Skip to content

Frank Ostaseski este un pionier al îngrijirii atente și pline de compasiune de la sfârșitul vieții. Este profesor budist, fondator al Institutului Metta și cofondator al Zen Hospice Project, primul azil budist din Statele Unite.

A fost lector invitat la Facultatea de Medicină Harvard, la Clinica Mayo și la Universitatea Heidelberg și profesor la centre spirituale importante de pe tot globul. Este consultant pentru cele mai importante organizații din domeniul sănătății. A susținut conferințe la sediile unor mari corporații precum Google și Apple. În 2018 i s-a acordat prestigiosul premiu Humanities al Academiei Americane de Îngrijiri și Medicină Paliativă.

℗PUBLICITATE



Activitatea sa inovatoare a fost prezentată la The Oprah Winfrey Show, în serialul revoluționar de televiziune al lui Bill Moyers, On Our Own Terms, și a fost apreciată de Sfinția Sa Dalai Lama.

A însoțit mai mult de 1.000 de oameni în ultimele clipe și a instruit mii de medici, îngrijitori și membri de familie pretutindeni în lume.

De același autor

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0