Skip to content

M-am întâlnit cu Gertrude în demisolul unei biserici din Harlem și, de la ea, o femeie pe care majoritatea oamenilor ar considera-o săracă, am primit unele dintre cele mai importante lecții despre bani. De la Gertrude am învățat că banii sunt ca apa.

Proiectul Foamea

Era în 1978, la începutul carierei mele în materie de strângere de fonduri, cu Proiectul Foamea, și câțiva lideri ai comunității mă rugaseră să organizez un eveniment caritabil în Harlem. Nu eram așa de sigură că era o idee bună să încerci să strângi fonduri în Harlem, dar mă rugaseră să merg și promisesem să vin în seara acelei zi de miercuri. Apoi am primit un telefon să mă duc dis-de-dimineață la o întâlnire cu directorul general al unei companii alimentare uriașe din Chicago. Era o companie foarte renumită, unul dintre giganții din industria alimentară, și cu toate că zborul de la Chicago la New York urma să fie într-un orar foarte strâns, m-am angajat să merg la ambele întâlniri.

Cu problema programării rezolvată în mintea mea, am trecut la probleme mai importante. Am început să mă gândesc la întâlnirea cu această persoană de la compania alimentară, probabil cel mai mare contribuitor potențial pe care îl abordasem vreodată. Prima mea grijă a fost cu ce mă îmbrac. Ce imagine doream să proiectez? Dacă hainele mele reflectă în mod neintenționat ceva negativ pentru misiunea mea? Îmi puneam întrebări care în mod normal nici nu mi-ar fi trecut prin cap. Felul în care abordam întâlnirea părea incomod și străin pentru mine. Și a mers din rău în mai rău.

Îmi amintesc și acum cum m-am simțit când am intrat în lift, în clădirea din Chicago. Era un zgârie-nori foarte înalt și nu puteai să ajungi la birourile companiei cu un singur lift. Trebuia să iei o serie întreagă de lifturi, trecând de la un nivel la altul. Pe măsură ce ajungeam din ce în ce mai sus, eram tot mai nervoasă și începusem să transpir. Cu cât eram mai sus, cu atât mă simțeam mai ruptă de restul lumii. Până și aerul și calitatea sunetului se schimbase, se așternuse o liniște bogată, o atmosferă plină de venerație. Mă simțeam de parcă eram în pelerinaj către un vârf de munte. Aerul părea rarefiat și mă simțeam un pic amețită.

Nu mi se dăduseră multe detalii despre această contribuție, dar fusesem informată că marea companie alimentară avusese recent câteva dezastre pe zona de relații publice, se dovedise vinovată de niște fapte urâte și avea o problemă de imagine. Liderii companiei simțeau că, dacă donează Proiectului Foamea și sunt văzuți oferindu-și aportul la stoparea foamei în lume, își puteau îmbunătăți imaginea.

Am fost condusă în biroul directorului general. Era așezat la birou, iar eu m-am așezat în fața lui, în partea opusă a mesei. În spatele lui erau geamuri mari, din tavan până în podea, prin care se vedea panorama splendidă asupra orașului. Pentru că era așezat împotriva luminii, era aproape imposibil să-i văd chipul. Nu aveam decât cincisprezece minute, așa că am vorbit repede despre misiunea și munca organizației și despre provocările legate de stoparea foametei în lume. Am vorbit despre curajul oamenilor înfometați și despre parteneriatul de care era nevoie din partea noastră, a tuturor, pentru a ne alătura angajamentului lor de a se hrăni pe ei și pe copiii lor și pentru a crea condițiile pentru o viață sănătoasă și productivă. Când am terminat și i-am adresat cererea noastră, a tras un sertar de la birou și a scos un cec deja completat cu suma de 50.000 de dolari și mi l-a împins peste birou.

Era limpede că voia să plec cât mai repede. Gestul de mântuială și tonul vocii mi-au transmis că nu era deloc interesat de munca noastră, nu voia să aibă nicio legătură cu oamenii săraci în resurse sau să facă o diferență în raport cu munca de stopare a foamei în lume. Era o mișcare strategică și atât. Dorea să scape de vinovăția și de rușinea greșelilor publice pe care le făcuse compania. Și dorea să-și vadă afacerea dând bine în presă. În termeni financiari, trebuia să fie o tranzacție simplă. Îmi dădea un cec de 50.000 de dolari, ca să cumpere o șansă de a repara reputația companiei. Dar în timp ce împingea cecul pe masă spre mine, am simțit vinovăția companiei înaintând către mine, odată cu banii. Îmi dădea banii împreună cu vinovăția companiei.

Întâlnirea era ciudată, dar eram specialistă în strângere de fonduri, mă aflam la început de carieră și mai aveam și un avion de prins. Am pus cecul în servietă. i-am mulțumit și, oarecum în ceață, am traversat înapoi labirintul de camere și multiple lifturi.

Banii care poartă amprenta sufletului

În timp ce coboram, etaj după etaj, aveam o senzație stranie în stomac, și știam că nu din cauza liftului. Nu eram mulțumită, deși credeam că ar fi trebuit să fiu. Cecul era cea mai mare sumă pe care o dăduse un singur contribuitor și știam că toată lumea, la Proiectul Foamea, va fi încântată. Dar simțeam că primisem vinovăția și rușinea companiei, odată cu banii. Mă simțeam murdară și mi-era rău la stomac. Am coborât din ultimul lift și am luat un taxi către aeroport, simțindu-mă foarte tulburată din cauza situației, dar nesigură de ce puteam să fac.

℗PUBLICITATE



Am ajuns la New York, în toiul unei ploi torențiale, și m-am dus în Harlem, la clădirea veche a bisericii. Am coborât treptele către sala din demisolul clădirii, unde se adunaseră în jur de șaptezeci și cinci de oameni, pentru strângerea de fonduri. Mediul era cum nu se poate mai diferit de biroul din clădirea pe care o părăsisem cu câteva ore mai înainte. Ploua și peste tot în sală erau găleți plasate strategic, să colecteze apa care picura din tavan. Sunetul ploii de afară forma un zgomot de fond, iar stropii se auzeau pic, pic, pic din pereții și din tavanul care picura. Mă simțeam, totodată, ușurată și nervoasă, mai în largul meu în mijlocul comunității de aici, decât în suita corporativă, dar conștientă că eram singura de culoare albă din sală și că rochia de mătase pe care o alesesem ca să-l impresionez pe directorul general al companiei părea pretențioasă și ridicolă. M-am uitat la cei din jur și am știut că oamenii care ședeau acolo nu aveau mulți bani de dat. Le-am vorbit despre angajamentele Proiectului Foamea în Africa, căci credeam că erau mai relevante pentru viața și moștenirea lor. Când a venit vremea să cer donații, palmele îmi transpiraseră și începusem să mă întreb dacă eram în lucrul potrivit. Am continuat și am cerut, iar în sală s-a așternut o liniște totală.

După o pauză în care nu s-a auzit nimic și care a părut foarte lungă, s-a ridicat o femeie. Era pe un rând din spate, lângă culoar. Avea cam șaizeci și ceva sau șaptezeci de ani și păr cărunt cu cărare la mijloc și prins în coc. Când s-a ridicat în picioare, era înaltă, zveltă, dreaptă și mândră.

— Fată, a spus, numele meu e Gertrude și-mi place ce ai spus și îmi place de tine. Da’ n-am cecuri și cărți de credit. Pentru mine banii sunt ca apa. Pentru unii oameni curg șuvoi, ca un râu năvalnic prin viața lor. Banii trec prin viața mea ca un firicel de apă. Dar vreau să-i dau într-un fel care aduce cel mai mult bine pentru cei mai mulți oameni. Văd că ăsta e dreptul și responsabilitatea mea. Dar e și bucuria mea. Am cincizeci de dolari în geantă, pe care i-am câștigat spălând rufele unei femei albe, și vreau să ți-i dau.

A străbătut culoarul și mi-a dat cei cincizeci de dolari ai ei. Erau în bancnote de cinci, zece și un dolar. Apoi m-a îmbrățișat. Când s-a întors la locul ei, alți oameni au venit să contribuie cu bancnote de un dolar, cinci, zece și de douăzeci de dolari. Am fost atât de mișcată, că am început să plâng. Nu puteam să cuprind toate bancnotele în mâini, așa că, la un moment dat, am deschis servieta și am pus-o pe masă, ca un fel de coș de colectă. Acele momente, cu oamenii care veneau pe rând să-și ofere banii, erau ca o ceremonie. Se simțea integritatea și inimoșenia. Suma de bani pe care o primisem, poate cel mult 500 de dolari, era mai prețioasă pentru mine decât orice văzusem până atunci. Mi-am dat seama că, la fundul servietei, sub toate bancnotele, era cecul de 50.000 de dolari. Dar, la cum vedeam eu lucrurile, cei cincizeci de dolari de la Gertrude erau mult mai valoroși pentru mine și, până la urmă, banii ei vor face mai mult pentru a stopa foamea, decât cecul pentru o sumă de o mie de ori mai mare.

Puterea banilor derivă din intenția pe care le-o dăm

Banii pe care îi primisem de la Gertrude purtau energia angajamentului ei de a face o diferență, amprenta sufletului ei, și când am acceptat banii, m-am simțit inspirată de ea și reînnoită de expresia integrității și a menirii ei. Am simțit că principiile și programele organizației mele au fost reafirmate, dar nu doar de către cei cincizeci de dolari, ci și de contribuția ei sufletească. Banii Gertrudei veniseră din suflet, nu dintr-un cont bancar, cu intenția să atenueze vinovăția sau să cumpere  admirație. În seara aceea, Gertrude stabilise un standard pentru toată lumea din sală și am simțit că banii pe care îi oferiseră erau „bani binecuvântați“. Suma exactă și cât putea să cumpere constituia un lucru secundar față de puterea banilor când erau transferați cu scop, cu intenție și energie sufletească în actul de contribuție. Gertrude m-a învățat că puterea banilor derivă din intenția pe care le-o dăm și din integritatea cu care îi trimitem în lume. Darul Gertrudei a fost deosebit și claritatea ei m-a ajutat să mi-o recapăt pe a mea.

În ziua următoare, am returnat prin poștă cecul de 50.000 de dolari directorului general de la compania alimentară și am fost ușurată că vinovăția și rușinea pe care o purtau au fost, la rândul lor, trimise. Am simțit că scăpasem de o povară. Odată cu cecul, am trimis o scrisoare în care sugeram ca directorul general să aleagă o organizație față de care simțeau un atașament și îi mulțumeam că ne alesese. N-am primit, la vremea aceea, niciun răspuns din partea directorului general, dar peste mulți ani m-a contactat într-un mod care a adus prima noastră tranzacție stângace la o culminație surprinzătoare și frumoasă, despre care voi povesti mai târziu.

Extras din cartea Sufletul banilor.


Citește și:

Lynne Twist este o activistă de ordin global, cofondatoarea Alianței Pachamama și fondatoarea Institutului Soul of Money. Misiunea ei constă în atenuarea sărăciei și a foametei, împreună cu sprijinirea justiției sociale și a durabilității mediului. Locuiește în San Francisco, California.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0