A venit vremea pentru colinde, ceaiuri, inimi calde, agitație prin oraș după cadouri și brad, întâlniri de final de an, „Secret Santa“ și petreceri de Crăciun. Așa cum spune genericul pe care-l auzim frecvent în reclame în perioada aceasta (și care a devenit celebru în interpretarea cântărețului american Andy Williams), „It’s the Most Wonderful Time of the Year“. Tragem linie după anul ce tocmai se încheie, apoi ne facem noi planuri, gânduri și visuri.
În această epocă a consumerismului și a lipsei de timp, orice căutare începe, invariabil, cu „haștetepeesdouăpuncteslashslash“. Pentru că… nu degeaba, luna decembrie este cunoscută drept luna cadourilor.
Apropierea sărbătorilor înseamnă că ne îndreptăm atenția asupra oamenilor dragi, cărora nu le-am acordat timp în mod corespunzător de-a lungul anului, dar și asupra propriei persoane. Este un moment de introspecție într-o atmosferă de basm – în care intrăm pentru a ne recrea și a ne apropia un pic altfel de copii, dar și pentru a perpetua tradițiile frumoase, de dragul urmașilor noștri.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Și totuși, avem o strângere de inimă atunci când cei mici (sau mai măricei) pun la îndoiala existența lui Moș Crăciun și încep să pună întrebări directe. Nu se știe de ce, ne iau mereu pe neașteptate, chiar dacă știm că au crescut și le-a mai trecut câte ceva pe la urechi în preajma altor copii – așadar, știm că urmează să întrebe pe cineva de încredere. Totuși, vreme de câțiva ani (care trec foarte repede), încă mai continuăm să rescriem scenariul, fiindcă ne închipuim că sunt prea mici și e păcat să iasă din fermecătoarea lume a basmelor și să intre în realitatea prozaică atât de curând.
Dr. Kelly Allen – profesoară la Universitatea din Melbourne și expertă în psihologia dezvoltării și a educației – este de părere că adulții recreează an de an ritualurile de Crăciun pentru a concretiza ideea de apartenență socială, prin construirea legăturilor care ne ajută să nu ne simțim singuri.
Meg Anne Ford – antrenoare pentru părinți și fondatoare Be Kind Coaching, SUA – susține că decizia de a le dezvălui copiilor adevărul ține de momentul în care părintele este pregătit să poarte o discuție autentică, mai degrabă decât viceversa. Potrivit acesteia, adulții au rolul de a clădi în cadrul căminului un mediu sigur, în care copiii să simtă iubire, compasiune și validare. Însă, în același timp, ea precizează că sub nicio formă nu este recomandat ca părinții să intervină în felul în care reacționează copiii lor.
Dr. Emily Edlynn – specialistă în psihologia copilului și fondatoare The Art & Science of Mom, SUA – este de părere că, de cele mai multe ori, nuanțele din întrebarea copilului sunt cele care ar trebui să-i dea de gândit adultului și să influențeze răspunsul acestuia. Mai precis, dacă cel mic vine cu o părere fermă și nu i se mai pare plauzibilă ideea de Moș Crăciun (situație întâlnită, în special, când copiii sunt mai mari), părinții ar trebui să-l întrebe pe copil cum a ajuns la o astfel de părere. De obicei, segmentul de vârstă 7–10 ani este cel care își exprimă clar îndoiala, deși ideea încolțește cu câțiva ani mai înainte, mai ales dacă în aceeași casă există și frați sau surori mai mari.
Ameneh Shahaeian – cercetătoare la Universitatea Catolică Australiană, în domeniul dezvoltării cognitive a copiilor în contexte interculturale – adaugă faptul că, tocmai pentru că cel mic pune la îndoială existența lui Moș Crăciun, înseamnă că se află la vârsta la care face distincția între ficțiune și realitate; iar a continua să propovăduim această poveste, când el se află în această etapă a vieții, nu este deloc benefic pentru el.
℗PUBLICITATE
Dr. Justin Coulson – psiholog australian și expert în parenting – este de părere că părinții sunt cei care complică situația atunci când este vorba despre Moș Crăciun, pentru că nu le spun copiilor adevărul de la bun început. Iar argumentul său este unul foarte plauzibil, și anume: copiii se uită la diverse filme sau desene animate cu supereroi pe care nu-i cunosc în realitate și despre care știu că nu sunt reali, iar asta nu-i împiedică să se joace entuziaști cu păpuși având înfățișarea acelor personaje. Totodată, Coulson mai precizează că nu este în regulă să condiționăm comportamentul copilului doar pentru că se apropie Crăciunul și, prin urmare, dacă nu se comportă corespunzător, nu va primi nimic de la Moș. Sărbătoarea Crăciunului este mai mult despre „a dărui“, și mai puțin despre „a primi“. Din păcate, această nuanță a ajuns arhaică și prea puțin uzitată, societatea fiind cea care ne împinge să fim mai orientați spre noi înșine, și nu spre alții care chiar au nevoi și lipsuri.
Dr. Oana Niculae – medic specialist în psihiatria pediatrică – este de părere că, odată ce copiii ies din preșcolaritate și din gândirea magică aferentă, orice context în care ei vor primi informații despre faptul că Moș Crăciun nu există poate reprezenta o sursă de dezamăgire. Important ar fi ca părinții să pregătească terenul, astfel încât să creeze spațiu pentru o dezvăluire care să nu erodeze încrederea în părinte și nici să nu dezamăgească, indiferent din ce sursă ar afla copilul adevărul. Dr. Oana Niculae ne sfătuiește ca, încă din preșcolaritate, să-i transmitem copilului că pe adevăratul Moș Crăciun nu îl vede nimeni și că diverșii Moși pe care copiii îi văd prin spațiile publice sunt oameni deghizați, din motivul că tuturor ne este foarte drag Moș Crăciun și vrem să-l avem printre noi. Astfel, când cei mici pun întrebări legate de existența Moșului, putem răspunde că, de fapt, nici noi nu l-am văzut, dar menținem vie povestea lui, punând de Crăciun cadouri sub brad.
Psihologul Diana Stănculeanu menționează că, de la vârsta de 7 ani, nivelul cognitiv al copiilor face ca mintea să părăsească tărâmul magic, permițându-le acestora să înțeleagă cu ușurință ce e „poveste“ și ce e „concret, pragmatic“, legat de Moș Crăciun. Potrivit Dianei Stănculeanu, același nivel de dezvoltare a copiilor ne permite însă și o altă explicație – care facilitează intrarea pe un alt tărâm (într-un alt fel magic, dar și conștient, în același timp). Renunțând la fantasma moșului rotofei, care străbate cerurile în sania trasă de reni, aducând bucurie în milioane de case într-o singură noapte, copiii pot înțelege că, cu fiecare faptă bună pe care o facem de-a lungul anului, îl creștem în fiecare dintre noi pe Moș Crăciun, îi hrănim spiritul cu generozitatea și compasiunea noastră, pentru a-l putea onora apoi, alături de cei dragi, în noaptea miraculoasă a Ajunului de Crăciun. După cum ne îndeamnă Diana Stănculeanu, cu fiecare gând bun, faptă bună și strop de compasiune, îl ajutăm pe Moșul să găsească drumul către casa noastră.
De îndată ce copiii pun la îndoială existența lui Moș Crăciun, ei trebuie încurajați să gândească logic: este imposibil ca acesta să fie ubicuu, să ajungă la fiecare copil de pe tot cuprinsul lumii într-o singură noapte și, desigur, să știe cum s-a purtat fiecare copil în cursul anului care a trecut, precum și ce-și dorește fiecare în gând. De asemenea, este important ca această discuție să fie purtată în familie, pentru ca cei mici să nu afle de la alții o realitate distorsionată, care i-ar putea influența negativ.
Însă, chiar dacă un copil nu mai e la vârsta poveștilor, noi avem datoria de a promova și insufla spiritul Crăciunului – care înseamnă, de fapt, iubire față de semeni, generozitate și speranță. Și pentru că acasă este locul în care ne refacem fizic și emoțional, tot acasă construim viitorul și o luăm mereu de la capăt. De aceea este o idee bună să participe toți membrii familiei la decorarea bradului sau să dea o mână de ajutor în bucătărie. Acestea sunt momente în care se sudează familia și se creează amintiri ce nu vor fi nicicând uitate. O altă lecție pe care suntem datori să le-o predăm copiilor este aceea că, dincolo de cadourile primite, magia sărbătorilor înseamnă să ne îndreptăm către persoane mai puțin norocoase decât noi, să le ajutăm cu orice putem, să împărțim cu alții ceea ce avem, să răspândim bunătatea până când aceasta devine „contagioasă“.
Eu am devenit sceptică în privința existenței Moșului pe la vârsta de 8 ani. Făcând niște cercetări prin casă, am găsit costumul Moșului într-o debara. Iar tata mi-a explicat cu blândețe că Moșul nu are cum să ajungă într-o singură seară la toți copiii, așa că părinții sunt ajutoarele sale. Atunci am decis că vreau să fiu spiriduș. Și, tot atunci, a început să-mi placă mai mult să ofer cadouri decât să primesc.
„De Crăciun, fii mai bun!“ nu este doar o campanie publicitară, ci o frescă a ceea ce ar trebui să însemne, de fapt, sărbătorile: să ne oprim din goana cotidiană și să ne bucurăm unii de ceilalți, măcar pentru câteva zile. Suntem datori față de societate și față de viitoarele generații să perpetuăm semnificația Crăciunului. Așadar, haideți să fim noi spiridușii lui Moș Crăciun, spre binele celor nevoiași!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
