Stima de sine, un atribut valoros și care oferă protecție, a fost, din nefericire, popularizată în moduri care au dezbrăcat-o de acuratețea sa descriptivă. Noțiunile populare par să sugereze că stima de sine poate fi fabricată din neant. Că dacă îi spui copilului des că este deștept sau talentat, sau special, cumva asta se va traduce exact în aceste calități. Stima de sine nu este conferită, este câștigată. Ne ajutăm copiii să-și cultive o stimă de sine sănătoasă atunci când îi încurajăm să-și stabilească scopuri relevante, pentru a căror realizare e nevoie de efort și de perseverență. Scopul unui copil poate fi să înoate o lungime de bazin; al altuia poate fi să iasă pe locul întâi la concursul regional. Ca părinți, treaba noastră este să ne ajutăm copiii să-și stabilească scopuri realiste, sigure, dar care să îi și provoace.
Adevărata stimă de sine, sentimentul de a fi folositor, se leagă de prea multe rezultate pozitive ca să poată fi enumerate aici. Copiii cu o stimă de sine ridicată au mai mulți prieteni, se descurcă mai bine din punct de vedere academic, au o gamă mai largă de mecanisme de adaptare și sunt mai rezilienți, asta ca să numim doar câteva dintre avantaje. Numai cuvântul în sine ar trebui să ne alerteze asupra faptului că stima de sine se cultivă intern. Este rezultatul a două lucruri – competență și încredere. Am inclus stima de sine în această secțiune a mecanismelor de adaptare active pentru că puțini dintre noi au nevoie de încurajări ca să verifice cum se simt copiii noștri față de ei înșiși, dar ar fi înțelept să începem să fim mai atenți la ce ar putea face, de fapt, copiii noștri pentru a-și spori sentimentul stimei de sine. Această schimbare de accent ar trebui să ne ajute să ne îndepărtăm de excesele asociate stimei de sine și să ne întoarcem la impulsurile active ale acesteia.
Importanța competenței personale în viața unui copil
Competența, abilitatea de a face bine ceva, este deseori descrisă ca o „nevoie inerentă“. Ea este cea care ne permite să ne adaptăm la medii diferite și ne ajută să determinăm unde anume să ne canalizăm energia. Copiii noștri au impulsul de a fi competenți. Ei trec prin aceleași experiențe, repetă aceleași cuvinte, ascultă și privesc aceleași povești din nou și din nou, până învață să meargă, să vorbească și să citească.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Competența se află în genele noastre. Dacă strămoșii tăi n-ar fi fost competenți – n-ar fi știut cum să găsească eficient mâncare, să construiască adăposturi sau să fie cu un pas înaintea pericolului –, atunci ar fi fost puțin probabil ca tu să citești aceste rânduri. Poate că acum, copiii noștri nu trebuie să se mai uite după tigri, dar tot trebuie să-și dezvolte aptitudini la fel de importante și actualizate, cum sunt gândirea critică și abilitatea de a colabora, pentru a-și trăi cu succes viețile contemporane.
Cum ne ajutăm copiii să devină competenți la lucrurile pe care le anticipăm ca fiind cele mai importante și cum să le respectăm, în același timp, interesele naturale, capacitățile și aptitudinile? Sperăm să ne vedem copiii cum ajung competenți în multe domenii, de la spălatul dinților, la cum să fie niște prieteni buni, la șofat. Parte din motivația de a realiza aceste lucruri va veni din insistența ca ei să-și spele dinții înainte de culcare sau să ajute un prieten aflat la nevoie, sau să primească mașina pe mână în anumite condiții. Copiii internalizează valorile și directivele părintești, în special atunci când acestea sunt însoțite de căldură, sprijin și limite ferme. Competența devine propria sa recompensă, iar noi putem să stăm liniștiți că atunci când copiii vor ajunge la facultate, vor continua să se spele pe dinți, chiar și în absența cicălelilor noastre.
Variatele forme de competență
Când ne gândim la competență, în mare parte din timp ne gândim la cea academică: note bune, școli de elită. Acestea sunt realizări majore, iar copiii care au o astfel de competență academică merită să fie felicitați pentru munca lor asiduă și pentru perseverența de care au dat dovadă. Dar am pierdut din vedere faptul că, pe lângă nivelul cel mai ridicat de realizări academice, copiii pot dezvolta o gamă largă de competențe adiționale, care îi pot ajuta să devină niște oameni prosperi și care sunt de folos comunității.
Nu prea există neînțelegeri cu privire la aptitudinile esențiale pentru ca odraslele noastre să se descurce eficient în lume: creativitate, gândire critică și abilitatea de a colabora. Uneori, aceste trăsături se întâlnesc la oamenii extrem de talentați academic, dar la fel de des pot fi găsite la elevul „mediu“ de la școlile de stat (verifică topul Fortune 500 ca să vezi cât de mulți CEO din această țară au fost educați în astfel de instituții). Teama mea este că, pe măsură ce ne limităm competențele pe care le prețuim și încercăm să integrăm majoritatea adolescenților în intervale de cinci sau zece procente, facem următoarele două lucruri. În primul rând, stresăm în mod inutil un grup de elevi talentați academic și, în al doilea rând, marginalizăm talentele unui grup încă și mai mare de elevi. Și ei trebuie să beneficieze de pe urma factorilor protectori pe care le aduc după sine competența și încrederea.
℗PUBLICITATE
Cum rămâne cu copiii care nu sunt niște elevi străluciți, dar care sunt interesați de oameni, artă sau de lucruri practice? Și aceștia trebuie să fie încurajați să-și urmeze pasiunile. Sunt repetenți care ajung să aibă extrem de mult succes în afaceri, copii creativi cu note mediocre, care ajung să ne binecuvânteze cu arta lor și tot felul de drege-tot care sunt bucuroși să lucreze ca mecanici. Sunt la fel de multe moduri prin care să fii competent în lumea asta, câți sunt și copii. Fiecare dintre ei trebuie hrănit sufletește și fiecare ar trebui să simtă că aptitudinile, darurile și interesele sale contează. Atunci când vom lăsa ușa deschisă și vom primi cu bucurie toate competențele care există în copiii noștri, abia atunci vom vedea că mult mai mulți dintre ei vor fi binecuvântați cu o stimă de sine reală.
LUCRURI PE CARE SĂ LE FACI ca părinte pentru a dezvolta competența și stima de sine a copilului:
• Încurajează-ți copilul să lucreze în afara zonei sale de confort. Dacă citește repede cărțile de clasa a patra, dă-i câteva cărți de clasa a cincea. Oferă-i un dicționar și fii disponibil pentru clarificări, acolo unde e nevoie.
• Modul prin care poți îmbunătăți o abilitate este provocarea – nu repetarea la nesfârșit a aceluiași lucru la care te pricepi. Stima de sine este o funcție a competenței crescute. Copiii par să evolueze atunci când li se dau sarcini pe care le pot duce la bun sfârșit cu succes măcar în jumătate din timp.
• Fă-ți copilul să știe că ai încredere în abilitățile sale și că restricțiile tind să fie autoimpuse. Asta nu înseamnă că nu poate excela la absolut orice, dar multe lucruri pe care le realizează în viață depind de ceea ce crede el că poate realiza. Încrederea vine din acumularea constantă a aptitudinilor, iar aceasta vine din interes și practică. Interesul are singur grijă de el, de obicei; exercițiul necesită, de cele mai multe ori, încurajarea și supravegherea noastră.
• Ajută-ți copilul să-și „spargă“ scopurile în scopuri mai mici. Copiii pot fi ușor descurajați de eșecurile timpurii dacă scopurile sunt nerealiste. Dacă scopul fiicei tale este să învețe să joace fotbal, începe cu elementele de bază. Caută un videoclip despre cum să înveți să joci fotbal și priviți-l împreună. Invit-o să meargă în parc și îndrum-o spre activități fizice; alergatul sau sprintul sunt un început bun. Las-o să exerseze pur și simplu aruncatul mingii pe iarbă. Asigură-te că observi micile îmbunătățiri ale aptitudinilor copilului tău.
Descoperă în Parenting pentru succes și LUCRURI PE CARE SĂ NU LE FACI dacă vrei să dezvolți o stimă de sine sănătoasă pentru copilul tău. Comandă exemplarul tău din librăria Pagina de Psihologie.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
