Skip to content

Dintotdeauna am știu că o să fiu mamă. Încă de pe vremea când strângeam toți copiii mai mici decât mine în jurul meu, încă din facultate când mă jucam cu plăcere alături de fetița prietenei mele. Multă vreme am crezut că o să am patru copii. Am doi. Sunt mamă de fată și mamă de băiat, iar modul în care ei au sculptat corpul și ființa mea în tot acest timp este nenegociabil.

Creștem odată cu copiii noștri

Sunt aproape opt ani de când am ținut primul meu copil în brațe și-mi amintesc și acum foarte clar că, pentru o perioadă, am ținut minte cum era viața mea, cum eram eu „înainte“.

Da, există o fată de dinainte de copil și o mamă de după. Pentru mine acest declic s-a produs chiar atunci, în ziua aceea însorită de toamnă, când am devenit mamă, dar cred cu convingere că fiecare poate găsi propriul motiv să simtă că se desprinde la un moment dat și să simtă că se uită la o parte din el ca la o bucată desprinsă dintr-un meteorit uriaș.

Apoi, cu timpul, am uitat. M-am dedicat total rolului meu de a crește un copil, dar și de a crește o parte din mine care nu fusese exersată vreodată. Sau poate că făcusem un prim exercițiu în relația cu mama mea, iar acest lucru, în loc să facă totul mai ușor, a adăugat ceva mai multe grade de dificultate. Într-o mare măsură, așa nouă cum mă simțeam, eram și eu, la fel ca fiul meu, în creștere.

Cărțile de parenting, busola care m-a ghidat în călătoria mea ca mamă

Am citit. Am citit foarte mult pentru că simțeam să fac totul diferit, și mai bine, iar pentru o perioadă lungă de timp m-am ancorat zilnic în câte o carte de parenting, pentru că simțeam că aceasta este calea pe care trebuie să urmez. În câte o zi am parentat puțin, așa cum spune dr. Shefali Tsabari în Părintele conștient, în alta am fost mai mult conectată la informațiile din Parentaj sensibil și inteligent, cartea semnată de dr. Daniel J. Siegel, în altă zi la Brené Brown, pe care o ador, și așa mai departe. Dar toate aceste testări și re-testări ale unor „ingrediente“ pentru a ne crea propria rețetă a ceea ce suntem s-au făcut, nu într-un laborator, ci în timp real, în viața reală.

Atunci când ceva ne impactează atât de tare precum venirea pe lume a unui copil, rareori avem ocazia să facem teste înainte de a scoate „produsul la vânzare“. Este „văzând și făcând“, testând, greșind, luând-o de la capăt. Nu există altă rețetă.

„Emisfera dreaptă a creierului mamei, partea unde rezidă emoțiile noastre inconștiente, programează emisfera dreaptă a copilului. În primele luni, cea mai importantă parte a comunicării dintre mamă și copil este inconștientă. Incapabil să descifreze semnificația cuvintelor, copilul primește mesaje care sunt pur emoționale. Ele sunt transmise de privirea mamei, de tonul vocii și limbajul corpului ei, care toate reflectă mediul ei emoțional intern inconștient“ (Gabor Maté, Minți împrăștiate).

℗PUBLICITATE



Cât de autentici suntem, de fapt, ca părinți

În cartea Mama și sensul vieții, de Irvin Yalom, am regăsit, în urmă cu mulți ani, o descriere care s-a lipit de mine ca o bucată de hârtie umedă de un geam bătut de vânt. În memoria mea, a rămas așa: copilul Yalom intră în bucătăria casei copilăriei lui. Tatăl îi murise de curând. Își privește mama și este șocat de tristețea adâncă evocată de chipul ei, de împietrirea trăsăturilor ei, într-o formă pe care el nu o uită și o descrie mai târziu în cărțile sale (cred că am regăsit-o și în Privind soarele în față).

I-am zâmbit de multe ori copilului meu ca răspuns la amintirea a ceea ce citisem. Până să știu că el îmi citește emoțiile, am crezut că el îmi citește doar reacțiile și am vrut cu adevărat să-l învăț ce înseamnă să fii fericit. Încercam, dar lacătele incoștiente erau multe, iar cheile mele puține. Eu, Copernicul propriilor mele emoții, declar că am descoperit că timpul nu curge linear, ci că timpul meu curge în spirală. Un nivel, apoi alt nivel. Gravitând conștient în jurul aceluiaș hub, care suntem noi, sondând și probând. Trăind.

Yalom mai scrie: „Ce mult îi invidiez pe prietenii mei cu mame adorabile, binevoitoare, care îi sprijină. Și ce ciudat că ei nu sunt legați de mamele lor, nu le telefonează, nu le vizitează, nu le visează, nici măcar nu se gândesc la ele prea des. În vreme ce eu trebuie s-o izgonesc pe mama din mintea mea de mai multe ori pe zi, și chiar acum, la zece ani de la moartea ei, adesea întind automat mâna spre telefon ca să o sun. […] Înțeleg totul, dar nu-mi pică bine. Nu-mi pică bine că mama mă vizitează în fiecare zi. Urăsc faptul că s-a strecurat așa în crăpăturile minții mele, încât n-o pot dezrădăcina cu niciun chip. Și mai mult ca orice urăsc faptul că la sfârșitul vieții mele mă simt silit să întreb «Cum mă descurc, mamă?»“.

Tot ce ne dorim să le transmitem copiilor mai departe avem nevoie să cultivăm în noi

Voi rămâne cu exemplul emoției „bucurie“ pe care l-am exersat atât de naiv și, în același timp, distructiv. Bucuria face parte din pachetul nostru de emoții de bază, Desigur, suntem moștenitorii unor strămoși anxioși, care s-au ferit de pericole, și da, avem patru emoții așa zise „negative“. Cu cât acest lucru este mai real, cu atât avem nevoie să exersăm și mai mult acea parte din creier conectată la bucurie. Dar acest lucru nu s-a întâmplat pentru toți. În sensul că nimeni nu ne-a arătat și nici nu ne-a spus vreodată cum se face acest lucru. În Atelierele de dezvoltare personală pentru mame, în cadrul unuia dintre exerciții, le rog pe participante să răspundă la următoarea întrebare: „Care emoții erau sau nu permise în familia ta?“.

În mod ciudat, dar foarte comun printre toate aceste femei și mame, răspunsul lor sună întotdeauna ușor paradoxal. În aproape toate cazurile, pe lângă emoția furie sau tristețe, se numără și emoția bucurie. Parcă nici prea fericit nu era bine să pari.

Și atunci da, nu avem rețete universale de cum să ne creștem copiii, dar sigur, sigur calea de urmat este să ne creștem, dacă nu înainte, măcar odată cu ei, pe noi înșine.

Citește și:

Eu sunt Andreea Răduță, mamă de fată și de băiat, Good enough Parenting coach și creatorul programului #managementecran. Iubesc să scriu și să citesc, să petrec timpul cu familia mea, iar misiunea mea este să găsesc moduri în care pot aduce un beneficiu lumii în care trăim.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0