Adesea ni se întâmplă să credem că viața vedetelor este fascinantă, impecabilă și demnă de invidie. Însă această perspectivă rămâne validă doar până când ajungem să aflăm mai multe adevăruri despre lumea de dincolo de scenă și să descoperim ființa umană din spatele rolului.
În cel mai recent episod din #BraveTalk despre curajul de a fi femeie, jurnalista Andreea Brașovean a avut-o invitată pe artista Andreea Bălan. Așa cum deja ne-am obișnuit, conversația a fost despre vulnerabilitate, emoții, provocări și îndrăzneala de a merge mai departe pe drumul vieții.
Artista a vorbit cu maturitate despre o copilărie și o adolescență furate de responsabilitățile rolului de vedetă, despre nevoia de apreciere din partea părinților care nu a putut fi compensată de feedback-urile pozitive și validările care veneau din partea fanilor, despre provocarea de-a face pace cu copilul interior și despre procesul de creștere și dezvoltare personală. Nu este pentru prima dată când Andreea Bălan vorbește despre călătoria ei pe tărâmul vindecării psihologice, dar este, cu siguranță, un interviu care ne poate pune pe gânduri și ne poate reaminti de importanța sensului personal al fiecăruia dintre noi.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Conversația dintre cele două Andree este ca o lecție de psihologie, una în care informațiile științifice se întâlnesc cu exemplele concrete de viață, iar alchimia aceasta face ca totul să devină mai ușor de înțeles.
Despre fața nevăzută a succesului, despre mirajul scenei și despre cum arată viața ei în prezent vorbește Andreea Bălan în cel mai recent episod din #BraveTalk despre curajul de a fi femeie.
#BraveTalk este un proiect video realizat de Pagina de Psihologie și susținut de Clubul de carte al lui Gáspár. Edițiile anterioare, cu antreprenoarea Camelia Șucu și cu specialista în PR și comunicare Noemi Meilman, sunt disponibile pe platforma noastră de YouTube.