voluntar sau nu) îl folosești uneori și tu!
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
