În fiecare zi de miercuri, avem pe Pagina de Psihologie, câte un interviu (im)perfect, (in)discret și (in)vulnerabil cu oameni care îndrăznesc să ne vorbească despre ei înșiși într-o altă lumină. Oameni care renunță la filtrele psihologice și la photoshopul sufletesc, îndrăznind să se arate pentru câteva secunde fără nicio armură – doar cu o tentă de umor și o porție sănătoasă de sinceritate.
Invitatul din această săptămână, a seriei de interviuri #Ce Nu Vreau Să Știe Lumea Despre Mine, este Beatrice Olaru. A intrat într-o sală de sport la o vârstă fragedă, ținându-se de mâna mamei sale. Au urmat doisprezece ani de performanță, presărați cu multă disciplină și muncă asiduă. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Iași, a ajuns în finala Miss Universe România și a câștigat concursul Exatlon. Astăzi, este unul dintre cei mai solicitați instructori de fitness din București. Despre ce nu vrea sa știe lumea despre ea, în interviul de mai jos.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
View this post on Instagram
Asa arata fericirea ❤️💃 The best, we love you 😚🔝 #BeatriceOlaru #TeamBeatrice #Razboinicii
Care este cel mai greu război pe care l-ai câștigat?
Cele mai grele războaie pe care le-am dus au fost cele cu mine însămi. Cred că atunci când duci lupte cu tine pe care le și „câștigi“ devii un om mai fericit cu tine.
Ce ingredient secret ar trebui să aibă câștigătorul unui concurs de anduranță?
Fără doar și poate un psihic puternic. E greu de crezut, însă psihicul contează 90%. El te ține „viu“ acolo, el îți dă putere când forțele fizice te părăsesc și tot el te adună de pe jos când ești la pământ.
Care este persoana publică cu care te-ai antrena?
Încă visez la un antrenament cu Anthony Joshua.
Ce pas greșit al partenerului nu ești dispusă să-l accepți?
Nu aș putea să trec niciodată peste minciună și trădare. Și asta e valabil în orice tip de relație.
Ce te atrage, cel mai mult, la un bărbat?
Atitudinea este cea care mă atrage cel mai mult.
Ai vreun obiect pe care-l porți mereu, chiar dacă nu îți este de folos?
Daaa. În geanta mea de antrenament vei găsi în fiecare zi cel puțin 6 perechi de șoseste chiar dacă eu am nevoie de maximum 3 perechi pe zi.
Care este ultima minciună pe care ai spus-o?
Am mințit-o pe mama că nu pot ajunge acasă la Botoșani de ziua ei și i-am făcut o mare surpriză când am apărut la ușă la 12 noaptea.
Ce parte a corpului nu-ți place, când te privești în oglindă?
Am învățat în timp să mă accept și să mă iubesc așa cum sunt, atunci când mă privesc în oglindă. Nu am niciun complex legat de corpul meu, deși am o groază de defecte. Eu am învățat să trăiesc frumos cu ele. Atât.
Cum reacționezi când te enervezi?
Sunt un om calm, liniștit care se enervează extrem de greu. Trebuie să depui un efort considerabil pentru a reuși să-mi creezi o stare de nervozitate. Însă atunci când se întâmplă, cu siguranță persoana respectivă va fi ignorată mereu.
Cât de dură ești în sala de sport cu oamenii pe care-i antrenezi?
Nu știu dacă „dură“ este cel mai potrivit cuvânt, însă sunt un antrenor perfecționist, care cere multă disciplină de la oamenii cu care colaborează. Asta pentru că știu că altfel lucrurile nu funcționează.
Cum gestionezi critica?
Depinde. Spun depinde pentru că în ziua de astăzi primul instict al oamenilor este să critice. Orice, indiferent ce faci, ce spui etc. Însă dacă este o critică constructivă și argumentată, am maturitatea necesară să o accept. Consider că genul acesta de critică îți face bine.
Ți s-a întâmplat să primești propuneri indecente, de-a lungul carierei?
Nu. Am lăsat să se înțeleagă din atitudinea mea că nu este cazul de astfel de propuneri.
Te-ai sărutat, vreodată, cu o femeie?”
Nu, ador femeile frumoase și puternice, dar nu până acolo!