„Prea mult“, „prea puțin“, „prea intens“, „prea slab“, „prea gras“, „prea modificat“, „prea fals“, „prea autentic“… o fi oare zilele acestea vehiculată prea multă informație, care ne bombardează din toate direcțiile, spunându-ne cum să facem, ce să facem și când? Uneori, în amalgamul acesta de informații, simt că pierd conexiunea cu tot ce înseamnă relații, hrană sănătoasă, grijă față de sine și față de cei din jur. Și totuși…
De curând, am dat (poate nu întâmplător) de un citat al lui Kofi Annan (fost secretar general al Națiunilor Unite) care sună așa: „Cunoașterea este putere. Informația înseamnă eliberare. Educația este premisa procesului în fiecare societate, în fiecare familie“. Și aș putea spune că așa este: astăzi, avem privilegiul de a cunoaște atât de mult și din domenii atât de variate, de la impactul la nivel de moleculă până la cel macro, pe termen lung, iar unele lucruri salvează vieți – avem vaccinuri, medicamente, mâncare fără gluten, deodorante fără aluminiu, borcănașe cu mâncare pentru copii, scutece bio, haine din in etc.
În același timp, parcă suntem mai deconectați unii de alții, parcă ne gândim atât de mult dacă facem ce trebuie și cum trebuie și uităm esența: relația – modul în care ne raportăm unii la alții, modul în care ne bazăm unii pe alții, modul în care suntem unii pentru alții.
În Nourished, cea mai recentă carte a sa, Deborah MacNamara spune: „Cea mai importantă sarcină a noastră, ca părinți, este să ne aducem copiii într-o zonă de calm și liniște, pentru ca ei să fie receptivi la ce avem să le oferim, iar corpurile lor să beneficieze de ceea ce le oferim!“.
Și ne întoarcem parcă la origini, la primul fir relațional. Psihologia dezvoltării ne informează despre diferitele etape și obiective de dezvoltare a creierului copilului, neuroștiințele ne spun că avem nevoie de o amigdală liniștită, care să se simtă în siguranță, teoria polivagală a lui Stephen W. Porges ne spune că trebuie să fim în zona de angajament social pentru a putea învăța și pentru a fi angajați în sarcină, abordarea terapeutică Theraplay ne vorbește despre angajament ca fiind una din dimensiunile centrale ale relației părinte-copil, având rolul de a liniști copilul pentru a sta în relație. Gabor Maté ne vorbește despre relație și adicție. Așadar, avem astăzi o mulțime de teorii și metode care se axează pe relație.
Alegerile – calea către regăsirea relațiilor cu sens
Știm de la Aristotel încoace că omul nu e doar un corp fizic, că suntem ființe relaționale și emoționale, deci avem un corp, un suflet și o minte ce trebuie îngrijite la pachet. Iar astăzi avem atâta informație în acest sens încât chiar și eu, când scriu aceste rânduri, mă întreb: „Oare, indirect, fără să-mi propun, nu cumva contribui și eu la presiunea care se pune pe umerii tuturor celor care vor citi articolul?“. Și simt, la rândul meu, că o brumă de vinovăție. Dar îmi aduc apoi aminte că vinovăția are și o valență pozitivă: ea te face să cauți informații, să analizezi, te mobilizează spre a face lucrurile diferit. Deci cu acest aspect în minte continui să scriu.
Revenind, cum faci totuși să te întorci la relații când ai atâta informație la dispoziție? Răspunsul poate fi simplu, dar dificultatea intervine la implementare: alegi! (Până și eu am făcut o alegere să scriu acest articol.)
℗PUBLICITATE
- Selecție: Fiecare dintre noi are un sistem de valori și credințe, în funcție de care prioritizează anumite lucruri. Prin urmare, citește mai mult din ceea ce se publică pe una, două, trei zone de interes: e în regulă să faci asta. Dacă sesizezi, totuși, că te acaparează un anumit domeniu, poate îți duci „oleacă“ anxietatea la terapie.
- Precauție: Păstrează o doză de scepticism în legătură cu tot ceea ce citești, mai ales în materie de recomandări și reclame. Chiar dacă pare că „s-a reinventat apa caldă!“.
- Alegerea „bătăliilor“: Oamenii din jurul nostru sunt acolo „din motive de“: rudenie, conveniență, valori de ieri și de azi – uneori, e nevoie să alegi subiectele pe care le discuți în funcție de grup, astfel încât să nu ajungi în polemici, acolo unde chiar s-ar putea să nu te intereseze.
- Conexiune: Africanii au fost înțelepți când au zis „E nevoie de un sat să crești un copil!“. E adevărat că, în orașele mari de astăzi, tribul e și nu e – dar îl poți crea din oameni de încredere (părinți ai prietenilor copilului tău), o prietenă din parc, un grup de whatsapp unde te poți plânge de orice. Atunci când suntem vulnerabili, suntem și umani: cu toții avem nevoie să putem să ne plângem.
- Reevaluarea relației cu eșecul: Copiii noștri ne învață, zi de zi, că a eșua nu e un lucru rău, e omenește și doar așa putem evolua (vorbim aici de la un fel de mâncare neatins, un culcat la ora 22, o criză în public, o creșă unde nu era așa cum credeam, o separare etc).
- Blândețe față de propria persoană: Blândețea începe cu tine, cu capacitatea de a-ți ierta greșelile, de a învăța din ele, de a zice „Ce aș putea face altfel data viitoare? O să încerc și o să-mi iasă (mai) bine!“.
- Dozarea înțeleaptă a resurselor: Desigur, dacă ai la dispoziție resurse umane, financiare, de timp – profită de ele! Alteori, singurele resurse vin chiar de la tine, aici și acum, așa că dozează-le bine! Unde e nevoie și cu ce! Alege-ți „bătăliile“ – cu partenerul, cu copiii, cu prietenii, cu familia, cu viața!
O filozofie proprie despre relații și conectare autentică
Capacitatea de a te conecta și de a rămâne în relații începe cu o alegere! Nu a fost alegerea ta în ce familie ai apărut și ce tip de relații ai experimentat în copilărie, dar când mingea e în terenul tău, tu poți alege, pe baza tuturor informațiilor, să relaționezi, să stai în relații sau să fugi, să eviți, să te preocupe x, y, z.
Dar cum ar fi doar să stai și să relaționezi, să intri în relație (atenție, aici nu mă refer la a avea o relație de cuplu sau prietenie cu cineva), ci de sensul terapeutic de „a sta în relație“, unde ești tu, vulnerabil, dezgolit, cu sentimentele pe masă, cu gândurile așternute, cu o zvârcolire internă până te găsești sau te regăsești.
Teoria imago spune clar și răspicat: „Ne naștem dintr-o relație. Suntem răniți într-o relație. Ne vindecăm printr-o relație. Nu putem afla cine suntem și nu putem ajunge cine am fost meniți să fim decât într-o relație. Esențialmente, noi constituim relațiile noastre“. Și deși Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt scriu, în principiu, despre cupluri, eu una văd citatul lor ca referindu-se la toate relațiile noastre, pornind de la cea părinte-copil, relația care e pilonul formării psihicului nostru și la care ne întoarcem mereu. Relația reprezintă puntea dintre psihicurile noastre, iar conectarea e acel fir de energie electrică continuă, ce zbârnâie și le ține conectate. Și avem nevoie să o creăm, să o îmbunătățim, să o reparăm, ca să ne simțim aparținând, ființând, existând.
În loc de încheiere
E minunat și extraordinar că încercăm să fim părinți mai buni, parteneri mai buni, prieteni mai buni, șefi mai buni și așa mai departe. Pentru că multă din informația de astăzi are rolul de a ne ajuta să fim mai bine noi cu noi (indiferent că al doilea „noi“ este „eu“ sau „toți cei din jur“). Însă ea nu trebuie să primeze relației. Când mă pierd în informație, mă întorc la relație! Și dacă o să spui că „Nu am la ce! “, o să-ți răspund: „Hai să o construim!“.
Mi-a luat ani buni să mă întorc la relație, să o văd, pentru că o bună perioadă de timp m-am luptat să o înăbuș în informație. Fără prea multă filozofie, aș traduce asta prin: „Să ne întoarcem la oamenii dragi nouă, să ne creăm relații sănătoase, unde ne putem deschide și unde să nu ne simțim închistați, certați, mici“.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
