Bolile mintale se dezvoltă, în primă fază, ca niște compensări împotriva stresului și a traumei, spune dr. Gabor Maté – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Stresul emoțional cauzează boli fizice, fie că vorbim de astm, boli autoimune, cancer sau scleroză multiplă. Creierul și corpul nostru implică, în procesarea emoțiilor, întregul sistem hormonal, pe cel nervos și în mod particular sistemul imunitar. Dar cum ajungem să ne îmbolnăvim și în ce condiții devenim vulnerabili? Ce legătură au bolile cu natura umană, cu mediul, cu familia noastră și cu rețeaua socială? Dr. Gabor Maté răspunde pe rând acestor întrebări, invitându-ne să conștientizăm stilul nostru de viață actual, într-un material video destinat publicului interesat de sănătatea emoțională. Răspunsurile au fost adaptate și se regăsesc în rândurile de mai jos.

Pentru cei care nu știu, dr. Gabor este, la ora actuală, unul dintre cei mai vocali experți de talie internațională, pe tema sănătății mintale, și revoluționează gândirea umană în privința conceptelor ca: stres, boală, vindecare, relații. Este, de asemenea, autorul mai multor cărți. Pentru mai multe informații despre el, vă recomand și rubrica #AltfelDespreOameni.

Ne îmbolnăvim din ce în ce mai des, de la vârste tot mai fragede

În ultimii ani a crescut numărul diagnosticelor de ADHD, astm, autism sau anxietate la copii, iar explicațiile genetice nu sunt suficiente. De la o generație la alta, genele nu se schimbă într-atât încât să explice creșterea uriașă a acestor probleme la copii. Frecvența diagnosticării autismului a crescut cu 40%, față de acum 30 de ani, iar anxietatea reprezintă cel mai răspândit diagnostic la vârste tinere. Explicațiile medicale sunt insuficiente, cât timp ele se limitează doar la corp, fără a lua în calcul și psihicul.

Scleroza multiplă afectează în proporție mai mare femeile decât bărbații, iar dacă factorul genetic ar fi răspunsul, acesta nu s-ar manifesta prevalent la sexul feminin. Scleroza multiplă nu este doar o boală a sistemului nervos, IBD (sau boala Crohn) nu este o boală a tractului digestiv, iar ADHD-ul, depresia și anxietatea nu sunt boli ale creierului.

Dermatologii, reumatologii, pneumologii și mulți alți specialiști tratează numeroase afecțiuni cu steroizi, copii ale cortizolului, hormonul de stres. Când mergeți la control, câți dintre ei investighează stresul din viața voastră și rolul lui în ceea ce privește apariția unor afecțiuni medicale?

Adevărul este că, atunci când explicațiile medicale nu sunt suficiente, nu știm unde să căutăm răspunsurile.

De ce ne îmbolnăvim?

Dacă plantele din grădină nu se dezvoltă cum trebuie sau au manifestări patologice, ce-ai face, ca grădinar? Probabil, te-ai întreba care este natura plantelor și de ce condiții au nevoie, pentru a se dezvolta sănătos. Similar, în loc să diagnosticăm boli sau comportamente, să ne uităm la natura umană și la ce condiții sunt necesare pentru dezvoltarea armonioasă, ca să înțelegem ce se întâmplă când acestea nu sunt îndeplinite. În loc să vedem comportamentul uman inerent patologic sau sănătos, să-l privim drept rezultatul unor circumstanțe. 

De exemplu, dacă părinții experimentează mai mult stres, crește riscul copilului de-a dezvolta astm. Cu cât nevoile și emoțiile copilului sunt mai reprimate, cu atât crește riscul de-a face anxietate și depresie.

Condiții necesare pentru dezvoltarea umană

Oare cum adresează cultura și societatea nevoile umane și cum este promovată dezvoltarea sănătoasă sau nesănătoasă? În societatea materialistă de azi, primează acumularea de bunuri materiale, drept măsură a succesului personal. Elogiem controlul, acumularea bunurilor și a titulaturilor, și chiar dacă și acestea pot fi o expresie a reușitei, constituie ele, oare, măsura adevărată a unei societăți de succes? Pentru a contura succesul, ca societate, trebuie să răspundem la următoarele întrebări: Cum întâmpină societatea nevoile umane? Cum promovează dezvoltarea umană sănătoasă? În ce grad sau mod o subminează?

Cum am ajuns să fim cum suntem

Societatea actuală nu reprezintă un standard, când vizăm interpretarea naturii umane pe care deseori o catalogăm în funcție de comportamente, de regulă etichetate negativ. „Ce să te aștepți de la oameni?“, ne întrebăm destul de des. Egoismul, individualismul, agresivitatea și spiritul competitiv sunt trăsături întâlnite recurent la oamenii de succes, care devin modele pentru alții. Dar este aceasta natura umană? Sau o distorsiune a ei? Pentru a ne înțelege natura de oameni, este necesar să ne analizăm evoluția, înțelegând că nu prin comportamente ne definim, ci prin nevoi. Nu natura prezice comportamentele, acestea putând să difere enorm de la om la om, permițându-ne să avem un Isus, dar și un Hitler. Natura noastră stă în nevoi, iar dacă acestea sunt îndeplinite, ne vom comporta în moduri predictibile. La fel și dacă nu sunt. 

Comportamentul nu face decât să reflecte măsura în care ne-au fost îndeplinite nevoile. Diagnosticarea patologiei, a bolilor, a comportamentelor este doar o direcție în care privim și ar fi util să facem distincția între descrieri (diagnostic) și explicații (cum s-a ajuns aici?).

Nevoia esențială a oamenilor

O dată în plus, în contextul pandemiei, putem înțelege modul profund în care ne-a afectat această criză, sabotând nevoia esențială a oamenilor: aceea de conectare.

Copilul uman este cel mai fragil, el nu poate supraviețui în lipsa atașamentului. A iubirii, de fapt. Este cel mai imatur, dependent și vulnerabil dintre toți. Atașamentul este cel care atrage două ființe, în scopul îngrijirii. Iar atingerea, contactul fizic, este un instrument de comunicare a empatiei, având chiar și efect analgezic. 

℗PUBLICITATE



Dacă studiem triburile de vânători-culegători, vedem cum copiii erau crescuți de comunități întregi, adulții fiind pe rând responsabili de îngrijirea copilului. De asemenea, copiii erau prezenți pretutindeni alături de părinți, fiind purtați fie în brațe, fie înfășurați lipit de trupul adultului. În triburi, copiii nu erau lăsați să plângă și nici disciplinați prin bătaie.

Iar atunci ne întrebăm dacă, în prezent, copilul împins în cărucior, în timp ce părintele se uită pe telefonul mobil, primește aceleași informații despre lume precum copilul purtat în brațe? Ne întrebăm dacă-l ajută pe copil antrenamentul pentru somn, prin care părinții sunt educați să-l lase să plângă, pentru a nu-i priva de somn pe termen lung? 

Copilul mic își exprimă nevoile prin plâns, neavând alt mijloc de comunicare. Atunci când nu răspundem la plânsul lui, îl învățăm, practic, să renunțe la nevoile pe care le are. Mai mult, lăsat să plângă, copilul se agită și stă în stres, iar hormonii stresului i se perindă prin tot corpul, până la creier. Când nu ne alinăm copiii, interferăm cu dezvoltarea lor cerebrală. În societatea actuală, deseori ne sunt negate nevoi esențiale încă din copilărie.

Stresul și nevoia de conectare

Creierul copilului nu dispune de același mod de funcționare ca un creier adult. Când se stresează, adultul simte că inima-i bate mai tare, că apar tensiuni musculare, dureri de stomac etc. El poate lua o pauză, poate respira adânc și-și poate face ordine în gânduri. Copiii nu au această abilitate de autoreglare, având nevoie de sprijinul adultului. Dar ce se întâmplă când creierul adultului nu funcționează matur, pentru că n-a avut parte de condiții sănătoase de dezvoltare? Autoreglarea nu poate fi învățată. 

Femeile sunt mai predispuse să preia asupra lor stresul familiei, al partenerului, și asta încă din vremuri străvechi. În prezent însă, femeile joacă, totodată, și roluri economice importante, încărcându-se, în plus, cu stresul generat de job. Acest lucru este în regulă câtă vreme primul rol, cel domestic, e împărțit în mod egal între parteneri. Dar asta se întâmplă rareori. Majoritatea diagnosticelor de anxietate și depresie apar la femei. 

„A depresa“ înseamnă „a separa“ (cu ajutorul unei prese). Persoana cu depresie este cea care și-a ascuns emoțiile, care a încercat să se separe de ele, fiind prea dureroase, prea greu de gestionat pentru ea. Iar acest lucru se întâmplă într-un mediu în care manifestarea emoțiilor amenință atașamentul cu ceilalți, relațiile. Supraviețuirea este asigurată prin ascunderea trăirilor interioare, iar 15-20 de ani mai târziu apare diagnosticul de depresie.

Un studiu privind prognosticarea evoluției nodulilor la sân în cancer a concluzionat că stresul din viața unei femei nu este un predictor, așa cum nu e nici lipsa suportului social, însă stresul, cumulat cu lipsa sprijinului social, crește cu până la de nouă ori riscul de-a face cancer la sân. Bărbații de culoare prezintă un risc mai mare de cancer la prostată și de deces din această cauză, și asta nu din lipsa accesului la servicii medicale, ci mai degrabă din cauza istoriei lor centrate pe rasism.

Cancerul nu este o boală a individului, ci reflectarea unei istorii de-o viață, a relațiilor cu familia, cultura și societatea.

Individualitate, nu individualism

Înțelegerea naturii umane, a efectelor pe care le are stresul și a riscurilor generate de lipsa conectării trebuie să țină cont de mediul bio-psiho-social, împreună cu latura spirituală și aspectele ecologice. 

Nu am fi supraviețuit, ca specie, dacă am fi trăit separați, dacă nu se formau triburile. Individualitatea presupune să rămâi în contact cu cine ești, în timp ce te conectezi la ceilalți. Individualismul înseamnă „nu-mi pasă de restul“. De aceea, pentru a înțelege mai bine o persoană, este necesar să vedem în ce mediu a crescut și ce s-a întâmplat în copilărie, nu atât pentru fapte în sine, ci pentru modul în care acestea au fost experimentate și interiorizate de fiecare în parte. Bolile mintale se dezvoltă, în primă fază, ca niște compensări împotriva stresului și a traumei. 

În concluzie, nu este nimic în neregulă cu noi, în esență, ci efectiv ne adaptăm la ce ni se întâmplă. Este important să înțelegem acest lucru pentru a ne putea transforma în prezent, amintindu-ne că ființa umană are și capacitatea înnăscută de vindecare.

Iulia Bârcă

Sunt Iulia Barca și sunt psiholog clinician, în curs de formare în psihoterapia cognitiv-comportamentală și cu formare continuă în psihoterapia sistemică. Din 2013 am început să scriu texte despre sănătatea psihoemoțională, întrucât consider psihoeducația utilă și necesară tuturor. Timpul liber mi-l petrec citind, socializând, practicând yoga și mindfulness, deoarece, chiar dacă știm ce anume este folositor pentru noi, este important să și punem în practică.

Caută