Skip to content

Dr. John Gottman este unul dintre cei mai influenți psihoterapeuți activi în lume în ultimul sfert de secol. A devenit cunoscut pentru cercetările sale privind în special stabilitatea conjugală și predicțiile despre divorț, relația părinte-copil și dezvoltarea emoțională. Vreme de peste 40 de ani, a condus o activitate de observare științifică directă (pe eșantioane însumând mii de cupluri, analizate în studii longitudinale).

Test pentru părinți: recunoști corect emoțiile copilului tău?

Test pentru părinți: recunoști corect emoțiile copilului tău?

Iată aici un exercițiu prin care vă puteți testa abilitățile de identificare a sentimentelor care-i încearcă pe copii, precum și a agendei din capul părintelui. Veți regăsi o varietate de situații aprinse din punct de vedere emoțional. De asemenea, testul vă dă șansa de a…

Despre literatura pentru copii cu dr. Gottman

Despre literatura pentru copii cu dr. Gottman

Din fragedă pruncie până-n adolescență, cărțile de calitate destinate copiilor pot constitui o metodă excepțională pentru ca părinții împreună cu cei mici să învețe despre emoții. Poveștile îi ajută pe micuți să-și adune un vocabular prin intermediul căruia să vorbească despre sentimente și ilustrează feluritele…

Istoria taților în sala de nașteri

Istoria taților în sala de nașteri

În prezent, în SUA, un copleșitor procent de 91% dintre tați participă la nașterea bebelușilor lor. Cu 50 de ani în urmă, erau complet absenți acolo. Povestea lor a început în 1957, cu o scrisoare publicată în Ladies’ Home Journal. O soră medicală luase un pix…

Sunt, oare, soții necesari?

Sunt, oare, soții necesari?

Sociologia populară nu i-a ajutat prea mult pe bărbați. Expresia „schimbul doi“ (the second shift) a devenit un slogan începând cu mijlocul anilor 1960. A fost folosită pentru a descrie femeile cu două slujbe (care mergeau la serviciu, dar munceau și în casă). Conceptul implică…

Ce să faci pentru a nu-ți mai critica partenerul? Recomandarea unuia dintre cei mai importanți terapeuți de cuplu

Ce să faci pentru a nu-ți mai critica partenerul? Recomandarea unuia dintre cei mai importanți terapeuți de cuplu

Potrivit descoperirilor din psihologia relațiilor, critica este una dintre cele mai nocive manifestări comportamentale, alături de dispreț, defensivă și blocajele în comunicare (comportamente numite metaforic și Cei Patru Călăreți ai Apocalipsei Relaționale). Dr. John Gottman, care a propus teoria celor patru călăreți, spune că antidotul…

9 sfaturi esențiale pentru relația de cuplu, de la dr. John Gottman

9 sfaturi esențiale pentru relația de cuplu, de la dr. John Gottman

Considerat unul dintre cei mai importanți cercetători din psihologia relațiilor, dr. John Gottman este expertul mondial nr. 1, atunci când vine vorba despre dovezile științifice cu privire la viața în doi. Autor a nenumărate cărți, majoritatea traduse în limba română la Editura Pagina de Psihologie, dr. Gottman…

Chestionar: Ce fel de părinte ești?

Chestionar: Ce fel de părinte ești?

Următorul chestionar conține întrebări despre sentimentele tale privind tristețea, frica și mânia – întâlnite atât la tine însuți, cât și la copiii tăi. Pentru fiecare întrebare, te rugăm să încercuiești varianta care se potrivește cel mai bine cu felul în care simți tu. Dacă nu…

Suferințele copiilor deconectați de propriile emoții

Suferințele copiilor deconectați de propriile emoții

Robert ar fi, probabil, surprins să audă că e descris ca un părinte nepăsător. La urma urmei, în interviurile cu echipa de cercetare, a fost evident că-și adoră fiica, pe nume Heather, și că petrece o groază de timp cu ea. Ori de câte ori…

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0