Un mare sociolog al culturii europene, Giovanni Sartori, ne atrage atenţia asupra felului în care specia umană a devenit tot mai mult „Homo videns“. Lumea noastră îşi ia drept bază şi punct de sprijin imaginea și sensul ei de proprietate asupra a ceea ce proiectează. Imaginea este, în aceste condiţii, un discurs despre sine, un discurs în care persoana I singular produce şi percepe ideea de proprietate. Suntem cântăriți după aspectul fizic, după bunurile pe care le deținem și după cercurile pe care le frecventăm. Am fost instruiți să căutăm dragostea și fericirea în afara noastră. Am devenit obsedați de iubire și de găsirea sufletului pereche. Ni s-a inoculat o nevoie atât de mare de ceilalți încât deseori devenim dependenți și nevrotici. Ne transformăm în oameni dependenți, apoi ne deranjează această stare.
Cred că succesul, sănătatea, fericirea și chiar relațiile noastre depind de modul în care ne raportăm la obiecte şi imagini. Precum în gândirea animistă, ne așteptăm să gândim şi să rostim binele pentru a obţine binele. Un bine care este în gândirea noastră şi nu în proiecţia lui în obiecte şi imagini. În oglindă, accesarea răului va aduce răul. Anticiparea unui scenariu negativ determină exact apariția acestuia.
Cam așa s-a întâmplat în majoritatea relațiilor pe care le-am avut. Teama că relația nu va merge a făcut ca relația să nu meargă. Tot ceea ce am transmis subconștientului meu s-a adeverit. Am avut relații pe care nu mi le-am asumat în totalitate.
Am gândit încă de la început că anumite relații nu vor merge, că nu mă potrivesc cu oamenii respectivi și că acele relații sunt trecătoare.
Chiar dacă timpul și faptele îmi arătau că acea credință este greșită, gândul cu care am pornit la drum a fost cel care a decis.
℗PUBLICITATE
Mintea mea a creat coerența dintre credință, prejudecată și realitate. Deveneam din ce în ce mai lipsită de toleranță, vedeam toate defectele celuilalt și îmi doream să ies din acea relație. Proiecția mea asupra relației era clară: „relația asta nu merge, nu e bună pentru mine!“.
De cele mai multe ori credințele mele subconștiente au acționat în dezavantajul meu și oricât am încercat să-mi schimb atitudinea conștientă cu privire la acea relație, nu am reușit să schimb și partea subconștientă care sălășluia în mine.
Există multe motive din cauza cărora eșuează relațiile, însă temerile și gândurile cu care pornim în acea relație cred că sunt cele care decid finalul.
Avem fobia angajamentului. Ne place să avem opțiuni. Suntem persoane „sociale“. Considerăm mai important să întâlnim oameni decât să îi cunoaștem. Nu mai avem răbdare să cunoaștem. Ne este frică să fim vulnerabili. Preferăm să „trăim clipa“ și tot trăind clipe ne trezim singuri și împovătați de întrebarea „ce ar fi fost dacă…?“
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
