Observ de mai mult timp că bucuria poate fi cea mai puțin durabilă dintre emoții și că nu-i permitem să zăbovească prea mult cu noi. M-a contrariat această inegalitate între ea și celelalte emoții despre care spunem că sunt negative. Chiar dacă și acestea au o funcție de îndeplinit pentru integritatea noastră emoțională, i-am acordat mai multă atenție bucuriei pentru a afla motivele din spatele neputinței de a o simți mai des și timp mai îndelungat, dar și cum să valorificăm efectele ei.
„Bucuria rău-prevestitoare“
Brené Brown, doctor în asistență socială și profesor cercetător la Universitatea din Houston, Texas, susține că bucuria e cea mai complexă dintre emoții. Nu numai că frecvența apariției ei e scăzută, dar într-o cultură a nemulțumirii, unde nimic nu e suficient niciodată, nici măcar nu-i permitem să se formeze. Teama că s-ar putea întâmpla ceva rău, imediat după ce trece exaltarea dată de bucurie, este atașată automat. De multe ori, când ni se întâmplă ceva bun, mai ales în relații, avem senzația viscerală că va urma ceva rău și pentru că această senzație ar putea fi chiar dureroasă emoțional, mai bine nu mai simțim deloc.
Astfel, această bucurie rău-prevestitoare este o formă de apărare prin care învățăm să minimizăm vulnerabilitatea dată de atașamentele din relații. În cercetarea lui Brown, oamenii au spus că s-au simțit cel mai vulnerabili atunci când își dădeau seama cât de mult își iubesc copiii, partenerii, părinții. Exista acest gând continuu că s-ar putea întâmpla ceva rău cu ei. Neputând fi controlat foarte ușor, ar avea sens minimizarea bucuriei. Cel mai bine ne pregătim pentru potențiale pierderi și dezamăgiri, fiind în deplinătatea senzațiilor, or bucuria ne poate distrage, pentru că reprezintă și o reacție fiziologică: „senzația că-ți ieși din propria piele“. Deci, un motiv pentru care nu ne permitem să stăm mai mult cu bucuria este că vrem să fim pregătiți oricând în fața suferinței.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Diferența între bucurie și fericire
Cei mai mulți oameni consideră că bucuria depinde de împrejurări, în timp ce fericirea poate fi o modalitate de a înțelege lumea, mai degrabă filozofică. Dar, în timp ce fericirea a intrat în conștientul colectiv ca fiind undeva la un capăt de drum, unde ajungi cu greu, bucuria e asociată cu mici momente plăcute, existente pe parcursul drumului. Înlocuind emoțiile între ele, „sarcina“ de a atinge fericirea devine mai puțin copleșitoare.
Bucuria și recunoștința
Putem internaliza foarte ușor credințele că nu merităm sau că nu avem dreptul să ne bucurăm, având în vedere toate imperfecțiunile noastre sau cunoscând toate nedreptățile din lume. De asemenea, putem găsi alte nenumărate motive pentru care nu putem sta mai mult cu bucuria: „Nu va dura!“, „Va trece foarte repede!“, „Ce rost are?!“.
E foarte greu de combătut tot acest arsenal care ne spune constant „Fii pregătit pentru ce-i mai rău!“. O corelație importantă pe care a găsit-o Brené Brown ne-ar putea ajuta să beneficiem cât mai mult de această emoție: corelația între bucurie și recunoștință. Aceasta din urmă poate fi antidotul bucuriei rău-prevestitoare. Practicarea recunoștinței este un mod prin care ne putem aduce aminte mereu aspectele mulțumitoare din viața noastră, din noi înșine sau din relațiile cu ceilalți. Pentru a vedea aceste aspecte, e nevoie de vulnerabilitate, iar pentru a sta cu bucuria mai mult, e nevoie să ne permitem să fim vulnerabili.
Nu vom fi niciodată 100% pregătiți pentru viitor, așa că putem încerca să nu sabotăm bucuria atunci când apare și, pe cât posibil, să-i permitem să iasă la suprafață în viața de zi cu zi.
℗PUBLICITATE
Dar e suficientă recunoștința? Aici ne sare în ajutor și Marisa Peer, psihoterapeută din Marea Britanie cu îndemnul „Ești de ajuns așa cum ești!“. Autoarea e foarte perseverentă cu acest imbold, iar creierul învață și prin repetiție asiduă, așa că poate fi o resursă pentru a menține un nou obicei.
Desigur că, uneori, e loc de mai bine, dar în goana după acest „mai bine“ putem încetini să observăm și ce suntem până acum.
Bucuria și zâmbetul
Zâmbetul apare mereu în relație cu declanșatorii bucuriei: atașamentul sigur dintre părinte și copil, legăturile sociale pozitive, eliberarea de stres, relația de cuplu matură și o sănătate bună. S-au găsit corelații între longevitate și starea de bine percepută, iar starea de bine e indicată foarte clar de prezența bucuriei în viața unui om. Deși nu avem dovezi că zâmbetul prelungește viața, se pare că nu avem dovezi nici că o scurtează. Trăim într-o epocă în care putem zâmbi, fără să fim catalogați drept nechibzuiți emoțional, așa cum se întâmpla pe la 1703. Tot în acea perioadă, Jean Baptiste de la Salle, un preot catolic francez devenit sfânt, spunea că „nu trebuie să ne dezvelim niciodată dinții, căci natura i-a acoperit cu buze tocmai pentru a-i ascunde“. În zilele noastre, poți alege să duci zâmbetul până la capăt!
Se spune că zâmbetul îi oferă celuilalt vulnerabilitatea noastră, spunându-i că vom fi deschiși, chiar dacă nu-i cunoaștem intențiile. Pe lângă asta, unul autentic exprimă tot felul de bucurii: pe cea altruistă, pe cea binevoitoare, plăcerea produsă de un stimul tactil, vizual sau auditiv, amuzamentul, satisfacția. Iar toate aceste bucurii scot la iveală zâmbetul. Legătura e evidentă, dar în cazul în care nu te-am convins să crești frecvența și durata acestei emoții, îți mai spun că cercetătorii englezi au aflat că bucuria unei persoane se răspândește până la prietenii prietenilor prietenilor.
Bibliografie:
- Brown, B. (2019). Curajul de a fi vulnerabil. Schimbă felul în care trăiești, iubești, educi și conduci. Curtea Veche Publishing
- Crouzet, I. (2020). Puterea zâmbetului. Trei
- Peer, M. (2024). Sunt de-ajuns așa cum sunt. Curtea Veche Publishing
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
