La baza bunăstării noastre psihologice, a unei vieți împlinite, stă o viață emoțională sănătoasă. Auzim din ce în ce mai des acest lucru, nu-i așa? Dar cum arată și cum se simte această viață emoțională sănătoasă? Ce este și ce presupune ea?
La mijlocul anilor ’70, nu exista aproape nicio cercetare asupra emoțiilor, acestea fiind considerate ceva ce întrerupe cunoașterea. Ideea că emoțiile sunt adaptative, că joacă un rol important în luarea deciziilor și că pot influența comportamentul este relativ nouă, de aici și extinderea acestei teme, în ultima perioadă.
Sănătatea emoțională este într-adevăr un aspect al sănătății mintale. Ea implică capacitatea noastră de a dezvolta o serie de mecanisme de autosusținere, cu ajutorul cărora să putem trăi orice tip de emoție. Are de-a face cu reglarea emoțională, conștientizarea și abilitățile de adaptare.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Sănătatea emoțională se referă la felul în care ne simțim față de noi înșine. La cum gestionăm situațiile dificile și cum ne recunoaștem atât propriile sentimente, cât și ale celorlalți. Este ceea ce ne ajută nu doar să supraviețuim, ci și să ne vindecăm atunci când ne-am confruntat cu momente sau perioade dificile în viață.
Capacitatea de autoreglare emoțională ne influențează în mod direct sănătatea
Desigur, bunăstarea emoțională este legată și de sănătatea fizică. De exemplu, persoanele care experimentează niveluri ridicate de stres cronic vor dezvolta uneori și probleme de sănătate. E bine de știut faptul că acestea nu sunt cauzate direct de emoțiile negative, ci de comportamentele pe care emoțiile negative le pot influența din cauza lipsei de reglare emoțională. De exemplu, putem mânca compulsiv, fuma sau consuma alcool ca o modalitate de a scăpa de stres, iar aceste obiceiuri ne pot provoca ulterior boli.
În esență, sănătatea emoțională este definită și de stilul emoțional și este o stare constantă și productivă de funcționare psihologică. Combină tot ceea ce gândești, simți și faci, atât atunci când ești în cele mai bune perioade ale tale, cât și în timpul celor mai scăzute.
Stilul emoțional și cele 6 dimensiuni ale sale
Având la bază zeci de ani de cercetare și observare a circuitelor creierului care stau la baza emoțiilor, Richard Davidson (profesor de psihologie și psihiatrie la Universitatea din Wisconsin-Madison, precum și fondator și președinte al Center for Healthy Minds, pionier în domeniul neuroștiinței) consideră că înțelegerea neurobiologiei emoției ne poate ajuta să dezvoltăm un „stil emoțional“ potrivit pentru a ne îmbunătăți viața.
Stilul emoțional este definit de către Richard Davidson, în cartea The emoțional life of your brain, drept un mod consecvent de a răspunde experiențelor din viața noastră. În urma cercetărilor și studiilor realizate, Davidson a identificat faptul că stilul emoțional pe care îl avem ne influențează probabilitatea de a simți anumite stări emoționale de moment, de a avea anumite trăsături și dispoziții emoționale.
Fiecare dintre noi are un stil emoțional unic care influențează modul în care reacționează la realitatea sa. Stilul emoțional personal este format din șase dimensiuni. Iar fiecare dimensiune se manifestă în intensitate variabilă, de la o extremă la cealaltă a spectrului.
Cele șase dimensiuni sunt:
- Reziliență: cât de încet sau cât de repede ne revenim în urma unor adversități.
- Perspectivă: cât de mult suntem capabili să susținem emoții pozitive.
- Intuiție socială: care este capacitatea de a prelua semnalele sociale.
- Conștiință de sine: perceperea senzațiilor corporale care reflectă emoții.
- Sensibilitate la context: reglarea răspunsurilor emoționale la context.
- Atenție: claritatea concentrării.
Oricare ar fi stilul nostru emoțional, cunoașterea acestuia este primul pas către înțelegerea modului în care ne afectează sănătatea, relațiile și alegerea de a decide dacă vrem să-l transformăm. Aici găsiți un test pe care îl puteți face pentru a vă identifica stilul emoțional pe care îl aveți în acest moment.
Stilul emoțional nu este bun sau rău
Richard Davidson spune că există dovezi concrete pentru a crede că oamenii își pot schimba stilurile emoționale prin antrenament constant, prezență și deschidere. Important de specificat este faptul că nu există un model dintre aceste stiluri care să fie bun sau rău. Acesta este pur și simplu diferit pentru fiecare persoană în funcție de mediul său unic. Unii oameni, de exemplu, pot avea un scor mai scăzut la stilul intuiției sociale și la decodarea semnalelor nonverbale ale emoției, însă ei sunt genul de oameni care pot lucra în IT și pot avea o viață împlinită și fericită.
Totuși, se pare că există unele stiluri care îngreunează viața – de exemplu, dacă reziliența este foarte scăzută și îți este greu să-ți revii din adversitate, acest lucru face traiul destul de dificil.
De unde știu oamenii dacă stilul lor emoțional este cel potrivit pentru ei și când este ceva ce e indicat în a fi schimbat? Ei bine, Davidson spune că răspunsul la această întrebare este foarte simplu: „dacă oamenii nu pot face față așteptărilor și cerințelor vieții de zi cu zi, atunci probabil că vor ști că stilul emoțional pe care îl exprimă nu este optim.“
Eu cred că viața emoțională sănătoasă nu este un concept abstract și putem, fiecare dintre noi, să preluam responsabilitatea stilului nostru emoțional. Iar dacă este cazul, să îl antrenăm astfel încât să ne susțină în orice context de viață. Ce părere aveți? Începem prin a-l afla?
Referințe:
- Davidson, R. J., Begley, S., & Amari, F. (2013). The emotional life of your brain.
- Davidson, R. J., & Irwin, W. (1999). „The functional neuroanatomy of emotion and affective style“.