Atenția, ca formă de iubire și element vital al relației terapeutice în psiho-oncologie

Simone Weil susținea că „atenția este cea mai rară și cea mai pură formă de generozitate“¹. În context psiho-oncologic, atenția autentică și necondiționată reprezintă prima piatră de temelie a unei relații sănătoase și terapeutice. Atenția autentică din partea fiecărui membru al echipei medicale poate fi considerată una din componentele vitale ale îngrijirii și care contribuie semnificativ la calitatea vieții pacienților oncologici.

Înainte de a ne uita cu mai multă precizie la acest concept al atenției, cred că ar fi extrem de util dacă ne-am acorda o clipă de reflecție personală și ne-am aminti un moment în care am fost vulnerabili, în care tot ce ne-am dorit a fost ca celălalt doar să ne vadă și să ne audă (atât!). Cum a fost să simțim că atenția cuiva ne îmbrățișează efectiv? Am simțit că avem nevoie de mai mult? Am simțit că a fost vindecător sau nu? Ce a însemnat pentru noi acea relație pe termen mediu și lung? Unii dintre noi sunt prezențe terapeutice pentru ceilalți și prin faptul că dau dovadă de o formă pură de atenție.

Atenția ca bază a conexiunii autentice

În psiho-oncologie, atenția oferită unui pacient nu este un instrument de lucru, ci însăși esența conexiunii umane. Îmi îngădui să spun că, abia când pacientul vede atenția noastră, începe „ora inimii“. Adevărata prezență, marcată de atenție activă, nefragmentată de stimuli externi și interni, creează un spațiu de siguranță și acceptare, esențial pentru reducerea distresului. Prin atenție nu ne reducem la ascultare pasivă, ci suntem pe deplin prezenți, fără judecată și fără nevoia de a umple spațiul cu soluții imediate.

Atunci când experimentăm „infuzia de frică“, atenția acordată de un specialist devine un veritabil act de însoțire. Este un răspuns activ la nevoia umană de a fi văzut, auzit și validat, într-un moment de vulnerabilitate extremă.

Atenția și validarea emoțională

Personal, consider că o abordare completă este una care face apel la eclectism metodologic, fie că vorbim despre o relație terapeutică cu elemente existențialiste, sub cupola unei conceptualizări clinice riguroase și luând în calcul conceptul de validare emoțională din terapia dialectic-comportamentală (DBT). În cadrul DBT se susține că, atunci când cineva simte că emoțiile sale sunt recunoscute și acceptate, nivelul de stres scade, iar autoreglarea emoțională devine mai accesibilă. În interacțiunea terapeutică, acest proces are loc atunci când psihologul clinician sau psiho-oncologul:

• Reflectă emoțiile persoanei din fața sa, fără a le minimaliza.
• Creează un spațiu lipsit de presiunea de a „găsi soluții“ imediate.
• Exprimă prezență activă prin contact vizual, gesturi și tonul vocii.

Neuroștiința atenției: de ce prezența construiește conexiuni

Cercetările din neuroștiință arată că atenția focalizată și empatică activează rețelele neuronale implicate în conexiunea socială și reglarea emoțională^2,3. Cortexul prefrontal medial, o regiune asociată cu înțelegerea perspectivelor celuilalt, este puternic activat în interacțiunile marcate de atenție conștientă.

℗PUBLICITATE

---

---

De asemenea, în contexte de susținere emoțională autentică, nivelurile de oxitocină (hormonul atașamentului și al încrederii) cresc semnificativ, facilitând reducerea stresului și sporind sentimentul de siguranță^4,5,6. Acest mecanism este deosebit de relevant în psiho-oncologie, unde relația terapeutică trebuie să funcționeze ca un spațiu de ancorare emoțională în fața incertitudinii.

Teoria polivagală^7,8,9 evidențiază faptul că prezența autentică a unei persoane de încredere poate ajuta la reglarea sistemului nervos autonom, mutând pacientul dintr-o stare de hiperactivare anxioasă către una de siguranță și calm. Acest aspect este unul fundamental pentru suportul persoanelor afectate de cancer, unde frica și incertitudinea pot activa răspunsuri acute de stres.

În concluzie, atenția autentică nu este doar un instrument terapeutic, ci și un act etic și deontologic față de omul din fața noastră. În psiho-oncologie și în toate domeniile unde prezența umană contează, cultivarea atenției conștiente reprezintă fundamentul relațiilor vindecătoare.

Într-o lume zgomotoasă, adevărata revoluție a conexiunii autentice și a relațiilor sănătoase începe cu disponibilitatea de a asculta, de a fi prezent și de a oferi celuilalt darul rar al unei atenții nefragmentate.

Referințe bibliografice selective:

1. Weil, S. (1952). Gravity and Grace. Routledge
2. Siegel, D. J. (2007). Reflections on the mindful brain. The Mindful Brain: Reflection and Attunement in the Cultivation of Well-Being, 17(3), 166-168.
3. Siegel, D. J. (2009). Mindful awareness, mindsight, and neural integration. The Humanistic Psychologist, 37(2), 137.
4. Heinrichs, M., & Domes, G. (2008). Neuropeptides and social behaviour: effects of oxytocin and vasopressin in humans. Progress in brain research, 170, 337-350.
5. Heinrichs, M., Chen, F. S., & Domes, G. (2013). Social neuropeptides in the human brain: oxytocin and social behavior. Understanding other minds (eds Baron-Cohen, S., Lombardo, M. & Tager-Flusberg, H.), 291-307.
6. Carter, C. S. (1998). Neuroendocrine perspectives on social attachment and love. Psychoneuroendocrinology, 23(8), 779-818.
7. Porges, S. W. (2007). The polyvagal perspective. Biological psychology, 74(2), 116-143.
8. Thayer, J. F., & Lane, R. D. (2000). A model of neurovisceral integration in emotion regulation and dysregulation. Journal of affective disorders, 61(3), 201-216.
9. Sumantry, D., & Stewart, K. E. (2021). Meditation, mindfulness, and attention: A meta-analysis. Mindfulness, 12, 1332-1349.

Citește și:

• Gânduri și emoții în parcursul oncologic. Primul podcast de psiho-oncologie
• O perspectivă personală despre darul psiho-oncologiei (partea I)
• Cum îi ajută psiho-oncologia pe copiii diagnosticați cu cancer să facă față acestei călătorii dificile