fbpx
skip to Main Content

Genetica comportamentală studiază eritabilitatea trăsăturilor comportamentale și se suprapune cu genetica, psihologia și etologia (studiul științific al comportamentului uman și animal). Genetica joacă un rol important în momentul și în modul în care are loc învățarea, creșterea și dezvoltarea. De exemplu, deși mediul are un efect asupra comportamentului de mers pe jos al sugarilor și copiilor mici, copiii nu pot să meargă deloc înainte de o vârstă predeterminată de genomul lor. Cu toate acestea, în timp ce structura genetică a unui copil determină intervalul de vârstă pentru momentul în care el va începe să meargă, influențele de mediu determină cât de devreme sau de târziu în acest interval se va produce evenimentul.

Eritabilitatea este un concept care rezumă cât de mult din variația unei trăsături se datorează variației factorilor genetici. Adesea, acest termen este folosit cu referire la asemănarea dintre părinți și urmașii lor. În acest context, eritabilitatea ridicată implică o asemănare puternică între părinți și urmași în ceea ce privește o trăsătură specifică, în timp ce eritabilitatea scăzută implică un nivel scăzut de asemănare.

Eritabilitatea nu este moștenire genetică și nici pondere a procentului de factori genetici, ci este un coeficient statistic. Ea poate fi atribuită diferențelor genetice dintre indivizi și poate fi estimată din corelațiile dintre rude de același grad. 

Estimarea eritabilității în cadrul unei populații depinde de împărțirea variației observate în componente care reflectă factori genetici și de mediu. Ea nu este proporția unui fenotip, ci mai degrabă proporția variației fenotipice care se datorează factorilor genetici. Este un parametru al populației și, prin urmare, depinde de factori specifici populației.

Eritabilitatea, într-un sens general, este raportul dintre variația datorată diferențelor dintre genotipuri și variația fenotipică totală pentru un caracter sau o trăsătură dintr-o populație.

Conceptul este de obicei aplicat în genetica comportamentului și genetica cantitativă. Este frecvent utilizată în studiile pe gemeni în domeniul geneticii comportamentului. 

O trăsătură poate avea o eritabilitate completă și totuși modificată drastic prin schimbări de mediu. Acest lucru poate fi observat în anumite tulburări genetice ale metabolismului.

Una dintre cele mai utilizate metode pentru a evalua eritabilitatea inteligenței este studiul pe gemeni identici care au fost separați la o vârstă fragedă și crescuți separat. Studiile asupra gemenilor oferă dovezi puternice pentru ereditatea inteligenței, scorurile pe gemeni identici fiind strâns corelate. În plus, scorurile copiilor adoptați sunt foarte corelate cu părinții lor biologici și nu cu părinții adoptivi. De asemenea, sunt semnificative constatările referitoare la faptul că eritabilitatea poate fi diferită între grupurile etnice și rasiale, precum și de-a lungul timpului în cadrul unui singur grup; adică măsura în care genele versus mediul contează în IQ depinde de mulți factori, inclusiv de clasa socioeconomică. 

Psihologul Robert Plomin și alții au descoperit că eritabilitatea inteligenței crește odată cu vârsta; acest lucru sugerează că, pe măsură ce o persoană îmbătrânește, factorii genetici devin un determinant mai important al inteligenței, în timp ce factorii de mediu devin mai puțin importanți.

Majoritatea studiilor genetice comportamentale sunt efectuate folosind chestionarul Big Five.

Trăsăturile de personalitate sunt moderat ereditare

De-a lungul anilor au fost raportate puternice corelații fenotipice între trăsăturile de personalitate și o gamă largă de condiții psihopatologice. Cu toate acestea, nu se știe dacă aceste corelații au o bază genetică sau de mediu.

Tulburarea de personalitate antisocială se caracterizează printr-o nesocotire a drepturilor, sentimentelor și siguranței celorlalți. S-a dovedit că tulburarea de personalitate antisocială are o legătură genetică.

℗PUBLICITATE



Tulburările de dispoziție sunt printre cele mai intens cercetate în genetica comportamentală. Studiile de eritabilitate au arătat că mărimea efectelor genetice și ale mediului diferă considerabil – de la 0% la 70%.

Simptomele specifice depresiei sunt ereditare? Depresia la femei este la fel ca la bărbați?

Rezultatul cercetărilor genetice moleculare și comportamentale asupra acestor întrebări a dus la o schimbare în înțelegerea depresiei de la o tulburare cu spectru larg la o colecție de simptome individuale care variază în severitate și etiologie. Faptul că depresia nu poate fi moștenită ca o tulburare unitară este evidențiată de rezultatele studiile genetice moleculare. 

Schizofrenia este o psihopatologie caracterizată prin gândire, emoții și comportamente cu deficiențe severe. Studiile de adopție au arătat că un procent ridicat de copii adoptați, ai căror părinți biologici sufereau de schizofrenie, sufereau la rândul lor de schizofrenie sau afecțiuni asociate. Copiii adoptați care nu aveau părinți care sufereau de schizofrenie au fost foarte rar diagnosticați cu această tulburare. 

Alte tulburări cu potențiale rădăcini genetice sunt: autismul, tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), tulburarea bipolară, depresia majoră și schizofrenia.

Studiile au descoperit o eritabilitate a coeficientului intelectual între 57% și 73%, iar cele mai recente au arătat că eritabilitatea pentru IQ a ajuns la 80% și 86%.

Studii recente sugerează că genetica contribuie în măsură de 40-70% în ceea ce privește obezitatea.

Borderline este o altă tulburare de personalitate care are moștenire genetică. Cu o prevalență de 2% din populație, aceasta reprezintă 10% din pacienții observați în centre de sănătate mintală în ambulatoriu. De asemenea, este de cinci ori mai frecventă la rudele de gradul întâi ale celor cu tulburări de personalitate borderline.

Se crede că până la 40% dintre cei cu depresie o moștenesc, iar 60% constituie alți factori de mediu. Cercetările au arătat că persoanele cu părinți sau frați care au depresie sunt de până la trei ori mai predispuși să aibă această afecțiune.

Studiile efectuate pe gemeni au estimat că eritabilitatea riscului pentru schizofrenie este de aproximativ 80%. 

Există studii care au estimat că eritabilitatea este de 83% în ceea ce privește riscul pentru autism.

Studiile realizate pe gemeni în copilărie raportează în mod constant eritabilitate ridicată, de 70-80%, în timp ce studiile pe eșantioane de adulți arată doar o eritabilitate moderată, de 30-40%, atunci când se vorbește despre ADHD. 

Simona Ioniță

Simona Ioniță este jurnalist cultural, psiholog și lucrător prin arte combinate. Autoare a trei cărți și blogger din 2008. Licențiată a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (Universitatea Hyperion). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Back To Top
×Close search
Caută