Poate că cele mai grele momente nu vin atunci când nu ai clienți, ci atunci când sunt prea mulți, iar tu nu mai ai spațiu să respiri. În exterior, pari funcțional(ă), prezent(ă), poate chiar „în control“. Dar, în interior, începi să te simți departe de tine. Rolurile se suprapun, granițele devin neclare, iar corpul începe să-ți vorbească prin oboseală, palpitații sau atacuri de panică.
Poate te-ai întrebat, în șoaptă: „Dacă nici eu nu mai pot, ce fac ceilalți?“. Această întrebare poate fi un semnal tăcut, dar profund. Poate fi începutul revenirii către tine.
Ești terapeut, dar ești și om: ce nu se vede în spatele prezenței
Există o idee – poate neconștientizată – că terapeuții sunt mereu echilibrați, înțelepți și disponibili pentru ceilalți. Dar tu știi că nu e așa. Profesia te expune continuu la suferință, iar impactul emoțional se acumulează, uneori în tăcere.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Burnoutul este frecvent în profesiile care oferă ajutor și se manifestă prin epuizare fizică, emoțională și un sentiment de ineficiență personală – așa cum subliniază și Maslach & Leiter în perspectiva lor multidimensională asupra epuizării (2016). Pentru psihoterapeuți, această epuizare este adesea însoțită de tăcere, vină și retragere.
Cum arată epuizarea atunci când ești psihoterapeut
Poate te regăsești în unele dintre aceste semne:
- Funcționezi pe pilot automat, fără să mai ai acces real la resursele tale emoționale.
- Simți că munca ta nu mai are sens, că nu mai ajuți cu adevărat.
- Apare sindromul impostorului – îndoiala de sine, rușinea, sentimentul că „doar ai noroc“, atunci când lucrurile merg bine.
În astfel de momente, poate te întrebi dacă mai ești „bun(ă)“ în ceea ce faci. Și, totuși, tocmai această întrebare trădează cât de mult îți pasă.
Viața personală și „dezalinierea“ emoțională
Conflictele personale pot amplifica epuizarea profesională. Relațiile tensionate, lipsa suportului emoțional și sentimentul de izolare pot duce la o spirală descendentă a bunăstării mintale. Terapeuții pot simți o presiune suplimentară de a-și gestiona perfect viața personală, ceea ce adaugă un strat de vinovăție atunci când lucrurile nu merg conform așteptărilor. În alte cazuri, dificultățile personale – cum ar fi boala cuiva drag, problemele financiare sau conflictele repetate – pot fi trăite în tăcere.
Revenirea la sine: un act de curaj, nu de slăbiciune
Recunoașterea propriei vulnerabilități este primul pas spre vindecare. Autocompasiunea devine esențială în acest proces.
Pași pentru reconectare:
- Stabilirea limitelor: alocarea timpului pentru odihnă și activități personale.
- Supervizare și suport profesional: discutarea (cu colegii sau mentorii) a cazurilor dificile și a sentimentelor asociate.
- Practici de mindfulness: meditația și tehnicile de relaxare pot ajuta la reducerea stresului și la creșterea conștientizării de sine.
Despre iertare ca semn de acceptare și întoarcere către sine
Fără să mă raportez neapărat la luna din calendar, este bine, uneori, să-ți oferi momente de reflecție și reîntoarcere către ceea ce contează cu adevărat. Poate că cel mai potrivit gest, acum, este iertarea: nu doar a celor care te-au rănit, ci și a ta, pentru toate momentele în care ai fost prea exigent(ă), prea tăcut(ă), prea singur(ă) în suferință.
℗PUBLICITATE
Ai dreptul să obosești. Ai dreptul să nu știi. Ai dreptul să fii vulnerabil(ă), fără să-ți pierzi valoarea.
Totuși, de multe ori, ne blamăm, pentru că am crescut cu ideea că valoarea noastră vine din cât facem, nu din cine suntem. Am învățat că trebuie să merităm pauza, să ne justificăm vulnerabilitatea, să ascundem oboseala. Și atunci când nu mai putem, în loc să ne oferim înțelegere, ne tratăm cu exigență. Dar vindecarea începe când ne oferim spațiu să fim mai mult decât știm.
„Parcă sunt două versiuni ale mele – cea care știe ce are de făcut și cea care nu mai poate“, spunea o colegă terapeută în timpul unei supervizări. Și tocmai acel moment de sinceritate a deschis drumul reconectării cu ea însăși.
O lectură care te poate vindeca prin imperfecțiune
Darurile imperfecțiunii, de Brené Brown, este o invitație blândă la acceptare, curaj și autenticitate. Prin povești personale și cercetare riguroasă, autoarea ne arată că vulnerabilitatea nu este o slăbiciune, ci sursa puterii noastre reale.
Poate fi un punct de plecare spre o formă nouă de prezență în viața noastră: una în care ne dăm voie să fim întregi, nu perfecți. La finalul zilei, poate cel mai profund act de vindecare este să ne spunem: „Și eu am nevoie de mine“.
Lasă-ți loc să respiri! Pentru că îngrijirea de sine nu este un privilegiu – este o necesitate spre o formă nouă de prezență în viața tuturor: una în care vulnerabilitatea devine sursă de umanitate, nu de rușine.
Când ți-ai oferit ultima oară permisiunea de a fi pur și simplu om? Burnoutul, depresia funcțională și anxietatea cronică nu se văd întotdeauna la exterior. Le poți trăi cu zâmbetul pe buze, în timp ce în interior se adună un gol greu de ignorat.
Nu este nevoie de soluții spectaculoase. Este nevoie de conștiență și blândețe: o zi liberă, o conversație sinceră, o graniță pusă la timp. Îngrijirea de sine nu este un moft. Este un act de responsabilitate umană.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
