Skip to content

După o emisiune netradițională – așa cum este #LoveIsFun – era firesc să apară și o carte mai puțin tradițională: #CarteaLoveIsFun. Astfel, împreună cu șugubățul Bogdan Nicolai, m-am pus (în vara care tocmai a trecut) cu burta pe carte… Nu știu câte cărți de psihologie a citit el la viața lui, dar de când mă cunoaște pe mine să știți că n-a mai avut scăpare.

Am ales cu atenție 12 subiecte – nu tocmai obișnuite pentru cărțile de profil din România – și le-am disecat cum am știu noi mai bine. Bogdan și-a păstrat până la capăt tenacitatea jurnalistului, iar eu am respectat, ca de obicei, rigurozitatea științifică… invitându-l pe cititor ca, la fiecare pagină, să îndrăznească să privească dincolo de limite; să iasă din starea psihologică a copilului speriat de explorarea propriei intimități și să-și asume maturitatea adultului care a devenit.

Am scris despre (in)fidelitate, despre neadevărurile care ni se spun referitor la sex, despre cum ne cultivăm iubirea printre zecile de like-uri și inimioare de pe rețelele de socializare, despre asemănările și (in)diferențele dintre bărbați și femei, despre cât de mult „echilibru“ există între personal și profesional, despre ce se întâmplă cu relația de cuplu atunci când apare cineva care ne spune „mama“ sau „tata“, despre ochii verzi ai geloziei și despre multe alte provocări cu care se confruntă cuplurile moderne.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Printre feedbackurile primite la adresa cărții, vă mărturisesc, ni s-a spus că aceasta stârnește emoții destul de puternice; că este „ușor“ diferită de ce-am scris eu până în prezent; că, pe alocuri (între noi, autorii) ne contrazicem; că ar trebui ținută departe de ochii copiilor; că deschide uși necunoscute; că este chiar „fun“ și că sună bine; sau că, într-o cultură plină tabuuri, este o gură de adevăr. Recunosc că sunt extrem de curios (ca să nu spun „emoționat“) să aflu și părerea voastră, a cititorilor, care veți trece prin propriul filtru de gândire și simțire ideile, părerile și descoperirile noastre.

℗PUBLICITATE



Dincolo de tot ce-am scris noi, suntem onorați să vă spunem că prefața este semnată de Andreea Esca. Ne-am bucurat ca niște copii de toate cuvintele pe care le-a scris la adresa cărții și credem cu tărie – în ciuda faptului că în România nu se face educație relațională și sexuală – că iubirea nu e ipocrită și sexul nu e un tabu.

„Citesc împreună cu soțul meu manuscrisul, în această după-amiază în care aniversăm 9 ani de mariaj. Chiar e «fun» și chiar sună bine. Iubirea este «fun», dar e și complicată – uneori atât de complicată, încât uităm că suntem programați biologic și psihologic să fim împreună, să aparținem. Această lectură ne arată încă o dată cum educația în legătură cu funcționarea noastră ca ființe sexuale, dincolo de condiționări ideologice și emoții grele de rușine și disconfort, aduce siguranța și confortul fără de care armonia și intimitatea fiecăruia cu sine și apoi cu celălalt nu ar fi posibile.“ – Diana Stănculeanu, psihoterapeut și expert în sănătate mintală

Cartea este disponibilă de acum în shopul Paginii de Psihologie, cu autograful autorilor.

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0
Livrare gratuită în România la achiziții de peste 149,00 lei
0%