Autismul este o tulburare de neurodezvoltare cu manifestări variate, iar abordarea sa diferă în funcție de contextul cultural, politic și educațional al fiecărei țări. Comparând Japonia, SUA și România, se pot observa diferențe notabile în ceea ce privește diagnosticarea, intervenția terapeutică și integrarea persoanelor cu autism în societate. Prin acest articol îmi propun să ofer o înțelegere mai clară asupra modului în care aceste trei țări abordează autismul și ce lecții pot fi învățate din fiecare model.
Manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, text revizuit, DSM-5 TR, 2024, este referință standard pentru diagnostic. Acest manual este util pentru a înțelege criteriile care stau la baza comparațiilor internaționale.
Japonia: autismul între conformitate și progres
În Japonia, cultura colectivistă pune un accent deosebit pe conformitate și armonie socială, ceea ce poate face dificilă acceptarea și integrarea persoanelor neurodivergente. De-a lungul timpului, autismul a fost privit cu reticență, iar părinții s-au confruntat cu stigmatizare socială.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Totuși, în ultimele decenii, Japonia a înregistrat progrese semnificative. Diagnosticul este recunoscut și inclus în politicile de sănătate, iar unele companii mari, precum Fujitsu, implementează programe de angajare pentru persoanele cu autism. Pe de altă parte, sistemul educațional japonez oferă atât școli speciale, cât și programe de integrare, însă accesul la terapii și sprijin specializat variază în funcție de regiune.
Un aspect pozitiv al culturii japoneze este aprecierea abilităților specializate, precum atenția la detalii și perseverența, ceea ce permite unora dintre persoanele cu autism să exceleze în domenii precum IT sau științele exacte.
Statele Unite ale Americii: un model de suport și incluziune
Statele Unite ale Americii sunt recunoscute pentru politicile progresiste în ceea ce privește autismul. Diagnosticarea este realizată la vârste fragede, iar legea garantează accesul la educație adaptată prin Individuals with Disabilities Education Act (IDEA). Există numeroase programe educaționale și de terapie comportamentală (ABA), terapii ocupaționale și alternative, precum floortime sau terapia senzorială.
Un alt aspect important este sprijinul pentru tranziția către viața de adult. Multe universități oferă programe dedicate studenților neurodivergenți, iar companiile investesc în diversitate și incluziune. Programele de angajare, dezvoltate de giganți precum Microsoft sau SAP, sunt exemple de bune practici care sprijină integrarea persoanelor autiste în câmpul muncii.
Totuși, în Statele Unite, există și provocări, cum ar fi costurile ridicate ale terapiilor și inegalitatea în accesul la servicii pentru familiile cu venituri mai mici. Deși asigurările medicale acoperă o parte din tratamente, mulți părinți se confruntă cu dificultăți financiare în susținerea pe termen lung a nevoilor copiilor lor.
România și Europa: între obstacole și progrese
În România, autismul a fost mult timp un subiect ignorat, iar până în anii 2000, diagnosticarea și intervenția timpurie erau aproape inexistente. Astăzi, conștientizarea este în creștere, iar legislația prevede drepturi pentru copiii cu autism, inclusiv acces la educație și servicii terapeutice. Cu toate acestea, aplicarea acestor prevederi este adesea deficitară, iar părinții trebuie să lupte pentru drepturile copiilor lor.
℗PUBLICITATE
Spre deosebire de Statele Unite, unde terapia ABA este standardizată și acoperită de asigurări, în România și în alte țări europene, accesul la terapie depinde de resursele financiare ale familiei. ONG-urile joacă un rol crucial în oferirea de servicii gratuite sau la costuri reduse.
Un aspect pozitiv este că Europa începe să adopte modele de integrare socială, inspirate din Statele Unite, dar și să dezvolte abordări proprii, cum ar fi educația incluzivă și programele de sprijin pentru adulții cu autism. De exemplu, în unele țări europene, există inițiative de angajare asistată și comunități adaptate pentru persoanele neurodivergente.
Ce putem învăța din aceste diferențe
1. Importanța diagnosticării timpurii – Statele Unite oferă un model excelent în acest sens. Cu cât un copil este diagnosticat mai devreme, cu atât șansele lui de a dezvolta abilități esențiale sunt mai mari. Părinții din România au început să insiste pentru evaluări timpurii și caută specialiști mai devreme.
2. Educația incluzivă și adaptată – Deși Japonia și România întâmpină încă provocări în acest domeniu, SUA demonstrează că un sistem educațional flexibil, care oferă suport individualizat, poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții unui copil cu autism.
3. Integrarea profesională – Japonia și SUA au inițiative puternice în acest sens. În România, deși există ONG-uri și proiecte care promovează angajarea persoanelor cu autism, este nevoie de mai mult sprijin din partea companiilor și a statului.
4. Combaterea stigmatizării – Japonia ne arată că, deși există bariere culturale, acestea pot fi depășite prin educație și conștientizare. România are nevoie de campanii publice mai ample pentru schimbarea percepției asupra autismului.
Deși abordările autismului diferă între Japonia, Statele Unite și România, fiecare dintre aceste țări oferă lecții valoroase. Părinții copiilor cu autism trebuie să fie bine informați, să lupte pentru drepturile copiilor lor și să colaboreze cu specialiști, indiferent de sistemul în care trăiesc. Se simte nevoia unei societăți mai deschise și mai adaptată nevoilor persoanelor neurodivergente.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
