Back to school – 9 recomandări de bază

Cu câteva săptămâni înainte să vină luna septembrie, auzim peste tot reclame „back to school“, iar începutul școlii vine cu multe pregătiri standard: haine noi, uniformă (unde se cere), ghiozdan, rechizite, bucheţel de flori, analize medicale etc. Îmi amintesc destul de bine cum mă pregăteam eu în urmă cu ceva ani și văd în mare parte aceleași pregătiri și acum. Pe alocuri, nimic nu pare schimbat semnificativ.

Totuși, îmi amintesc și trăirile interioare – care, în cazul meu cel puțin, primeau mai puțină atenție și grijă decât restul lucrurilor necesare unui început bun. Mă bucur să văd că acum mulți părinți solicită informații, își pun problema pregătirii emoționale pentru școală, surprind semnele de îngrijorare ale lor sau ale copiilor și ne determină astfel pe noi, specialiştii în domeniu, să schițăm idei care pot să le fie (și să ne fie) de ajutor. Mă includ cu ușurință în exprimare, pentru că și fetele mele (re)încep școala și grădinița, deci ne pregătim şi noi.

În rolul nostru de părinţi (sau chiar de cadre didactice), ajută să ştim că este tipic pe acest continuum al dezvoltării, în intervalul de vârstă 3-6 ani, să regăsim frica de pierdere a persoanei de îngrijire, în condiţiile în care nevoia de autonomie şi autocontrol devine prioritară. Iar la 6-10 ani – frica de şcoală şi îngrijorările aferente, având în vedere că adaptarea şcolară este cumva sub lupă, precum şi dezvoltarea cognitivă a schemelor de anticipare a evenimentelor negative. Dacă mergem mai sus cu o etapă, la 10-12 ani apar preocupările și îngrijorările legate de relaţiile sociale, de prieteni şi colegialităţi, aceasta fiind perioada în care înţelegerea interacţiunilor sociale apare în prim-planul dezvoltării. Prin urmare, ştiind că aceste aspecte sunt tipice şi caracteristice respectivelor perioade, fără dubiu, avem de abordat – în raport cu începerea şcolii – preocupările copiilor privind acest moment.

Chiar dacă vorbim de aceeaşi şcoală şi acelaşi colectiv, există lucruri ce ne pot face pe noi, ca adulţi, să minimizăm impactul unui nou an şcolar. Copiii sunt adesea interesaţi sau îngrijoraţi să afle dacă mai au sau nu aceiaşi colegi, aceeaşi sală de clasă, dacă se mai face sau nu cutare opţional, dacă mai vine sau nu profesorul preferat ori, dimpotrivă, cel pe care nu-l agreează, dacă prietena cea mai bună, cu care nu s-a întâlnit (poate) toată vacanţa, a rămas prietena cea mai bună, dacă mai ştie noțiunile pe care le ştia până să intre în vacanţă, dacă a lucrat suficient de mult şi de bine în vacanţă, dacă va întârzia la ore, dacă are tot ce îi este necesar etc. Sunt atât de multe, de variate şi de suprinzătoare scenariile care se derulează în universul interior al copiilor noştri!

La cealaltă extermă, avem situaţia în care copilul începe şcoala pentru prima dată şi, în acest caz, abordarea noutăţii devine cu atât mai necesară. Ajută să ne amintim despre creier cât de mult preferă homeostazia, familiaritatea şi, ca atare, faptul că cei mici nu prea au nevoie de surprize. Cea mai sigură variantă de a le ofei amintiri plăcute şi o stare de bine este să le facem necunoscutul cunoscut şi astfel să menţinem sentimentul de siguranţă. Sigur că asta nu exclude expunerea la nou şi antrenamentul necesar învăţării abilităţilor de a face faţă noutăţii, ambiguităţii şi neaşteptatului. Doar că este necesar să alegem adecvat momentele, evenimentele, contextele și miza.

Acum, având în atenţie aceste aspecte, am să listez mai jos câteva potenţiale sugestii, opţiuni pentru a ne uşura munca, precizând că niciuna dintre ele nu reprezintă o garanţie, ci doar inspiraţie şi ghidare. Secretul stă în adaptarea lor la situaţia fiecăruia.

1. Timpul – Pregatirea pentru tranziţia de la programul lejer de vacanţă la programul clar de şcoală e bine să înceapă cu o săptămână sau două înainte, pentru a-i oferi corpului timpul necesar să se reajusteze, să (re)intre în rutina nouă sau cunoscută (de exemplu, ora de culcare şi trezire, ritmul de dimineaţă, activităţile de seară sau dimineaţă).

2. Crearea sau rememorarea rutinei (de dimineaţa şi seară) – Facem acest lucru împreună cu copilul şi ne asigurăm că are reperele necesare pentru a-şi aminti dimineaţa, când e somnoros, ce are de făcut. Ne putem folosi de carduri (poze printate de pe net), putem desena cu copilul etapele, putem fixa post-it-uri, orice ştim că se potriveşte copilului nostru şi poate transforma rutina în ceva plăcut, care să-l ţină pe copil atent la pregătire. Seara este cel mai potrivit moment pentru pregătirea hainelor, ghiozdanului şi a oricărui alt lucru ce ne poate ajuta ca dimineţile să fie blânde şi fără multe treburi de făcut, astfel încât să fie timp în prima zi, poate, de o poză înainte de plecare, de un cântec sau dans haios, de salutul preferat sau altceva – şi, totul, fără grabă.

3. Implicarea în pregătire – Facem liste împreună cu copilul sau parcurgem lista de la şcoală şi stabilim ce avem şi ce e nevoie să cumpărăm: haine, rechizite, echipament de sport, uniformă, inclusiv dotarea biroului de acasă şi (re)amenajarea camerei adecvat unui şcolar. Suntem atenţi să-i oferim copilului spaţiu pentru alegeri şi, chiar dacă pragmatic vorbind, caietul cu imprimeu nu e, de exemplu, cea mai bună opţiune, permitem şi puţină culoare, amintindu-ne vârsta şi nevoile (da, şi regulile şcolii).

℗PUBLICITATE

---

---

4. Familiarizarea cu şcoala (ca localizare şi mod de organizare) – Poate să fie necesară o vizită la şcoală (unele şcoli permit acest lucru, chiar organizat sau la cerere) ori măcar în proximitatea ei. Putem să le arătăm copiilor site-ul şcolii sau poze cu şcoli asemănătoare, dacă nu avem alte opţiuni. Ajută să le spunem sau să-i antrenăm în a-şi aminti programul de la şcoală (nu neaparat orarul). Orice informaţie care ajută la creşterea familiarităţii diminuează implicit îngrijorările.

5. Identificarea preocupărilor sau îngrijorărilor copiilor – Uneori spun ei singuri, alteori răspund când îi întrebăm direct, însă de cele mai multe ori e nevoie de tact în discuţia cu copiii, pentru a afla ce este relevant. Asta înseamnă să ne simtă mai întâi prezenţi emoțional, implicaţi şi curioşi, interesaţi de ei. Având acest teren de siguranţă, ies la suprafaţă fricile, şi atunci ne amintim regula de aur în dialogul relational.

6. Regula de aur – Înainte de orice (contra)argument, explicaţie sau de prezentarea a ceea ce este minunat despre şcoală:

• OGLINDIM conţinutul, prin repetarea a ceea ce a spus copilul, asigurându-ne şi asigurându-l că am auzit (astfel, câştigăm şi puţin timp) şi că ne interesează.
• VALIDĂM, arătând că are sens ceea ce ni se spune.
• EMPATIZĂM, punând în cuvinte emoțiile pe care le simte copilul.
• NORMALIZĂM cu exemple trăite de noi, referitor la şcoală sau la un loc nou de muncă, știind că cel mai de impact este exemplul personal şi cel din proximitatea copilului. Vorbim despre îngrijorare, specific, de N ori, atât cât e nevoie pentru a vedea că trăirea asociată conținutului discutat s-a diminuat.

7. Schimbarea sau lărgirea perspectivei & creşterea etuziasmului – Abia după ce ne este evident că trăirea negativă și-a pierdut din intensitate, mergem cu discuţia către ce ar putea să fie atractiv, folosindu-ne de ceea ce ştim deja că-i place copilului la (sau despre) şcoală. Facem asta pentru a facilita crearea unor aşteptări pozitive, care să şi aibă şanse mari să se întâmple. De exemplu, întâlnirea cu colegii vechi cel mai adesea dă un sentiment de siguranţă şi, dacă se poate conecta dinainte cu unul măcar, asta e de mare ajutor. Sau, poate, a adus amintiri din vacanță pentru prieteni, poate că are ceva nou de purtat la şcoală, poate-l încântă ideea de a asculta în drum spre şcoală un CD preferat etc. Există diverse aspecte concrete care fac să-i crească entuziasmul și starea de bine.

Identificarea corectă a problemei ne permite să o tratăm punctual, cu metode adecvate, multe aflate la îndemâna părinţilor: joc, desen, exerciţii de relaxare, de stimulare senzorială, filmuleţe terapeutice.

8. Importanţa evenimentului – Decidem în funcţie de disponibilitatea şi preferinţa copilului, respectiv de valorile familiei, cât de festiv sau de banal considerăm acest moment. Unii copii preferă şi savurează momentul festiv, pentru alţii devine un factor de anxietate în plus (situaţie în care e recomandat să fiţi discreţi, dacă chiar vă doriti o poză de pus la cutia cu amintiri a copilului). Însă amintiţi-vă că, înainte de toate, este evenimentul copilului şi confortul lui primează. Cu cât e mai multă agitaţie, stricteţe și seriozitate în jurul evenimentului, cu atât creşte și disconfortul copilului.

9. Asigurarea predictibilitaţii şi (re)trăirea experienţei – Trebuie să fie clar pentru copil când se termină ziua de şcoală şi poate merge acasă. Nu întârziaţi, ba chiar încercaţi să ajungeţi puţin mai devreme, în primele zile. Vorbiţi despre cum a fost şi cum s-a simţit – fără presiune şi, evident, fără exprimări de genul: „Ai văzut, nu era cazul să-ţi fie frică!“ sau „Ce ţi-am spus eu, că totul o să fie bine?!“, ci îndemnându-l pe copil să-şi amintească ce temeri avea și cum a fost în realitate, ce l-a ajutat să-i fie uşor şi mai ales cum poate să facă să-şi amintească această reuşită altă dată, când va avea nevoie.

Dacă avem claritate asupra modului de funcţionare şi a nevoilor de dezvoltare tipice vârstei, asupra temperamentului copilului nostru şi a propriilor noastre vulnerabilităţi ca părinte (în zona de anxietate, separare, performanță, noutate, context social), atunci avem toate şansele să beneficiem de o adaptare la şcoală cu amintiri semnificative. Cu toate acestea, nevoia de sprijin rămâne o opţiune şi, de multe ori, chiar şi o singură sedinţă de consiliere pe această temă poate ajuta părintele să-şi pună ordine în gânduri, trăiri şi acţiuni, să găsească abordarea potrivită pentru situaţia sa particulară şi, astfel, să nu transmită mai departe către copil propriile îngrijorări – ştiind din literatura de specialitate că anxietatea părinţilor este un factor favorizant pentru anxietatea copiilor.