Skip to content

Alexandra Iacob este psiholog clinician (practicant autonom) și lucrează în propriul cabinet de psihologie cu copii, adolescenți, tineri și familiile acestora. A absolvit masteratul în Psihologia Dezvoltării și Psihologie Clinică la Universitatea Heidelberg din Germania în 2014. Alexandra este pasionată de oameni și dezvoltarea lor, de neuroștiințe și de viață. Își iubește meseria și caută mereu experiențe care să o ajute să se dezvolte personal și profesional.

De ce este cititul unul dintre cele mai importante obiceiuri?

De ce este cititul unul dintre cele mai importante obiceiuri?

Este început de an și cu toții ne-am făcut, probabil, o listă lungă cu lucruri pe care ne dorim să le facem în 2021 sau o listă scurtă, însă cu câteva puncte foarte ambițioase. Unul dintre lucrurile scrise de mine pe această listă a fost…

Quo Vadis. Despre viitorul adolescenților

Quo Vadis. Despre viitorul adolescenților

În viața noastră există anumite momente decisive. Întâlnim oameni care ne inspiră să alegem un drum pe care altfel poate că nu l-am fi ales. Poate una dintre cele mai mari provocări ale adolescenților de astăzi este alegerea unei profesii. Îmi amintesc cum, în urmă…

De ce este esențială evaluarea psihologică? Întrebări și răspunsuri

De ce este esențială evaluarea psihologică? Întrebări și răspunsuri

Evaluarea psihologică este un subiect despre care se vorbește prea puțin. Mulți dintre noi au trecut printr-o evaluare psihologică la angajare sau pentru a obține permisul auto. Chiar dacă nu ne face plăcere sau ne este teamă de o evaluare psihologică, aceasta are un rol…

Cum ne identificăm sensul vieții, în momentele de răscruce

Cum ne identificăm sensul vieții, în momentele de răscruce

Sunt momente în viață, în care ne simțim ca o barcă fără pânze, plutind în largul mării. Nu se vede țărmul la orizont, iar noi nu știm în ce direcție să o apucăm. Încotro să mergem? Simțim că viața noastră nu are sens și ne-am…

Ce faci ca părinte, atunci când copilul simte anxietate?

Ce faci ca părinte, atunci când copilul simte anxietate?

Cu toții ne naștem cu un anumit nivel al anxietății – ca trăsătură. Unii simt mai frecvent și mai intens anxietate, iar alții mai rar. Anxietatea este benefică, pentru că ne ajută să ne protejăm de situații negative sau periculoase pentru noi; însă, în același…

Patru recomandări pentru managementul anxietății în perioada pandemiei

Patru recomandări pentru managementul anxietății în perioada pandemiei

În ultima perioadă, cu toții trecem printr-o provocare aparte. Timpul pare să se fi oprit în loc, iar noi trăim o viață plină de limitări. Astăzi, poate mai mult ca oricând, ne dăm seama cât de valoroasă este libertatea. Libertatea de a ne urca într-un…

Adolescența, o perioadă de maximă dezvoltare

Adolescența, o perioadă de maximă dezvoltare

Adolescența… o perioadă fascinantă! Atât de fascinantă, încât am decis să dedic ani din viața mea studierii modului în care adolescenții simt și își reglează emoțiile. De ce, adolescența? Adolescența este o perioadă de maximă dezvoltare cognitivă, socială, emoțională și identitară. Îmi aduc cu drag…

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0