Skip to content

Ești părinte și, zi de zi, ai îndoieli cu privire la ce să faci și ce să nu faci, pentru a păstra sănătatea psihică, emoțională și fizică a copilului tău? Uneori, realizezi că te descurci foarte bine, dar ai și zile în care vinovăția pune stăpânire asupra minții tale? Simți că timpul se scurge extrem de repede și nu mai poți ține pasul cu evoluția copilului tău, care acum pare a fi un adolescent în toată regula? Dacă la cel puțin una dintre aceste întrebări ai răspuns afirmativ, înseamnă că ai nevoie de puțină BiblioTerapie. Înainte de a te întreba unde îți poți face programare, este important de știut că aceasta este un adjuvant pentru psihoterapia clasică și reprezintă una dintre cele mai la îndemână modalități pentru a-ți extinde perspectiva asupra creșterii și educației copiilor.

Studiile de specialitate, realizate în laboratoarele cele mai complexe de psihologie și psihoterapie, ne arată că ingredientul esențial al unei terapii de succes este legătura care se creează între psiholog și client, iar noi suntem de părere că aceeași alianță este cheia și către o BiblioTerapie reușită. Mai mult decât atât, fiecare autor, la fel ca fiecare terapeut, va construi o altfel de relație vindecătoare, de aceea nu ar trebui să ne fie indiferentă alegerea persoanei cu care să facem terapie, sau ce cărți selectăm să citim. Pentru că, așa cum spune și sloganul Editurii Pagina de Psihologie, #CeeaCeCitimContează.

Majoritatea părinților și-ar dori să facă terapie cu cei mai implicați și abili clinicieni din această lume, însă, din păcate nu-ți putem oferi nicio garanție în acest sens, dar ceea ce putem face este să-ți recomandăm cele mai bune cărți despre parenting, scrise de cei mai apreciați experți în domeniu, pentru a te bucura de cea mai reușită BiblioTerapie.

Iată un top al celor mai influente cărți de parenting, din zilele noastre:

1. Parenting: cum să creștem copii inteligenți emoțional – considerat unul dintre cele mai influente titluri de parenting, din toate timpurile; textul are puterea de a ne îmbunătăți, semnificativ, modul în care ne raportăm față de copiii noștri. Potrivit autorului, dr. John Gottman, baza cultivării inteligenței emoționale nu constă în prelegerile lungi și recompensele repetate, ci totul este despre a-l ajuta pe copil să-și identifice, eticheteze și verbalizeze emoțiile. Dacă ne dorim un copil cu un EQ crescut, avem nevoie să ne cultivăm propria inteligență emoțională, iar cartea aceasta este cel mai bun ghid practic și, prin urmare, cea mai inteligentă alegere în materie de BiblioTerapie.

℗PUBLICITATE



2. Inteligența parentală: disciplină dincolo de drame și haos emoțional – spunem parenting și, automat, ne vine în minte dr. Daniel Siegel, unul dintre cei mai valoroși oameni de știință ai zilelor noastre. Dacă ai copii, lecturarea acestei cărți este un „must“, întrucât nu poți înțelege ce se află în spatele comportamentelor negative ale copilului fără să porți un dialog sincer și deschis cu autorii acestei cărți (dr. Siegel și dr. Bryson). Inteligența parentală se referă la capacitatea părintelui de se raporta la copilul din viața sa în așa fel încât să țină cont de legătura invizibilă dintre ei (relația), de nevoile cele mai importante ale copilului, precum și de creierul acestuia. Cerebelul este un organ misterios, iar știința secolului XXI a făcut câteva descoperiri revoluționare în acest sens, care, în mod evident, se regăsesc în această carte. Deci, este o altă alegere bună pentru BiblioTerapia ta.

3. Copilul invizibil – este prima carte românească de parenting „altfel“, publicată pe piața de carte de la noi. Autorul, Gáspár György, este unul dintre cei mai influenți terapeuți autohtoni și lucrează, în mod constant, cu familiile și părinții din România. Scrisă într-un limbaj accesibil și emoțional, în același timp, textul ne îndeamnă la o călătorie către universul interior, pentru a asigura, mai apoi, o conectare cât mai armonioasă, cu copilul. Autorul este de părere că, înainte de toate, parentajul este despre adult și, abia apoi, despre copil. Ideea s-ar putea să-ți pară bizară, la o primă vedere, dar nu vei regreta niciun moment  alegerea de a include acest titlu în lista ta scurtă de BiblioTerapie.

4. Confesiunile unei mame imperfecte – este un bestseller internațional și, la fel ca cel mai reușit proces terapeutic, acest text te poate ajuta să-ți accepți vulnerabilitatea, emoțiile și imperfecțiunile, înainte de a te eticheta drept cea mai rea mamă din lume. Este adevărat că volumul este scris pentru femei, dar un tată cu adevărat implicat, poate beneficia de la fel de multe idei și recomandări esențiale. Cu fiecare pagină a cărții, autoarea, Harriet Lerner, normalizează tot ceea ce în mintea părintelui ar putea părea anormal și ne ajută să descoperim iubirea adevărată față de copiii noștri. Prin urmare, ai putea începe BiblioTerapia fix cu această carte.

5. Vâltoarea minții – este semnată tot de dr. Dan Siegel, dar, spre deosebire de orice altă carte despre adolescență, aceasta li se adresează atât adulților, cât și adolescenților. Bogată în explicații științifice cu sens, dar și în exerciții pe care cu toții le putem aplica, lucrarea ne ajută să aducem multă lumină într-una dintre cele mai greu de înțeles perioade din viața unui om: cea dintre copilărie și maturitate. Poate că adresarea de întrebări este, uneori, dificilă, dar dr. Siegel a anticipat o bună parte din curiozitățile părintelui care are acasă un adolescent și a oferit explicații salvatoare pentru starea de bine a familiei tale.

6. Între părinte și copil – este un ghid de comunicare afectuoasă menit să modeleze reacțiile și comportamentele „celor mari vizavi de cei mici“. Mulți dintre psihologii zilelor noastre sunt de părere că este imperios necesar ca orice părinte să citească această carte scrisă în 1965. Ideile autorului, dr. Haim Ginott, sunt încă extrem de actuale și au forța necesară pentru a descuia mintea părintelui pentru ca sentimentele copilului să fie văzute, auzite și simțite la adevărata lor valoare. Nu este un rețetar tipic în X pași, dar, este un text care o dată citit, ne poate ajuta să descoperim în noi părintele de care orice copil ar avea nevoie.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0