Skip to content

Ea are 26 de ani. Se simte neînțeleasă, este foarte impulsivă. Atunci când se supără, devine irațională și adoptă o perspectivă de tip „alb sau negru“. Relațiile ei sunt instabile și intense. Trece rapid de la îndrăgostirea de imaginea idilică la o reacție devalorizare, atunci când simte și interpretează că celălalt nu îi oferă suficient sau nu este acolo pentru ea. Afirmă că nu își găsește sensul pe lume. „Nu simt nimic, nu am pentru ce să trăiesc“, „Mă tot gândesc cum să mor, nimic nu mă face fericită“, le spune ea prietenilor.

În copilărie, a resimțit abuzul emoțional, neglijarea. Tatăl ei era mai mult plecat; atunci când se întoarcea la ea, îi oferea dragote și susținere, iar în perioadele în care era departe de ea, fata simțea un puternic sentiment de abandon. Avea o anxietate foarte severă la separare. Când tatăl pleca, ea țipa până când acesta se întorcea. Mama era copleșită de propriul zbucium interior și își devaloriza și ironiza fiica – în orice ocazie. Incapacitatea fetei de a se comporta compatibil cu așteptările mamei a făcut-o să experimenteze sentimente negative intense și gânduri însoțite de frica de abandon. De-a lungul timpului, instabilitatea s-a răsfrânt asupra tuturor aspectelor vieții ei, inclusiv în zona relațiilor de prietenie, astfel marcate de certuri și împăcări frecvente.

Când l-a întâlnit pe el, și-a zis că a întâlnit sufletul-pereche. Uneori, ea spune că partenerul ei este „cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată“ și îi cumpără, impulsiv, daruri generoase. În alte momente, spune că îl urăște, inclusiv strigând după el sau aruncând cu lucruri în el. Imediat după asta, e cuprinsă de regret și panică, la gândul că el o va părăsi. Înainte de a începe să se întâlnească cu partenerul său actual, ea a fost implicată în relații diverse.

I se întâmplă să devină brusc deprimată, iritată, anxioasă ori înfuriată, din motive care nu le sunt evidente altora. Nu poate tolera singurătatea, dar nici nu poate trăi fără conflicte constante. Se teme de abandon, dar îl provoacă în mod repetat, prin solicitări și plângeri nerezonabile. Atașamentul ei puternic poate fi urmat brusc de respingere. Își vede partenerul uneori ca pe un sfânt, alteori ca pe un monstru, iar aceste roluri pot fi schimbate atunci când partenerul nu-i îndeplinește așteptările uneori imposibile.

Relațiile ei sunt caracterizate în mod obișnuit de o mulțime de conflicte, suferințe și neîncredere. De multe ori, simte dezamăgire sau chiar ură față de cei dragi. Are dificultăți în a recunoaște sentimentele altora sau a empatiza cu ceilalți. Își exprimă furia în mod deschis, uneori sub formă de agresiune fizică. Iar comportamentul său furios variază de la comentarii sarcastice până la violență fizică.

Manifestăm cu toții unele dintre simptomele personalității borderline? Probabil că da.

℗PUBLICITATE



În Delirurile vieții cotidiene, Leonard Shengold susține că „în sensul descris de Freud, borderline suntem cu toții, într-o măsură mai mare sau mai mică… Mintea este o entitate dinamică, oferind o gamă schimbătoare de flexibilități și intensități.“

Termenul „borderline“ a fost introdus pentru prima dată în Statele Unite, în 1938. Acesta a fost un termen folosit de psihiatri, pentru a descrie persoanele care credeau ei că se află la „frontiera“ dintre psihoză și nevroză. La vremea respectivă, persoanele cu nevroză erau considerate tratabile, în timp ce persoanele cu psihoză erau considerate netratabile.

Tulburarea de personalitate borderline poate determina persoanele afectate să aibă o imagine negativă de sine, să facă alegeri riscante sau impulsive, să se angajeze în comportamente autovătămătoare și să aibă emoții intense și schimbări de dispoziție. Se pare că atât un amestec de factori de mediu, cât și activitatea creierului și gena pot conduce o astfel de persoană la dificultăți în a empatiza cu sentimentele altora și la o viață marcată de teama că va fi abandonată de cei dragi. O persoană cu tulburare de personalitate borderline își petrece majoritatea timpului îngrijorându-se că va fi abandonată de cei pe care îi iubește cel mai mult și reacționează negativ din cauza acelei îngrijorări.

Cinematografia și-a îndreptat, și ea, atenția către această tulburare de personalitate. „Atracție fatală“ (1987), cu Michael Douglas și Glenn Close, este unul dintre filmele care prezintă o personalitate cu tulburare borderline. Unii specialiști consideră comportamentul personajului interpretat de Glenn Close (o femeie numită Alex Forrest) ca fiind o indicație pentru tulburarea de personalitate borderline.

Fie că ești membru al familiei, fie prieten sau partener al unei persoane cu tulburare de personalitate borderline, menținerea unei relații sănătoase cu o astfel de persoană poate fi o provocare. De fapt, pot exista momente când te întrebi dacă vrei cu adevărat să menții o astfel de relație. O parte esențială a iubirii față de o persoană cu tulburare de personalitate borderline constă în conștientizarea faptului că îi poți oferi un sprijin. Dar nu o poți ajuta să se vindece decât prin căutarea unor opțiuni de tratament de specialitate, pentru a putea beneficia de o terapie adecvată.

Simona Ioniță este jurnalist cultural, psiholog și lucrător prin arte combinate. Autoare a trei cărți și blogger din 2008. Licențiată a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (Universitatea Hyperion). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0