#BraveTalk – Chris Simion-Mercurian: „Tot ce credeam a fi esențial s-a dovedit a fi pe un plan secundar.“ – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Viața este imprevizibilă și impredictibilă, experiența pandemică din ultimul an ne-a confirmat această teorie, dar în categoria lucrurilor neașteptate putem include și bolile care apar pe neanunțate. Din punct de vedere psihologic, despre boli se pot spune foarte multe lucruri, însă, indiferent de explicații, se pare că acestea se manifestă în viața noastră cu un mesaj pe care corpul uman are nevoie ca mintea să-l descifreze. 

Invitata celui mai recent episod din #BraveTalkdespre curajul de a fi femeie este scriitoarea și regizoarea de teatru Chris Simion-Mercurian (omul din spatele proiectului Grivița 53). În vârstă de 43 de ani, Chris este un nume cu o rezonanță aparte în lumea culturală din România și, în urmă cu câțiva ani, vestea diagnosticului ei de cancer ne-a șocat pe mulți dintre noi.

Probabil că, pentru marea majoritate a oamenilor, cancerul reprezintă unul dintre cele mai înspăimântătoare cuvinte, iar mintea cu greu își poate imagina despre noi că am putea primi acest diagnostic. Prin experiența ei ca bolnavă de cancer, Chris Simion a descoperit nenumărate lucruri despre sine, pentru că, așa cum spune chiar ea, „boala nu a venit degeaba, a venit cu un scop“. Așa cum ne arată multe istorii de viață, pentru mulți dintre semenii noștri diagnosticul de cancer reprezintă una dintre cele mai mari lupte. Dar pentru Chris lucrurile au stat altfel: ea a ales în mod conștient să evite războiul cu boala înfiorătoare și să-i permită să se întâmple.  

℗PUBLICITATE



Despre cum a primit vestea bolii, despre cum a parcurs călătoria psihologică și ce a descoperit despre propria persoană, au povestit Chris Simion-Mercurian și jurnalista Andreea Brașovean, într-un nou episod emoționant din #BraveTalk, despre curajul de a fi femeie (un proiect video realizat de Pagina de Psihologie și susținut de Clubul de carte al lui Gáspár).

Pentru a vedea și edițiile anterioare în care au fost invitate Camelia Șucu, Noemi Meilman și Andreea Bălan, vizitați secțiunea video de pe Facebook sau canalul de YouTube al Paginii de Psihologie. 

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută