skip to Main Content
Banii Nu Sunt Niciodată Destui. Cum Să Abordăm Finanțele Personale

Banii nu sunt niciodată destui. Cum să abordăm finanțele personale

Am susținut de curând o prezentare cu titlul „Sufletul banilor“, fiind inspirat din munca renumitei Lynne Twist – probabil, unul dintre cei mai cunoscuți activiști și filantropi de nivel internațional. Este vorba despre un discurs pe care l-am rostit în cadrul unei conferințe de promovare a educației financiare și de cultivare a unei relații conștiente a oamenilor cu resursele lor financiare. Și, în ciuda faptului că am ales acest titlu ca fiind unul metaforic, deoarece nu cred că banii ar avea vreun suflet, iar intenția mea a fost aceea de a-i încuraja pe participanți să își adreseze o serie de întrebări despre modul lor de raportare față de bani, o bună parte dintre cei care m-au ascultat au întâmpinat anumite dificultăți în ceea ce privește recunoașterea și depășirea acestei nuanțe verbale.

Cred că pentru noi, românii, a vorbi despre bani este o provocare la fel de mare ca a comunica pe bune despre sex și moarte. Iar cele mai multe și mai corecte informații le putem obține printr-o observare atentă a relației pe care o avem cu banii. Felul în care-i obținem, maniera în care îi cheltuim, disponibilitatea de a-i împărți cu ceilalți și costurile reale pe care le plătim pentru a face bani, sunt doar câțiva dintre indicatorii ce ne pot ajuta să ne conturăm o perspectivă reală asupra poveștii intime care s-a înfiripat între noi și bani.

De meserie nu sunt nici economist, nici consultant financiar și nici bancher; nu am studii aprofundate în business sau vreo diplomă în managementul afacerilor. Dar am o experiență suficient de vastă în managementul psihologic al relațiilor – iar atunci când vine vorba despre legătura om-bani, văd în acest cuplu una dintre cele mai longevive relații din viața fiecărei ființe umane. Motiv pentru care adesea sufletele noastre ajung să fie eclipsate de umbra densă a puterii banilor. Și am ferma convingere că fiecăruia dintre noi îi revine responsabilitatea de-a descoperi o cale prin care să facă pace cu banii și să ajungă la o formă de relaționare sănătoasă, indiferent de puterea financiară a familiilor în care s-au născut.

În calitate de psihoterapeut de familie și cuplu, indiferent de numărul de persoane care se află în același timp în cabinetul meu, aproape fiecare plângere despre viața de cuplu, despre relația cu copiii sau cu cei de la muncă implică nemulțumiri de genul: „Nu este suficient din ceea ce face sau oferă celălalt“; „Aș fi cu adevărat împlinit(ă) dacă aș avea mai mult“; sau „Asta este viața, nu mă pot aștepta la mai mult“. Aceste trei categorii de mesaje s-ar putea să fie în mare parte cauza nefericirii noastre, dar tot acestea sunt și trei dintre cele mai mari neadevăruri pe care noi le transmitem de la o generație la alta, atunci când vine vorba despre esența banilor.

Toate cele trei categorii de plângeri se reunesc sub umbrela neîndestulării – care are la origine convingeri de genul: banii sunt insuficienți; niciodată nu poți fi mulțumit cu ceea ce ai; sau tu, ca persoană, ești insuficient pentru a determina o schimbare în realitatea faptică a banilor. Privite din afară, asemenea convingeri pot părea simple cuvinte, dar văzute din interiorul psihologic al fiecăruia dintre noi acestea sunt adevăratele capcane ce ne sabotează armonia financiară și în care noi, oamenii, cădem.

Eu, personal, m-am născut într-o familie cu circumstanțe financiare extrem de modeste, dacă este să folosesc o etichetă clasică. Făceam parte din categoria „săracilor“, valoarea umană fiind cântărită în funcție de greutatea financiară. Și o bună perioadă de timp am trăit sigur de faptul că, dacă m-am născut într-o familie fără bani, tot așa voi și muri. Că, dacă nu faci parte din categoria bogaților, poți să fii oricât de bun, că nu ai șanse să ajungi departe în viață. Acum, privind dinspre meseria mea către povestea mea de viață, pot spune că, probabil, absența resurselor financiare m-a determinat să-mi caut resursele interioare, să descopăr cu mai multă curiozitate bogățiile sufletești și să nu mă las sedus de puterea iluzorie a banilor. Dar știu și că nu toți oamenii găsesc ușor drumul spre a părăsi această psihologie deficitară a banilor.

Că ai nevoie de mult curaj să rămâi optimist atunci când în jurul tău există doar neputință și resemnare sau să îndrăznești să crezi că tu meriți mai mult de la viață în condițiile în care, în anumite momente ale vieții, nu ai nici după ce să bei măcar apă. Singura cale pentru a ieși din mindsetul de tip „asta este, nu ai ce face“ – atunci când vine vorba despre relația ta cu banii sau cu oamenii din jur – este să conștientizezi că ceea ce-ți spui în minte nu reflectă realitatea, ci doar o credință limitativă care te împiedică să te bucuri cu adevărat de o situație financiară mai consistentă. Nu cred că banii îți vor cădea din cer, nu cred nici că sigur vei câștiga la loto, dar cred că poți să-ți începi alfabetizarea financiară și să-ți exersezi inteligența bănească, dacă îndrăznești să-ți schimbi raportarea față de bani. Am auzit o multitudine de povești, pe care – dacă n-ar fi fost auzite la prima mână (destăinuiri în cabinet) – ușor le-aș fi putut considera fabulații, povești în care oamenii au început să se bucure de bunăstare financiară din momentul în care și-au îmbunătățit relația cu sine, devenind mai conștienți de valoarea personală, convingându-se că merită să aibă bani și fiind optimiști că vor avea bani.

Nu vreau să generalizez, dar cei mai mulți oameni pe care-i cunosc au o situație materială suficient de bună, au un adăpost deasupra capului, o mașină care să le ofere libertate de mișcare, posibilitatea de-a face cel puțin o vacanță pe an – în țară, dacă nu în străinătate. Și, cu toate acestea, nu se bucură de ceea ce au, nu îndrăznesc să fie recunoscători pentru situația lor materială și nici nu se mulțumesc cu ceea ce au dobândit. Pentru că trăiesc mânați de credința toxică „mai mult înseamnă mai bine“. Desigur că nu este nicio problemă să-ți dorești o situație financiară înfloritoare; eu mă refer la faptul că acest gen de tipar mental – „abia atunci voi fi fericit, când voi avea mai mult“ – este o cursă fără scăpare. Când ne concentrăm mereu și mereu pe următorul obiectiv, fără să ne permitem a ne bucura de ceea ce avem și autoaprecia pentru ce-am realizat, atunci ajungem extrem de ușor în postura hamsterului care pedalează din ce în ce mai tare, în speranța că va ajunge pe tărâmul fericirii, fără să realizeze că doar se epuizează și că trece viața pe lângă el.

Iar cel de-al treilea mit – care se regăsește atât în felul în care ne raportăm față de relațiile cu celelalte suflete, cât și față de noi înșine sau față de bani – izvorăște dintr-o paradigmă a deficitarului: partenerul meu nu este suficient, eu nu sunt suficient, banii nu sunt suficienți, lumea nu este suficientă. Iar această raportare față de viață ne forțează să trăim într-o anxietate perpetuă. Și pentru că nimeni nu poate trăi cu un nivel crescut și continuu de anxietate, ne implicăm inconștient într-o serie de comportamente de supracompensare. Luând decizii financiare mai puțin inteligente, îngropându-ne în muncă și neglijând nevoile psihologice ale celor de lângă noi sau ignorându-ne propriile suflete. În astfel de situații, plătim costurile cele mai mari, pentru că banii ajung să ne controleze viețile și alegerile. Acestea sunt situațiile în care ne dezumanizăm și suntem în stare să facem lucruri de neimaginat – pentru a ne crește puterea financiară, sperând că astfel vom fi în sfârșit iubiți și că vom putea la rândul nostru să iubim.

Ca idee de final, consider că pentru cei mai mulți dintre noi ar fi sănătos să își ajusteze perspectiva asupra banilor; poate, chiar să privim această relație semnificativă din viețile noastre cu ceva mai multă curiozitate. Deoarece banii, conceptual vorbind, nu reprezintă o problemă. Banii în sine nu sunt nici răi și nici buni. Aceștia nu au nicio putere a lor – malefică sau divină. Este vorba doar despre un set personal de interpretări pe care le are fiecare și care ajung să ne influențeze comportamentele financiare. Iar atunci când scoatem la lumină asemenea interpretări și credințe deficitare, avem șansa unor oportunități reale de autocunoaștere și dezvoltare personală.

Articol publicat pe platforma Republica

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Această postare are un comentariu
  1. Sau, pur si simplu, un salariu minim pe economie nu se pupa cu o inflatie mare!

    Oricat de tare mi-ar placea sa cred in acest ,,hocus-pocus” al gandurilor, raman totusi cu impresia ca aceasta atitudine e superficiala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută