fbpx
skip to Main Content
Avem Nevoie De „mulțumire“ Pentru A Traversa Cu Bine Momentele Dificile

Când te-ai simțit ultima oară fericit și ce anume ți-a adus acea fericire? Sau, poate, contextul incert al pandemiei, încărcat cu atât de multe îngrijorări și necunoscute, te-a făcut să îți stopezi orice pornire de fericire? Ce ne-am permis și ce am suprimat în această perioadă?

Am observat atitudini diferite în ceea ce privește raportarea la fericire, pe parcursul pandemiei: categoria celor care s-au simțit stânjeniți că au reușit totuși să surâdă chiar și în astfel de contexte dificile și, poate, în anumite momente „să apuce fericirea de un picior“, de parcă ar fi fost ceva în neregulă să fii fericit atunci când există atâta nefericire în jurul tău; categoria celor care „sub greutatea contextului“ au „amânat dreptul la fericire“ pentru mai târziu, după pandemie, făcându-și cadoul așteptării (uneori, poate mai prețios decât fericirea în sine, ca o promisiune „dulce“ care planează asupra lor); ctegoria celor pentru care, indiferent de context, fericirea a fost un scop, „un far către care s-au îndreptat din nou și din nou“, iar pandemia a fost doar „o altă piedică de trecut“ spre atingerea acesteia.

De cele mai multe ori, urmărim cu atâta înverșunare fericirea, încât toate experiențele care nu reflectă această emoție pălesc, ajungem să ne îngustăm lentila prin care privim lumea, să ne simțim istoviți de drumul parcurs în căutarea acestei emoții și să cădem pradă anxietății sau depresiei. Și asta se întâmplă pentru că punem semnul egal între fericire și starea de bine, iar acest lucru ne bulversează și mai tare. Uităm de caracterul tranzitoriu al fericirii și alegem să o căutăm pentru intensitatea ei, chiar dacă ea durează câteva momente, care trec mult prea repede față de efortul pe care l-am făcut ca să ajungem acolo. Și atunci ne întrebăm ce-ar trebui, de fapt, să căutăm, să trăim, să simțim, astfel încât să păstrăm în viața noastră acea stare de bine, de bunăstare?

Anticii nu foloseau aproape niciodată cuvântul „fericire“, atunci când vorbeau despre o „viață bună“. Ei s-au referit mai degrabă la „mulțumire“ și au descris această stare ca fiind o „întregire necondiționată“, nefiind influențată ca stare de niciun factor extern. Ei credeau că ne putem păstra starea de mulțumire, chiar și atunci când în exteriorul nostru este „haos“. Mulțumirea nu înseamnă căutare, ci mai degrabă acceptare, și ne îndreaptă atenția asupra momentului prezent, în care totul este perfect așa cum este,  indiferent de ceea ce se întâmplă în afara noastră. Mulțumirea izvorâtă din „aici și acum“, din completitudinea momentului, îți aduce liniște și vitalitate, astfel încât să poți face loc în universul tău altor experiențe. Nimeni, în afară de tine, nu este responsabil pentru această stare. Dacă fericirea vine și pleacă, mulțumirea o poți păstra și cultiva în viața ta. Trăind această stare de mulțumire, de împăcare, nu mai suntem tentați să căutăm fericirea în exterior, în „mai mult“ sau „mai bine“. Iar la un moment dat, pe nevăzute, mulțumirea se transformă în „abundență“ și nimeni nu îți poate lua această „abundență“ pe care o simți în interior. E aici, e cu tine, e suficientă!

℗PUBLICITATE


Nu aș vrea să confundăm mulțumirea cu lipsa obiectivelor, cu faptul că nu mai luptăm pentru cauzele în care credem sau cu faptul că nu ar trebui să reacționăm în fața nedreptăților. Mulțumirea nu înseamnă renunțare! Este normal să avem setate obiective și planuri de viitor, dar este la fel de important să nu dezvoltăm atașamente nesănătoase pentru acestea, fiindcă acest lucru întărește ideea că nu putem fi bine „acum“. Or noi avem nevoie de acest „acum“ pentru a face lucruri și a nu perpetua un cerc vicios. Investim într-adevăr în viitor și celebrăm trecutul, atunci când alegem să trăim în prezent! 

La fel de important este să nu căutăm să trăim emoții exclusiv pozitive, deoarece ratăm oportunități valoroase de a descoperi lucruri despre noi, de a evolua. Orice emoție, pozitivă sau negativă, trece până la urmă și, cu cât reușim să facem loc tuturor emoțiilor în lumea noastră interioară, cu atât viața noastră va deveni mai bogată, mai colorată și mai autentică. Aprecierea tuturor experiențelor vieții este, de fapt, piatra de temelie pentru mulțumire! 

Mihaela Svet

Psiholog şi psihoterapeut de familie, educator parental certificat și autorizat Circle of Security, cu o experienţă de mai bine de 10 ani în diverse arii ale Resurselor Umane în diferite companii multinaţionale. Psihoterapeut în formare în metoda Somatic Experiencing (Experiențierea Somatică), o metodă psiho-biologică eficientă pentru identificarea și rezolvarea traumelor. Voluntar în proiectul „Dăruieşte viaţă“, pentru susţinerea familiilor cu copii diagnosticaţi de cancer.

Back To Top
×Close search
Caută