Boris Leonidovici Pasternak (1890-1960) s-a născut la Moscova, într-o familie aparținând cercului intelectual și artistic al epocii, printre oaspeții săi frecvenți numărându-se Lev Tolstoi, Rahmaninov, Scriabin, Verhaeren și Rilke.
Din 1909 până în 1913, Pasternak studiază filosofia la Universitatea din Moscova, perioadă în care începe să frecventeze cenaclurile literare și face primele încercări de traducere (din poezia lui Rilke). Debutază în 1914, cu volumul de versuri Geamănul din nori, urmat de Pe deasupra bariierelor (1917) și Sora mea, viața (1922), rămas până astăzi unul dintre titlurile de referință ale liricii moderne. De-a lungul anilor ’20 și ’30, reputația scriitorului se consolidează, iar Pasternak începe să fie perceput drept unul dintre liderii generației sale literare.
Începând din 1937 însă, atacurile politice la adresa lui devin tot mai numeroase, intensificându-se și mai mult imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. În acest context cultural tulbure și amenințător, Pasternak este nominalizat de șapte ori pe lista candidaților la Premiul Nobel pentru Literatură, care îi va fi decernat în 1958 și pe care, în urma unor presiuni și amenințări repetate, scriitorul va fi nevoit să-l refuze. Drept rezultat al unei decizii fără precedent a Academiei Suedeze, ceremonia de decernare a premiului va avea loc post-mortem, în 1989.
De același autor
-
28 %
Doctor Jivago (ediție de buzunar)
Prețul inițial a fost: 44,95 lei.32,36 leiPrețul curent este: 32,36 lei.