Skip to content

În fiecare zi de miercuri, avem pe Pagina de Psihologie, câte un interviu (im)perfect, (in)discret și (in)vulnerabil cu oameni care îndrăznesc să ne vorbească despre ei înșiși într-o altă lumină. Oameni care renunță la filtrele psihologice și la photoshopul sufletesc, îndrăznind să se arate pentru câteva secunde fără nicio armură – doar cu o tentă de umor și o porție sănătoasă de sinceritate.

Invitatul din această săptămână, a seriei de interviuri #Ce Nu Vreau Să Știe Lumea Despre Mine, este Bogdan Nicolai. Bogdan a fost scenarist al show‐ului Vocea României, directorul postului de televiziune MTV, cel mai longeviv prezentator al matinalului de la PRO FM România și realizator și producător de emisiuni la Europa FM.

Cea mai mare provocare a rolului de tată este…

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Să rămân singur acasă cu ambii copii. Cu unul mă descurc, dar împreună pot deveni un instrument al terorii. Noroc că se întâmplă foarte rar ca Ana, soția mea, să fie la birou chiar când bona este în concediu, iar părinții și socrii mei sunt cu toții la Sinaia. De fapt, încă nu mi s-a întâmplat, dar teama m-a făcut să îmi imaginez totul în cel mai mic detaliu, ca și cum ar fi fost real.

Trei lucruri care s-au schimbat în viața ta, după căsătorie…

Care viață? Ha, ha!

  • Am devenit, din fericit, și mai fericit, iar acesta este 100% meritul Anei.
  • Am aflat că unii oameni au straniul obicei de a mai sta și pe acasă, așa că m-am luat după ei și chiar am început să îi înțeleg.
  • Al treilea lucru este unul evident: familia mea a devenit mult mai mare. Mi-am dorit asta dintotdeauna, pentru că provin dintr-o familie restrânsă. Am fost singur la părinți, mama este și ea singură la părinți, la fel și tata. Ba, mai mult, pe bunicul din partea tatălui și pe bunicul bilogic din partea mamei nici măcar nu am apucat să îi cunosc, noroc că bunicul din a doua căsătorie a bunicii din partea mamei le-a ținut locul, cu mult succes, amândurora. Am fost invidios pe prietenii care, de Crăciun, se adunau cu familiile lor mari, exact ca în filme. Noi eram atât e puțini, încât, dacă am fi dansat în jurul bradului, ne-am fi zgâriat de crengi.

 

View this post on Instagram

 

Breathe

A post shared by bogdannicolai.ro (@bogdannicolai.ro) on

Obiceiul din copilărie la care îți este cel mai greu să renunți…

Să ascult muzică hip hop, românească și străină, cu volumul dat la maxim. Când aveam vreo 13 ani, tata, ascultător de Pink Floyd, îmi spunea „Lasă, că ai să crești și vei realiza că asta nu e muzică în adevăratul sens al cuvântului“. Am 34 de ani și încă îi mai pun piese de la Mafia când suntem în mașină ca să îl fac și pe el fan. Încă puțin și reușesc!

De care parte a corpului tău ești cel mai mândru?

℗PUBLICITATE



De urechi. După 20 de ani de radio și de bubuială, încă aud perfect cu stânga.

Cea mai recentă minciună pe care ai fost „nevoit“ să o spui…

Că aud perfect măcar cu una dintre urechi.

Vedeta cu care ai avut cele mai multe fantezii erotice în adolescență…

Nu era vedetă, dar aveam o vecină care ducea gunoiul foarte sumar îmbrăcată. Asocierea asta dintre gunoi și ceva erotic m-a făcut să consider că sexul este ceva murdar, deci ceva ce-mi place mult.

Câte kg ai slăbit în ultimele luni?

Nu știu exact. În jur de 13.

Cel mai neobișnuit feedback primit la adresa cărții #LoveIsFun?

O persoană mi-a spus, așa, de complezență, că am scris mai bine decât Gașpar. Toți ceilalți m-au întrebat de ce m-am băgat să îi stric cartea și cu cât l-am plătit ca să scrie cu mine. Niște invidioși…

Ce faci atunci când ești cel mai furios?

Crima perfectă.

Știm că îți place să dormi; care este cel mai „ciudat“ vis avut de când ești adult?

Visez constant că alerg niște câini ca să îi mângăi.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0
Livrare gratuită în România la achiziții de peste 149,00 lei
0%