Copilăria înseamnă o lume de basm și nu numai – ludic, iubire necondiționată, atenție, încredere, multă grijă și timp nelimitat, dar și momente de criză, cuvinte grele rostite la întâmplare, lacrimi care dor și episoade în care nu știm ce ar fi bine de făcut. Meseria de părinte este, fără doar și poate, cea mai grea dintre toate, atașamentul creat și legăturile ce se realizează între părinți și copii fiind indestructibile (chiar și pentru acele persoane care, din varii motive, aleg să nu mai vorbească cu copiii sau părinții lor.
Avem grijă ca celor mici să nu le lipsească nimic (cel puțin, nimic din ceea ce credem noi că este important), să le asigurăm cea mai bună hrană și igienă, să respectăm cu strictețe orele de somn, să avem fel de fel de jucării și să le dezvoltăm inteligența (prin alegerea celor mai prestigioase școli), să le stimulăm creativitatea și limbajul (cu ajutorul poveștilor spuse duios, înainte de somn) și multe, multe altele.
Oricât de obosiți am fi, nu renunțăm sub nicio formă la acest moment al poveștilor, așa cum nici predecesorii noștri nu o făceau. Și asta, pentru că suntem conștienți de rolul lor în dezvoltarea noastră. Unde mai pui că majoritatea avem amintiri bine întipărite în minte – cu părinții sau îngrijitorii care ne-au introdus în această lume minunată a poveștilor.
Perioada izolării ne-a sudat și mai bine legăturile cu membrii familiei, așa că am descoperit unii despre ceilalți lucruri nebănuite. Am putea spune că timpul ne-a fost aliat, pentru că am fost nevoiți să ne desfășurăm viața (pe toate palierele ei) între aceiași patru pereți, cu aceleași persoane. Am dat mâna cu online-ul, am închis ochii la timpul prelungit pe care copiii l-au petrecut pe diverse gadget-uri și am făcut tot ce ne-a stat în putință să putem supraviețui cu toții.
Însă izolarea a venit și cu idei în sprijinul părinților (dintre cele mai năstrușnice, de altfel). Un exemplu în acest sens este cel dat de Bryan Rumfelt, un copil în vârstă de doar 7 ani, din Brooklyn, New York, care, din dorința și talentul său actoricesc a creat, la îndemnul bunicii sale, „Bryan’s Book Corner“ – un grup de Facebook în care postează videoclipuri cu el, în timp ce citește și interpretează povești. Pasiunea pentru citit și-a găsit ecoul în perioada în care se afla izolat alături de părinții săi și, în timp ce lua legătura cu bunica prin intermediul aplicațiilor video, acesteia (văzând dorința și flerul actoricesc al copilului) i-a venit ideea de a-l îndruma pe Bryan către realizarea unui grup de lectură. Zis și făcut. Astfel, copilul alege o carte pe care o îndrăgește și se înregistrează în timp ce o citește și o interpretează.
℗PUBLICITATE
Mama sa, Jennifer Rumfelt, a declarat pentru site-ul Inside Edition că poveștile lui Bryan au fost foarte bine primite de către copii, dar și de către adulți. În acest mod, copilul a devenit atât de pasionat de această activitate, încât, chiar dacă școala s-a terminat, și-a dorit să continue proiectul Bryan’s Book Corner.
Cluburile de carte sunt un excelent mod de apropiere a oamenilor pasionați de lectură. Pe același filon, merită precizat și Clubul de carte al lui Gáspár, intitulat #IubimAceeașiCarte și realizat pe paginadepsihologie.ro, acolo unde putem găsi lunar recomandări de cărți, dar și schimburi de experiență – prin evenimentele offline realizate de către echipă.
Așadar, nu numai că ne putem împărtăși părerile despre operele pe care le citim, dar putem afla și multe alte lucruri despre cei ce fac parte din aceste cluburi de carte.
Lectura este un bun exercițiu pentru creier, întrucât ne ajută să-l antrenăm zilnic și ne deschide lumi pe care nu le-am bătătorit încă. Realizată încă de la vârste fragede, ea joacă un rol primordial în modelarea și dezvoltarea personalității. Chiar dacă am putea crede că cei mici nu sunt pregătiți pentru a înțelege poveștile de „noapte bună“, ei bine, ele sunt fundamentale pentru felul în care se va comporta, va trăi și se va integra în societate adultul de mâine.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
