Despre violența domestică s-a scris mult în ultimii ani. Ce înseamnă mult? Mai mult decât acum 10 ani, iar dacă ne ducem mai în urmă nici nu mai încape comparație. S-a scris mult dar, din perspectiva profesiei mele de psiholog și, în special, din aceea mult mai nișată de specialist care lucrează de mulți ani cu persoane victime ale violenței domestice, problematica aceasta are două fațete – abuzatorul și victima – din care doar una este abordată, și anume victima.
Dacă din punctul de vedere al rezolvării multitudinii de probleme cu care victima se confruntă, al specialiștilor – de la asistent social, psiholog, medic, asistentă medicală – de care aceasta s-ar putea să aibă nevoie la un moment dat (sau de toți odată, în unele cazuri total nefericite), lucrurile au cam fost reglementate în țara noastră, în ceea ce privește abordarea problematicii agresorului se face foarte puțin spre nimic.
Psihologia violenței domestice
Ce e bine să înțelegem încă de la început este faptul că nimeni nu se naște călău sau victimă ci, printr-un concurs de împrejurări care pot să cuprindă cadrul familial în care crește, întâlnirea nefericită cu alți membrii ai familiei extinse (unchi, mătuși, bunici, veri) sau chiar unii profesori, ori anumite evenimente de viață traumatizante pot să aibă un efect devastator asupra unor copii, efect care ar putea să determine, simplist vorbind, o reacție de genul:
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
- „M-am săturat să sufăr așa că fac din atac o armă care să mă țină departe de suferință“ și astfel devine abuzator, sau
- „Cred că dacă am să tac, am să le fac pe plac! Dacă nu o să mă plâng de nimic, am să scap…“ și așa ajunge să fie victimă.
Cum spuneam, asupra problemelor victimei se caută și s-au găsit într-o proporție foarte mare soluții care să o ajute să iasă din relația abuzivă și să își (re)construiască o viață mai bună.
Dar realitatea este că, atât timp cât nu ne vom ocupa și de abuzator, vom fi în situația de a „căra apă cu ciurul“ și în sprijinul acestei afirmații vă voi descrie o situație întâlnită cu ceva ani în urmă în cazuistica Asociației Anais. La un moment dat, a cerut ajutor o victimă a violenței domestice care, conform uzanțelor, a primit consiliere juridică și psihologică, cazul s-a soluționat foarte bine și femeia a scăpat din acea relație abuzivă. Câteva luni mai târziu, din discuțiile cu o altă femeie care ceruse ajutor specialiștilor de la Anais, s-a ajuns la concluzia că este vorba de același bărbat care, ieșit din relația precedentă, primind ordin de protecție și, deci, nemaiputând să se apropie de prima femeie, evident că a găsit o alta cu care s-a comportat așa cum știa el, violent.
℗PUBLICITATE
Comportamentele abuzive nu dispar de la sine, oamenii au nevoie de terapie
De aceea, ce aș vrea eu să supun atenției publice prin acest articol este că acest fenomen social numit „violență domestică“ are doi protagoniști și, deocamdată, nu ne ocupăm decât de unul.
Există la Brașov, pe lângă Serviciul de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, un psiholog cu care cei cărora li s-a impus să respecte un ordin de protecție pot să stea de vorbă, dacă vor. Este o inițiativă a Asociației Pas Alternativ, ai cărei specialiști se ocupă și ei exclusiv de victimele violenței domestice. Soluția găsită a fost să discute cu polițiștii cărora le-au dat niște flyere cu informații privind acest grup de suport pentru abuzatori, iar oamenii legii să înmâneze aceste fluturași persoanelor cărora li s-a interzis să se mai apropie de victimă. Cu toate acestea, rămâne la latitudinea lui, a abuzatorului, dacă se prezintă la aceste grupuri. Ca să se întâmple acest lucru, ar trebui să considere că are o problemă. Cum mare parte dintre ei consideră că au fost provocați și de aceea au fost violenți, acest lucru se întâmplă foarte rar.
Din perspectiva mea de specialist, cel mai trist este că nu avem pârghii legale prin care să-l obligăm pe abuzator să își rezolve problema agresivității cu ajutorul unui psiholog specializat în lucrul cu trauma. Pentru că, așa cum am mai spus, și victima și abuzatorul au suferit la un moment dat al vieții lor o traumă care i-a determinat să adopte o anumită atitudine, de victimă sau de abuzator.
Și mai există două perspective destul de nuanțate, dar care și ele definesc problema violenței domestice în România:
- Pentru ca problematica abuzatorului să fie rezolvată, este nevoie de un serviciu bine pus la punct și de specialiști care – insist asupra acestui aspect – să fie familiarizați cu lucrul cu trauma. Dar asta înseamnă din punct de vedere logistic destul de mulți bani de la buget și niște posturi într-o schemă „la stat“ și de aici se schimbă topicul discuției.
- Abuzul emoțional, care este foarte greu de probat în instanță și care este destul de des înfăptuit de femei asupra partenerilor de viață (oricât de greu v-ar fi multora dintre voi să vă imaginați), este foarte rar povestit de către aceștia unei persoane care le-ar putea fi de ajutor pentru a putea ieși din relația respectivă.
Din acest motiv, pe tot parcursul acestui text am evitat să vorbesc de femei ca fiind victime și bărbații abuzatori. Pentru că se presupune că aproximativ 5% dintre bărbații căsătoriți sunt victime ale violenței domestice atât din punct de vedere emoțional, cât și fizic.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
