fbpx
skip to Main Content

Dr. Brené Brown este autoarea a nenumărate cărți și cursuri online, având și unul dintre cele mai urmărite discursuri TED din toate timpurile. Dacă ai fost preocupat de concepte precum rușinea, vulnerabilitatea sau perfecționismul, este greu de imaginat că nu ai dat de textele sau înregistrările semnate de aceasta. Una dintre cărțile ei de mare succes este volumul Curajul de-a fi vulnerabil, republicat de curând sub o nouă identitate vizuală, de către Editura Curtea Veche.

Cultura nemulțumirii

Printre nenumăratele informații dobândite din cercetările sale, cu privire la cum putem regândi noțiunea de vulnerabilitate și cum putem să facem față rușinii și să renunțăm la perfecționism, dr. Brown amintește și de Lynne Twist, pe care o numește „una dintre autoarele mele preferate care au scris despre cultura nemulțumirii“. Lynne Twist este o activistă de ordin global și fondatoarea Institutului Soul of Money. Misiunea lui Lynne este să atenueze sărăcia și foamea și să contribuie la sprijinirea justiției sociale și a durabilității mediului. Cartea ei de mare succes, Sufletul banilor: Cum să revendicăm bogăția resurselor noastre interioare, a fost publicat în limba română, la sfârșitul anului 2021, la Editura Pagina de Psihologie.

Sufletul banilor este o carte care are potențialul de a schimba radical și pozitiv felul în care privim, abordăm, facem, cheltuim, oferim și gândim despre bani. Iar unul dintre punctele cheie ale cărții este cultura nemulțumirii, concept considerat important și de către dr. Brown, și văzut de către Lynne Twist drept o mare minciună. În cele din urmă, după cum apare și în cartea lui dr. Brown: „Cultura nemulțumirii, de fapt, este problema lui «eu însumi nu sunt de ajuns». Sentimentul nemulțumirii înflorește într-o cultură în care fiecare este hiperconștient de ceea ce-i lipsește. Totul − de la siguranță și iubire, bani și resurse – este fie în cantități limitate, fie lipsește cu desăvârșire. Pierdem incredibil de mult timp calculând câte avem, câte ne dorim și câte ne lipsesc, precum și cât de multe au ceilalți sau își doresc să aibă“.

℗PUBLICITATE



Să cultivăm suficiența

Suficiența sălășluiește în fiecare dintre noi și putem să o convocăm, scrie Lynne Twist. Este vorba despre o conștientizare, o atenție, o alegere intenționată a felului în care ne evaluăm circumstanțele. Iar în ceea ce privește relația cu bani este vorba despre folosirea și utilizarea acestora într-un mod care să oglindească integritatea noastră. Să-i folosim în așa fel încât să exprime valoarea și nu să decidă valoarea. Suficiența nu este despre a reduce sau a ne diminua așteptările. Nu înseamnă nici să renunțăm la străduință sau să nu mai avem aspirații. Suficiența, în perspectiva cărții Sufletul banilor, este un act de generare, de distingere, de a ne cunoaște puterea și existența resurselor. Este, de asemenea, contextul pe care îl aducem din interior și care ne reamintește că, dacă ne uităm în jur și în noi înșine, vom găsi ce trebui, pentru că întotdeauna există destul. Atunci când trăim și privim lucrurile din perspectiva suficienței, avem libertate și integritate în mod natural.

Comandă exemplarul tău din Sufletul banilor, accesând secțiunea de shop și profită de reducerea de 10%.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0