skip to Main Content
Care Este Abordarea Ta De Parenting?

Care este abordarea ta de parenting?

Dr. Daniel Siegel, unul dintre cei mai apreciați oameni de știință ai secolului XXI, ne îndeamnă să fim conștienți, în calitate de părinți, de propria atitudine – atunci când copiii se implică în comportamente inadecvate. Iar pentru a ne identifica propria filozofie de parenting, coautorul cărții Inteligența parentală ne încurajează să răspundem cât mai sincer la următoarele întrebări:

1 Care este descrierea mea personală privind conceptul de parenting?

Mai exact, ne este de ajutor să identificăm felul în care se manifestă mintea noastră și apoi să vedem ce arată oamenii de știință că înseamnă asta, precum și care sunt descoperirile lor, pentru a ne extinde perspectiva și a ne înțelege mai clar comportamentele proprii. Ești genul de părinte care în situații critice încearcă să se calmeze ori genul care devine reactiv și recurge la amenințări, intimidări sau pedepse?

2 Cât de mult funcționează strategiile existente în abordarea mea parentală?

Este o abordare prin care să devină evident cu timpul că le ești de ajutor copiilor tăi, că aceștia învață lucruri pozitive și constructive din acțiunile tale, că dai dovadă de respect și umanitate față de ființa lor? Sau, mai degrabă, în urma indicațiilor tale haosul devine și mai mare, situația escaladează și tu ajungi să nu mai controlezi deloc rezultatul, (eventual) simțindu-te cel mai indezirabil părinte de pe planetă.

3 Sunt împăcat cu abordarea mea de parenting?

Această întrebare se referă la eficiența abordării noastre și la nivelul personal de satisfacție. Și răspunsul îl aflăm mai ales dacă analizăm ce s-a întâmplat după ce-a fost nevoie de intervenția noastră și de o dovadă de inteligență parentală. Dacă abordarea proprie ne ajută să exprimăm iubirea față de copil și să recurgem la o ajustare a comportamentului nesănătos al acestuia, s-ar putea ca eficiența ei să fie crescută. De asemenea, părinții inteligenți nu încetează a se întreba cum anume ar putea aduce și mai multă siguranță și încredere în interacțiunea adult-copil.

4 Sunt copiii mulțumiți de mine ca părinte?

Toți copiii vor căuta, într-un fel sau altul, un contact cu adultul care-i are în grijă, atunci când le este greu sau nu se simt în siguranță. Iar cei care se simt iubiți nu vor ezita să-și exprime liber față de acesta atât afecțiunea și recunoștința, cât și dificultatea în care se găsesc la un moment dat. Gesturile mărunte și spontane sunt adesea cele mai evidente dovezi că ne facem treaba suficient de bine ca părinți.

5 Prin ce se aseamănă și prin ce diferă strategia mea de parenting de cea a părinților mei?

În cele mai multe cazuri, fără o analiză a trecutului personal, ne este greu să le oferim copiilor noștri ceea ce noi nu am primit în copilărie. E necesar să nu confundăm copilul din fața noastră cu cel din interiorul nostru (copilul invizibil). Astfel, este înțelept să reanalizăm povestea copilăriei noastre din perspectiva adultului care am devenit, reamintindu-ne cum ne disciplinau părinții, care dintre nevoile noastre erau satisfăcute și care erau ignorate. Să vedem, pe de-o parte, ce repetăm din ceea ce am promis că nu vom face niciodată și, pe de altă parte, care sunt strategiile de supracompensare prin care încercăm să fugim de părinții noștri (străduindu-ne, în mod exagerat și probabil nu mereu cu șanse de reușită, să fim diferiți de aceștia).

6 Abordarea mea le permite copiilor să-și ceară scuze când au greșit și să repare eventualele rupturi relaționale pe care le-au provocat?

Cel mai bun model pentru a contura comportamentul unui copil este modelul parental. Copiii cărora părinții le cer scuze când au greșit ei înșiși, ca adulți, sunt copii care învață probabil una dintre cele mai importante lecții de viață: este imposibil să nu greșești, dar cu îndrăzneală și răbdare poți repara erorile comise. Este important ca fiecare copil să știe că părintele său este suficient de deschis și dornic de reconectare, după un moment de interacțiune dificilă.

7 Folosesc situațiile grele de viață ca pe niște oportunități de evoluție personală sau resping realitatea refugiindu-mă în imaginar?

Oricine este părinte sau a văzut cel puțin o dată un adult dornic să-și exercite inteligent responsabilitățile parentale știe că parentingul nu este floare la ureche. Că uneori este extrem de greu și alteori extrem de frumos. Că în anumite situații îți vine să-ți iei un concediu de cel puțin un an de la meseria de mamă sau tată și în altele abia aștepți să-ți strângi din nou copilul la piept. Desigur că provocările sunt la tot pasul, iar în astfel de situații putem să ne exersăm starea de prezență conștientă (pentru a reuși să acceptăm fără vinovăție tot ceea ce simțim și gândim sau tot ceea ce ni se întâmplă). Ori, dimpotrivă, putem să luptăm împotriva realității prezente, insistând să credem că vom avea câștig de cauză. Inteligența parentală este ceva ce noi ne putem cultiva în fiecare moment, dacă alegem intenționat să răspundem tuturor situațiilor de viață în baza unor valori adoptate și respectate conștient, fără să reacționăm lăsându-ne purtați de haosul emoțiilor sau vâltoarea gândurilor automate. E mai sănătos să trăim viața pe care-o avem, nu pe cea pe care credem c-am fi putut s-o avem și nici măcar pe cea pe care credem c-o meritam. [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

Ei, cum te simți acum, că ai răspuns la aceste întrebări? Care sunt emoțiile și gândurile tale? Este indicat doar să le observi, fără să le judeci sau să le împarți în bune și rele. Adevărul este că facem tot ce putem cu informațiile pe care le deținem din cele două surse pe care viața ni le-a dat: propria educație (influențată de tradiții moștenite și de cultura anilor de-atunci) și parentingul actual (bazat pe cercetări științifice recente și pe cultura prezentului). Când înțelegem că se poate mai bine, îndrăznim să facem anumite transformări.

Iar dacă am greșit în trecut, acum obiectivul nu este acela de a ne afunda în mustrări de conștiință, ci de a crea noi oportunități de dezvoltare sănătoasă – pentru ca fiii și fiicele noastre să se poată simți cu adevărat în siguranță alături de noi.

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută