Carl G. Jung a fost un psiholog și psihiatru elvețian, devenit faimos datorită faptului că a pus bazele unui nou sistem de gândire pe care l-a numit „psihologia analitică“. În prezent, după Freud, numele lui Jung este printre cele mai cunoscute în domeniul științei sufletului, iar datorită lui cuvinte precum „arhetip“ sau „introvertit“ au devenit parte din vocabularul nostru cotidian. Din punctul lui Jung de vedere, arhetipul este o imagine recognoscibilă în mod universal, sau un pattern de gândire ce reprezintă un concept uman tipic ori o experiență. Spre exemplu, conceptul de „Mama-natură“, care apare adesea în mitologie drept figură feminină dătătoare de grijă și bunătate. Introvertitul este tipologia de personalitate umană care-și canalizează energia către gândurile și emoțiile lumii interioare.
Despre Jung putem spune și că a fost un scriitor extrem de prolific, munca sa însumând peste 20 de volume, majoritatea devenind în timp texte de bază în psihologie, psihiatrie și, mai ales, în psihoterapie.
Băiatul crescut la țară care a învățat să respecte natura și ființa umană
Pe 26 iulie 1875, în Kesswil, un sat mic din Elveția, se naște Carl Gustav Jung, al doilea copil al familiei, dar singurul rămas în viață, primul copil murind la scurt timp după naștere. Acest sat mic pare să fi avut o influență majoră asupra vieții și activității lui Jung, este un loc pe care renumitul psiholog îl descria ca fiind o lume rurală pașnică, caracterizată prin lacuri, stânci, râuri și o viață sălbatică abundentă. Asta l-a făcut pe Jung să dezvolte o iubire profundă față de natură și să contureze o legătură spirituală cu toate vietățile. Aprecia starea de liniște și de solitudine conferită de natură, drept urmare își petrecea mare parte din timp singur, cufundat în gândurile sale, scriind, contemplând sau fiind preocupat de propria stare interioară. Conexiunea sa profundă cu natura se regăsește atât în picturile pe care le-a făcut, cât și în sculpturile din lemn și piatră. Era un mare iubitor de animale, drept urmare era mereu în compania câte unui cățel, care-i ținea de urât și-i alina durerea indusă de faptul că nu se putea juca cu sora lui, care era cu nouă ani mai mică. Din cauza sănătății șubrede, și micuța Gertrude piere foarte devreme, drept urmare relația dintre cei doi frați nu a căpătat cu adevărat contur. Încă de pe atunci Carl era considerat un copil singuratic, căruia-i plăcea să se joace singur și să se piardă în propria lume interioară.
Tatăl lui Carl și opt dintre unchii săi erau pastori la biserică, drept urmare religia a avut o mare influență asupra copilăriei lui. Bunicul după care a fost botezat Jung era un reputat medic, care a devenit rectorul Universității din Basel și mare maestru în Loja Freemasons. Pe linie maternă, bunicul lui Jung era teolog, cu profunde interese oculte, în tinerețea lui declarând că ar fi avut conversații cu moartea și diferite viziuni. Tatăl lui Jung, pastor al Bisericii Reformate, era un puritan cu o viziune limitată asupra sexului – considerând că activitatea sexuală nu este altceva decât un rău necesar –, iar pe femei le disprețuia și le trata cu multă suspiciune. Pe mama lui Jung cărțile o amintesc ca fiind o femeie dinamică și puternică, dar în același timp imprevizibilă și misterioasă. Cu credințe mult mai complexe decât soțul ei și cu o legătură puternică cu lumea spirituală. Pe când micuțul Carl avea doar trei ani, mama lui a fost spitalizată pentru mai multe luni, din cauza unor probleme psihice, despre care Jung avea să conchidă mai târziu că ar fi fost cauzate de niște probleme maritale.
Primii ani de școală i-a început la țară, acolo unde Jung era considerat printre cei mai capabili elevi din clasă. Era adesea înconjurat de copii care-l simpatizau, dar față de care n-a putut dezvolta o conexiune de prietenie, din cauza structurii sale mai introvertite și a obiceiului de-a se juca preponderent singur. La vârsta de 11 ani se mută la o școală în Basel, dar aici declară că nu a fost niciodată fericit. Băieții mai mari îl tachinau și-l considerau un ciudat; dar, de asemenea, Jung declara că lecțiile erau extrem de plictisitoare și le considera o mare pierdere de timp. Din cauza sărăciei, era clar că Jung nu avea să poată studia la vreo universitate de renume, drept urmare rămâne în Basel. În ciuda faptului că voia să învețe arheologia, este încurajat să se îndrepte spre Facultatea de Medicină. Iar după finalizarea studiilor, era cât pe ce să se specializeze în chirurgie, ceea ce ar fi însemnat să calce pe urmele bunicului patern, dar în ultimul moment decide să aleagă psihiatria – care devenise deja un domeniu de interes pentru el. Decizia avea să fie una controversată, din cauză că psihiatria era văzută, în acele vremuri, drept cea mai puțin respectată ramură a medicinei; dar pentru Jung avea să fie alegerea perfectă, deoarece îi permitea să studieze atât partea științifică, cât și partea spirituală a existenței umane.
1907, anul în care Jung îl întâlnește pe Freud
După finalizarea studiilor, în 1900, Jung devine asistent universitar la un spital de boli mintale, care aparținea de Universitatea din Zürich. Ajunge, astfel, să lucreze îndeaproape cu dr. Eugen Bleuler, unul dintre cei mai apreciați psihiatrii ai momentului. În 1902 își obține doctoratul la Universitatea din Zürich, iar din 1905 devine lector și ocupă o funcție importantă în echipa spitalului de psihiatrie unde activa din 1900. Preocupat cu adevărat de ceea ce se întâmplă cu mintea unei persoane bolnave, Jung avea să privească cu alți ochi halucinațiile, visele, asociațiile libere și gesturile pacienților, refuzând să le treacă simplu în categoria „nebunii“. În 1909 renunță la munca din spital, alegând să investească mai mult timp în practica privată și în cercetările sale de natură psihologică. La acel moment, deja îl întâlnise și pe renumitul Freud, cu care avea să se cunoască, în 1907, la Viena și față de care manifestă o curiozitate aparte, devenind chiar o figură paternă pentru Jung (între cei doi fiind o diferență de aproximativ 20 de ani). Deși ideile cu Freud încă nu erau cu adevărat populare, Jung își riscă propria reputație exprimându-și simpatia față de cel cu care avea să dezvolte o strânsă relație de prietenie pentru mai mulți ani. Astfel, Jung devine primul președinte al Asociației Internaționale de Psihanaliză; iar în 1909 cei doi ajung să călătorească împreună în SUA, pentru a susține mai multe prezentări cu privire la teoria și practica psihanalitică.
Din cauza gândirii independente, în 1913 se produce prima mare ruptură în binomul Freud-Jung, iar asta îl face pe Carl să renunțe și la funcția de președinte al Asociației Internaționale de Psihanaliză. Toate aceste pierderi îl fac pe Jung să se confrunte cu stări de depresie și o serioasă dezorientare psihică, care-l duce în pragul psihozei. Stare care avea să-l însoțească în următorii 5-6 ani, viața de zi cu zi fiindu-i semnificativ afectată. În tot acest timp, Jung se distanțează de seminariile publice, de viața socială și începe o serioasă autoanaliză. Într-un mod cu totul și cu totul neașteptat, efortul depus pentru a-și înțelege și cunoaște lumea intrapsihică din aceste vremuri grele îl fac pe Jung să ajungă la cele mai importante insight-uri. Iar în lucrările sale de mai târziu declară că aceasta a fost cea mai productivă și creativă perioadă a muncii sale.
Mandalele, preocupările gnostice și o reputată carieră universitară
În perioada 1918-1926, Jung ajunge să studieze cu preocupare scrierile gnostice, ceea ce-l face să devină tot mai interesat de misticismul ocult și de lumea inconștientă. Dar, în final, ajunge la concluzia că toate acestea îl îndepărtează de lumea reală, drept urmare încheie aceste preocupări intense. Tot în 1918, în calitate de comandant al unui serviciu militar, Jung începe să deseneze mandale (simboluri sau figuri sub formă de cerc ce reprezintă universul, echilibrul energetic sau întregirea Sinelui), care-l ajută să înțeleagă și mai bine procesul prin care trecuse în zilele sale de depresie și de întuneric emoțional.
După Primul Război Mondial, Jung continuă să-și dezvolte propria școală de psihologie, călătorind în America, Africa și India, pentru a studia comunitățile tribale și credințele culturale. În 1928, începe să parcurgă primele articole despre alchimie, ceea ce-l entuziasmează în mod deosebit, datorită similarității ideilor cu descoperirile sale. Aici găsește conexiunea dintre trecut, textele gnostice și psihologia modernă. Urmează mai mulți ani de cercetări, în domeniul alchimiei, până ajunge să publice primele descoperiri, la finalul anilor ’30 și începutul anilor ’40.
În 1936, Universitatea Harvard îl distinge cu titlul de cel mai important și eminent om de știință în viață; dar până atunci mai primise titluri de doctor onorific din partea Universității Oxford, a altor două universități din Elveția și a trei universități din India. Reputația sa a crescut gradual, ajungând să devină un lider internațional al muncii de cercetare în psihologie.
În 1933 este numit președintele Societății de Medicină Generală, secțiunea psihoterapie, o organizație a cărei sediu era în Germania și care ajunge să fie puternic influențată de gândirea nazistă, ceea ce-l face pe Jung să renunțe la această funcție, 6 ani mai târziu. În 1943 capătă titlul de profesor de psihologie medicală la Universitatea din Basel, dar, din cauza unui atac de cord pe care-l suferă la scurt timp, ajunge să se retragă din funcție și să-și canalizeze energia tot către psihologia analitică, căreia îi rămâne fidel până la sfârșitul vieții. Deși se retrage definitiv din viața publică, în 1955, după moartea soției sale, Jung ajunge să treacă în neființă abia în 1961.
Un om cu personalitate contradictorie
În ceea ce privește viața privată și personalitatea, ca mulți alții, Jung era considerat un om cu structură contradictorie. Potrivit descrierilor, cauza ar fi fost reprezentată de faptul că niciodată nu s-ar fi simțit cu adevărat apropiat de mama sa, dar și că a fost un copil sensibil care s-a încărcat prea mult cu conflictele dintre părinții săi. Conflicte care s-ar fi reflectat în lumea sa psihică de adult și care l-au făcut să aibă nenumărate episoade de zbucium sufletesc. Încă din copilărie, spunea că a observat la el două tipologii distincte de personalitate, pe care le-a etichetat drept personalitatea numărul 1 și personalitatea numărul 2. Pe de-o parte era văzut drept un om modern, un intelectual al vremurilor care conduce o mașină roșie și se preocupă de problemele psihicului uman; pe de altă parte, exista și un Jung mai primitiv, care uneori manifesta un look medieval, care credea în povești magice și era în armonie cu natura.
Datorită structurii sale fizice armonios conturate, a trupului înalt și bine lucrat, femeile îl consideră în mod deosebit atrăgător. Drept urmare, își întâlnește soția foarte devreme, pe când el avea 21 de ani și ea (Emma Rauschenbach), doar 16 ani. Încă de la prima întâlnire, Jung declară că ar fi avut o premoniție cum că aceasta femeie avea să-i devină nevastă. Cu toate acestea, ajung să se căsătorească 7 ani mai târziu, iar în anul următor se naște Agathe – primul lor copil. În următorii zece ani, se mai nasc alți patru copii (trei fete și un băiat).
℗PUBLICITATE
La fel ca Jung, Emma era tot analist de profesie, lucrând cu pacienți și devenind lector al Institutului Jungian din Zürich. O altă femeie importantă în viața lui Jung a fost Antonia Wolff, care activa în aceeași breaslă și care avea să devină amanta lui pentru o bună bucată de vreme. Relația dintre Jung și cele două femei devine un triunghi despre care textele spun că ar fi fost greu de dus, mai ales pentru Emma și Antonia. Jung părea să fie foarte fericit și mulțumit cu viața sa în trei, declarând adesea că un bărbat are nevoie de două femei – una pentru viața domestică și o alta pentru stimularea intelectuală. În fapt, se pare că Jung era un mare afemeiat, având multe alte aventuri, pe lângă relația extraconjugală cu Antonia.
Cu toate acestea, ambele femei mor înaintea lui Jung și pe piatra de mormânt a fiecăreia acesta lasă câte un mesaj de suflet, scris cu inscripții chinezești. Despre Emma a scris că a reprezentat „fundația casei mele“, iar Antonia a fost „mireasma casei mele“.
Credința în Dumnezeu
Pe parcursul vieții sale, Jung a avut o credință puternică în Dumnezeu și era ferm convins că redobândirea unei atitudini religioase era cea mai importantă provocare pentru orice muritor. Cu toate acestea, respingea viziunea dogmatică, viziunile religioase fixe, verbalizând adesea că a avea credință nu are nicio legătură cu mersul la biserică sau cu atașamentul față de vreo credință particulară. În modul său de gândire, Jung era de părere că Dumnezeu a creat omenirea pentru a-și oglindi creația și a-și desfășura măreția. Jung considera că Dumnezeu nu este în totalitate responsabil, oferindu-i și omului puterea de co-creare. Din punctul său de vedere, menirea fiecărui om în viață era aceea de a-și integra sinele și de-a cădea la pace cu părțile contrarii ale psihicului.
Explorarea psihicului
De-a lungul vieții sale, Jung a fost atât de interesat de fenomenele care se petrec în psihicul uman, încât a decis ca acest subiect să devină teza sa de doctorat. Ideile sale, despre ce se petrece la nivelul psihicului, nu sunt ușor de înțeles la nivel general, și adesea urmașii săi au avut nenumărate dispute cu privire la conceptele propuse de Jung.
Atunci când se referea la psihicul uman, Jung vorbea despre minte sau despre spirit, incluzând atât latura conștientă, cât și natura inconștientă a ființei umane. În limbajul său, a preferat să uziteze cuvinte precum psihic în locul celor de „minte“ sau „mintal“, asta pentru că ultimele două includeau cu precădere doar partea conștientă. În accepțiunea sa, psihicul era, mai degrabă, un proces în continuă dezvoltare, decât un element fix. Drept urmare, adesea sublinia faptul că psihicul este diferit de conceptul de Sine, prin faptul că psihicul se află într-o perpetuă adaptare. La fel ca influentul Freud, care a marcat profund gândirea mai tânărului său coleg, Jung împarte psihicul în trei nivele distincte: mintea conștientă; inconștientul personal și inconștientul colectiv.
- Ego-ul este elementul central al minții conștiente, iar acesta este responsabil de organizarea percepțiilor, a gândurilor, memoriei și a emoțiilor. Toate celelalte aspecte ale psihicului sunt inconștiente și pot fi accesate doar indirect. Iar căile de acces sunt analiza viselor, jocul creativ și alte tehnici specifice psihologiei analitice.
- Inconștientul personal reprezintă o altă dimensiune unică a individului. Aceasta este compusă din dorințe reprimate, impulsuri, percepții subliminale și experiențe uitate. Conținuturi psihice pe care ego-ul nu le recunoaște sau care nu sunt imediat accesibile. Aceste conținuturi sunt, potrivit lui Jung, de două feluri: conținuturi devenite inconștiente deoarece și-au pierdut intensitatea sau au fost uitate ori reprimate, iar aici se referea la experiențele traumatizante sau la alte elemente care amenințau ego-ul; iar în a doua categorie erau grupate acele conținuturi care s-au infiltrat în psihic, dar care niciodată nu au avut intensitatea potrivită pentru a fi conștientizate, mai exact acele informații pe care le dobândim prin intermediul celor cinci simțuri umane, dar cărora nu le acordăm suficientă atenție. Noțiunea de inconștient personal nu era deloc nouă, oamenii au formulat astfel de teorii cu mult înainte, dar cu toate acestea Freud a fost cel care a adunat diferite idei laolaltă și a făcut din inconștient un obiect serios de studiu. Elementul de noutate, adus de Jung, este cel de „complex“ – psihologul și psihoterapeutul elvețian fiind convins că inconștientul personal este compus mai ales din diferite complexe. Acestea fiind grupări de emoții, idei, gânduri și imagini. Acestea sunt fenomene psihice care apar grupate deoarece sunt mult mai eficiente împreună. Ele sunt corelate și cu diferite arhetipuri. Cel mai frecvent citat este „complexul matern“. Complexele pot acționa ca o sub-personalitate și, uneori, se pot manifesta ca niște caractere diferite. Un astfel de caracter poate să apară în vise, fantezii sau în stările de transă. Obiectivul imediat al analizei inconștientului este acela de-a elimina complexe negative, astfel încât conținutul acestora să devină conștient și să nu mai controleze comportamentele unui individ.
- Inconștientul colectiv este construit din arhetipuri și instincte și nu are o dimensiune individuală, ci este, mai degrabă, comună tuturor ființelor umane. Acesta nu poate fi categorisit precum inconștientul personal, deoarece este încorporat în fiecare individ. Jung considera inconștientul colectiv drept adevărata bază a psihicului individual.
De asemenea, Jung era de părere că Sinele (Self-ul) este deja existent în momentul nașterii unei persoane, la fel ca inconștientul; în timp ce ego-ul este rezultatul experiențelor din primii ani de viață.
Printre alte concepte-cheie în psihologia jungiană, amintim: umbrele și proiecțiile. Umbra este o parte din personalitatea inconștientă, care conține slăbiciunile și alte aspecte ale personalității pe care o persoană nu poate admite că le are. Cu toții avem câte o umbră și cu cât aceasta este mai puțin conștientizată, cu atât ne poate manipula mai mult. Un ego infatuat adesea va proiecta umbra renegată sau neconștientizată asupra celorlalți. Astfel, în accepțiunea lui Jung, proiecția este un proces prin care o caracteristică inconștientă este considerată ca aparținând unei alte persoane. Este un proces normal și natural, care poate avea un caracter pozitiv sau negativ. Câteva exemple de proiecții sunt îndrăgostirea sau antipatia excesivă față de o anumită persoană. În cadrul îndrăgostirii, în psihologia jungiană, se merge pe ideea de proiecție a animusului sau a animei. Animusul reprezentând latura masculină inconștientă a unei femei, iar anima latura masculină inconștientă a unui bărbat. Proiecțiile sunt considerate inclusiv indicii ale faptului că idei inconștiente încearcă să străbată calea spre mintea conștientă.
Importanța viselor
De-a lungul carierei sale, Jung a fost fascinat de importanța viselor, asta a făcut ca visele să devină o parte extrem de importantă din analiza jungiană. Din punctul lui de vedere, visele, arhetipurile și alte imagerii mintale au o realitate psihică separată, la fel ca gândurile. Acestea ne pot oferi insight-uri, pe care nu le-am putea manifesta altfel. Deși nu a dezvoltat o teorie aparte a viselor și nu a putut explica clar de unde apar ele, Jung sugerează că aceste conținuturi onirice au funcții diferite:
- acționează drept elemente compensatorii ale minții conștiente care sunt deficitare sau distorsionate sub o anumită formă;
- ne restituie amintiri arhetipale din inconștientul colectiv;
- ne atrag atenția asupra unor aspecte interioare sau exterioare de care nu suntem cu adevărat conștienți.
Influențat de Freud, Jung era convins că visele au mereu o idee de bază sau o intenție – mai exact, exprimă ceva important, un mesaj din partea inconștientului. Visul îi poate arăta unei persoane adevărul său interior, nu neapărat în modul în care o persoană și-ar dori să fie acest adevăr, ci exact așa cum este în realitate. Cu toate că, inițial, i-a acordat credit lui Freud, în timp a ajuns să declare că viziunea acestuia asupra viselor este mult prea simplistă și ideea că visele ar fi doar produsul imaginației noastre sau a dorințelor reprimate a respins-o în nenumărate rânduri.
Psihologia jungiană
Jung era de părere că fiecare persoană are o poveste unică de relatat, dar și că unele aspecte ale poveștii sunt pitite în inconștient. Metoda-cheie pe care o folosea Jung în ședințele sale de analiză era aceea a vorbirii și ascultării. Era ferm convins că acesta este singurul mod de-a înțelege problema unică a fiecărui pacient. Cu toate acestea, era mai puțin preocupat de copilăria pacientului, în comparație cu psihanaliștii, întrucât pentru el viața prezentă a pacientului era mai importantă decât orice altceva. Deoarece era preocupat de aspectele spirituale ale psihicului uman, mereu își încuraja pacienții să admită că nimeni nu este o entitate izolată, ci parte a unui întreg misterios.
Sistemul teoretic pe care l-a dezvoltat în timp i-a oferit harta necesară explorării psihicului și un cadru structurat pentru sesiunile de terapie. În munca s-a terapeutică, opera în mod constant cu simbolurile, mesajele arhetipale, asociațiile, imaginația activă, vizualizările creative, balansarea contrariilor.
Pentru o și mai amplă cunoaștere a muncii lui Jung, vă recomandăm lecturarea următoarelor cărți: Viziuni – vol. 1, Viziuni – vol. 2, Analiza viselor. Dar și publicațiile Verenei Kast, unul dintre cei mai importanți psihologi jungieni ai zilelor noastre.
Citate de referință
- „Nu sunt ceea ce mi s-a intamplat, sunt ceea ce aleg să devin!“
- „Cea mai grea povară pentru un copil este viața netrăită a părinților săi.“
- „Nu te agăța de cineva care pleacă, altfel nu vei vedea cine vine.“
- „Tot ceea ce ne irită la cei din jur, ne poate conduce la o mai bună înțelegere a propriei persoane.“
- „Dacă ești o persoană înzestrată, nu înseamnă că ai câștigat ceva, înseamnă că ai ceva de oferit.“
- „Întâlnirea a două personalități este similară cu contactul a două substanțe chimice: dacă există chiar și cea mai mică reacție, ambele elemente se transformă.“
Mai multe citate găsiți aici.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
