fbpx
skip to Main Content

Irina Rădulescu este actriță la Teatrul Mic, un om cu o sensibilitate și o căldură cum rar mai întâlnim în ziua de astăzi. O prezență diafană, dar puternică, în același timp, cu un talent imens și o modestie aparte. Este fiica celebrilor actori Dem Rădulescu și Adriana Șchiopu, și, în ciuda „greutății“ numelui său, niciodată nu s-a folosit de el pentru a deschide uși zăvorâte. Despre copilărie, parcursul profesional, familie și planuri de viitor, dar și despre condiția actuală a actorului, ne-a deschis casa sufletului său, în interviul de mai jos.

Cum este să fii fiica titanului actor Dem Rădulescu?

Pentru mine, tata a fost tata, înainte de toate. Ca actor, în imensitatea talentului său și ca personalitate, în toată complexitatea ei, l-am perceput abia mai apoi. Deci am fost și eu fiică, pur și simplu… fiica unui tată minunat!

Cum a arătat copilăria ta?

Am avut o copilărie frumoasă, plină de iubire, armonie, zâmbete, râsete și voie bună. Am fost un copil înconjurat și protejat – de părinți și de bunici.

Cum ai ales drumul artistic? A fost o decizie personală sau, mai degrabă, părinții ți-au influențat alegerea?

Părinții nici măcar nu au încercat, vreodată, să mă influențeze în vreun fel, în niciun aspect al vieții mele. Am putut discuta cu ei, analiza situațiile, am avut mereu sprijinul lor, dar deciziile le-am luat întotdeauna singură.

Ce-i lipsește cinematografiei românești, în prezent, față de producțiile realizate în anii comunismului?

Cinematografia, asemenea celorlalte domenii, de altfel, e o reflecție a realității actuale – realitate haotică și cu valori profund bulversate. În comunism, arta a beneficiat de modelul rusesc și era așezată la loc de cinste, la fel și artiștii. Artiștii erau copiii societății, copiii iubiți, prețuiți, care își bucurau publicul cu jocul lor. Acum, artiștii sunt copiii nimănui.

Cum era tatăl Dem Rădulescu?

A fost cel mai duios tată, cel mai jucăuș, dar și cel mai înțelept. Iar referindu-ne la actor, rolul de tată a fost, cu siguranță, cel mai bun rol al său.

Care este amintirea de familie pe care o ai cel mai bine întipărită în minte?

Ornarea bradului era un ritual cu totul special pentru noi – tata cumpăra bradul din piață, îl aducea în cârcă și, împreună, îl ornam, iar mama se ocupa de celelalte pregătiri de Crăciun.

Ai avut oportunitatea de a juca alături de mama ta, actrița Adriana Șchiopu?

Da, joc cu mama în două spectacole la Teatrul Mic – atât în Escu, cât și în Nevermore. Ne-a luat ceva să ne întâlnim pe scenă, dar s-a întâmplat la momentul potrivit!

Industria cinematografică autohtonă este, în prezent, centrată, mai degrabă, pe social. Care ar fi motivul pentru care comedia lipsește, cu prisosință, când avem atâta nevoie de ea?

Temele sociale sunt la mare căutare în festivalurile internaționale de film, iar acesta ar putea fi un motiv.

Cum traversezi această perioadă tulbure, din toate punctele de vedere?

Este o perioadă tulbure în plan exterior, dar am încercat să o transform într-una de limpezire, în plan interior – limpezire a gândurilor, a sentimentelor… am făcut din ea o perioadă de introspecție, având credința că tot acest demers îmi va servi la noua etapă ce va lua naștere după ce lucrurile se vor așeza. Pe scurt – cu SPIRITUL!

De unde îți aduni puterea și optimismul?

Din tot ce îmi face plăcere – de la lucrurile cele mai banale, cum ar fi o prăjitură, până la celelalte forme de artă cu care mă hrănesc – muzică, dans.

℗PUBLICITATE


Ce ingrediente speciale au piesele de teatru în care joci, Escu și Nevermore?

Escu și Nevermore sunt două spectacole total diferite, deci cu atât mai mare este bucuria și provocarea… Escu este o bulevardieră, o comedie socială extrem de actuală. Montarea este gândită și adusă în actualitate, iar textul se potrivește oricărei epoci – este realitatea socială românească eternă. Nevermore, pe de altă parte, este într-o cu totul altă cheie… un spectacol suprarealist, având o estetică cu totul specială – marca inconfundabilă a lui Dragoș Galgoțiu, care semnează regia. 

Cum a fost experiența filmului Urma?

Cu proiectul Urma și cu Dorian am vibrat încă de la prima întâlnire, de la casting. Și din această vibrație comună, Urma, care era doar un proiect gândit timp de 20 de ani de Dorian, a devenit un film… special, spun eu.

Ce planuri ai pentru anul viitor?

În primul rând, să fim sănătoși la trup și, mai ales, la minte!!!

Ce îți lipsește cel mai mult în acest moment?

Marea – nu m-am bucurat suficient de mare în vara aceasta… nu pe cât mi-aș fi dorit sau pe cât aș fi avut nevoie. Dar la ce vremuri trăim, să zicem că e doar un moft…

Care este rolul la care visezi?

Întotdeauna am spus că îmi doresc acel proiect în care sunt dorită, în care regizorul sau cel care concepe proiectul simte că are nevoie de mine. Așa mi s-a întâmplat la debutul în teatru – când eram încă în anul II de facultate, iar doamna Cătălina Buzoianu a văzut-o în mine pe Miranda din Furtuna lui Shakespeare. Așa s-a întâmplat și la debutul în film – cu Dorian și a lui Urma. Deci, avem un pattern… [râde]

Se spune că actorii au o anumită rutină, anumite tabieturi înainte și după spectacole. Cum îți încarci bateriile?

Înainte de spectacol, pregătirea la cabină, machiajul – care este un ritual. Iar după spectacol – acasă – demachierea, timp în care revăd, retrăiesc momentele… practic, e o prelungire a emoțiilor pe o stare de relaxare.

Faptul că ești fiica unor actori celebri te-a ajutat sau, din contră, ți-a pus bețe în roate?

Nu mi-am judecat proveniența în felul acesta – cu avantaje și dezavantaje. În viața mea, părinții îmi sunt cea mai mare binecuvântare și cel mai mare privilegiu. Educația primită cu siguranță m-a ajutat, iar în meserie, mi-a fost foarte clar de la început că așteptări nu este indicat să ai decât de la tine însuți! 

Ce rol are baletul în viața ta?

Baletul este terapia mea… La mine, dacă sufletul nu vibrează, corpul nu are nicio șansă. Baletul îmi umple, în primul rând, sufletul, iar mai apoi mă bucur și de beneficiile fizice.

Dacă nu ai fi ales actoria, ce meserie ai fi îmbrățișat?

Ceva creativ, ceva care să implice comunicare, interacțiune umană, schimb energetic. Sau, la modul ideal-fabulos, mi-ar fi plăcut să fiu Moș Crăciun și să fac toți copiii fericiți!

Ce sfat le-ai da tinerilor care speră să devină, într-o bună zi, actori?

Oricărui tânăr care are un vis, un ideal – oricare ar fi el – i-aș spune să creadă, să lupte și să nu-și asculte decât vocea lăuntrică!

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Back To Top
×Close search
Caută