Pagina de Psihologie, Autor
skip to Main Content

Test: Ce complexe ai?

Ce sunt complexele? Tendințe inconștiente care guvernează atitudinile, comportamentele, visele etc oamenilor. Psihanaliștii clarifică cel mai bine noțiunea de complex, considerându-l drept o combinație de trăsături personale, de dorințe, emoții, sentimente, de atitudini afective contradictorii, întotdeauna inconștiente, care fac parte integrantă din personalitate. Odată format, complexul se fixează în mintea, sufletului omului și în orice situație asemănătoare, se reactivează reacțiile distructive, chiar…

Test: Care este profilul tău psihologic?

Adeseori, felul în care ne vedem și imaginea pe care ne-o facem despre comportamentul nostru, gândurile sau acțiunile noastre sunt deformate de o idee ideală despre noi înșine. Pe de alta parte, un observator cât de cât obiectiv ne poate oferi o o oglindă în care ne putem contempla așa cum suntem cu adevărat. Tot ce facem în viața de…

Celeste Davidson Mannis

Născută în Los Angeles, CA, Celeste Davidson Mannis a absolvit Universitatea din sudul Californiei (istoria și istoria artei), cu un MBA la Londra. Printre premiile obținute se numără: Parents’ Choice Award și premiul Asociației internaționale de lectură pentru cea mai bună carte de carte în 2003, și Book Sense Book Pick în 2005; Oppenheim Toy Portfolio Award, California Readers Collection…

Stan Tatkin

Stan Tatkin este clinician, cercetător, profesor și dezvoltator al Abordării Terapiei Psihobiologice a Cuplurilor (Psychobiological Approach To Couples Therapy – PACT) care integrează cercetări din neuroștiință, atașamentul infantil și jocul de rol terapeutic aplicat la relațiile adulților. Această metodă se centrează pe atașamentul timpuriu și efectul acestuia asupra dezvoltării creierului și a sistemului nervos. PACT încurajează de asemenea cuplurile să participe…

Paula Hawkins

Paula Hawkins a lucrat ca jurnalist timp de cincisprezece ani înainte să se dedice literaturii. Născută și crescută în Zimbabwe, Paula s-a mutat la Londra în 1989, unde locuiește și acum. Fata din tren este primul său thriller.

David I. Rome

David I. Rome este un instructor certificat de Focalizare care combină această metodă cu practicarea lucidității preluată din budism, predând-o în cadrul unor cursuri și seminare pe care le organizează în Statele Unite, Canada și Europa. A început să practice budismul în anul 1971, fiind timp de nouă ani secretarul particular al maestrului tibetan Chogyam Trungpa Rinpoche. David a jucat un…

Naomi Aldort

Naomi Aldort este îndrumător parental și familial și autoare și publicistă. Susține conferințe pe trei continente, iar cartea și articolele sale au fost traduse în peste douăzeci de limbi. Sfaturile ei au transformat viețile a mii de familii din întreaga lume. Naomi Aldort se axează asupra unei game largi de probleme din cadrul parentajului, de la nou-născuți până la adolescenți, ținând…

Richard Branson

Sir Richard Branson este un antreprenor cunoscut în toată lumea, un aventurier, un simbol și fondatorul Virgin Group. Autobiografia sa, Pierderea virginității, și cărțile sale de business, Screw It, Let’s Do It – Lecții din școala vieții și Afacerile dezbrăcate – Aventurile unui antreprenor internațional, sunt bestselleruri internaționale. Branson este, de asemenea, și autorul volumelor Reach for the Skies și,…

Caută