Skip to content
Ce-am învățat la cursul online de mindfulness, de la Gáspár

Ce-am învățat la cursul online de mindfulness, de la Gáspár

„Nu trăi același an de 75 de ori, numind asta viață!“ Oricât de mult m-au zdruncinat vorbele lui Robin Sharma când le-am auzit prima oară, am (re)căzut de multe ori în păcatul de a lăsa viața și „practicalitățile“ ei să mă cotropească, până la senzația că…

Părinții comunității online „La Primul Bebe“ au renovat integral secția de Neonatologie a Spitalului Județean Râmnicu Vâlcea în doar 5 luni

Părinții comunității online „La Primul Bebe“ au renovat integral secția de Neonatologie a Spitalului Județean Râmnicu Vâlcea în doar 5 luni

• 415.000 euro a strâns Asociația „La Primul Bebe“ în cadrul campaniei umanitare de 6 zile #BunVenit, cu ajutorul mamelor și a taților din comunitatea sa online, pentru renovarea secției de neonatologie a Spitalului Județean Vâlcea. • Au fost renovați 708 mp, cu toate cele  27…

Din vremurile grele putem învăța, dacă ne dăm voie. VUCA

Din vremurile grele putem învăța, dacă ne dăm voie. VUCA

De mai bine de un an, suntem supuși unui experiment dificil, neimaginat până acum câteva luni. Unii l-au încadrat în categoria evenimentelor de tip „lebădă neagră“, alții l-au văzut ca pe o manifestare de tip „rinocerul gri“.  Mai mult ca oricând, am (re)simțit și (re)simțim volatilitatea,…

Trei mituri despre vaccinarea împotriva COVID-19, demontate de OMS

Trei mituri despre vaccinarea împotriva COVID-19, demontate de OMS

Există o tendință generală de a ne focusa pe cel mai fierbinte subiect al unei perioade și, în loc să ne concentrăm pe găsirea unei soluții, tergiversăm totul, pe motivul lipsei dovezilor palpabile. La fel se întâmplă și în cazul vaccinurilor împotriva COVID-19, în jurul…

Puterea nevăzută a vulnerabilizării personale

Puterea nevăzută a vulnerabilizării personale

Momentul meu preferat din filmul „8 Mile“ e atunci când este prezentată viața rapperului Eminem. Foarte pe scurt, acesta participă la diferite concursuri de rap și la început are trac, fiind dat jos de pe scenă. Apoi, după mai multe încercări, respectând arhetipul eroului care…

Rubrica de stat puțin… cu Gáspár György și Andreea Mihnea [VIDEO]

Rubrica de stat puțin… cu Gáspár György și Andreea Mihnea [VIDEO]

Rubrica de stat puțin este un program video susținut de Neuro Optimizer® de la Secom®, prin intermediul căruia psihologul și psihoterapeutul relațional Gáspár György conversează cu diferite persoane despre riscurile epuizării psihologice și evitarea instalării burnoutului emoțional.  Scopul acestor conversații adevărate este de-a pune în cuvinte acele aspecte ale vieții despre…

#BraveTalk – Chris Simion-Mercurian: „Tot ce credeam a fi esențial s-a dovedit a fi pe un plan secundar.“

#BraveTalk – Chris Simion-Mercurian: „Tot ce credeam a fi esențial s-a dovedit a fi pe un plan secundar.“

Viața este imprevizibilă și impredictibilă, experiența pandemică din ultimul an ne-a confirmat această teorie, dar în categoria lucrurilor neașteptate putem include și bolile care apar pe neanunțate. Din punct de vedere psihologic, despre boli se pot spune foarte multe lucruri, însă, indiferent de explicații, se…

După primul an de pandemie, doliul este unul general, cu semnificative pagube individuale. Dialog cu psihologul Gáspár György

După primul an de pandemie, doliul este unul general, cu semnificative pagube individuale. Dialog cu psihologul Gáspár György

Înainte de-a citi acest text, care are ca scop conștientizarea epuizării pandemice și identificarea strategiilor cele mai eficiente pentru gestionarea stresului și a momentelor dificile din punct de vedere psihologic și emoțional, vă invităm să completați spațiile libere aferente celor 3 enunțuri de mai jos:…

#BraveTalk – Andreea Bălan: „Fiecare succes vine cu un sacrificiu.“

#BraveTalk – Andreea Bălan: „Fiecare succes vine cu un sacrificiu.“

Adesea ni se întâmplă să credem că viața vedetelor este fascinantă, impecabilă și demnă de invidie. Însă această perspectivă rămâne validă doar până când ajungem să aflăm mai multe adevăruri despre lumea de dincolo de scenă și să descoperim ființa umană din spatele rolului.  În…

Cel mai lung an din viața noastră: între pandemie și curajul de a merge mai departe

Cel mai lung an din viața noastră: între pandemie și curajul de a merge mai departe

A trecut un an de când Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemia globală, un an de când rutina noastră de viață, obiceiurile, munca, timpul liber și relațiile cu cei din jur s-au schimbat semnificativ. Schimbările ne-au alterat stilul de viață, iar resursele noastre psiho-emoționale au fost…

#BraveTalk – Noemi Meilman: „Conexiunea cu copilul meu adoptat s-a făcut prin lucrurile pe care le-am trăit împreună.“

#BraveTalk – Noemi Meilman: „Conexiunea cu copilul meu adoptat s-a făcut prin lucrurile pe care le-am trăit împreună.“

Poveștile de viață sunt fascinante și, în același timp, impresionante. Există peste șapte miliarde de ființe umane pe planeta Pământ și tot atâtea istorii personale – definite de frumusețe, curaj, ambiție, iubire, dar și de durere, zbucium, chin și decizii dificile.  A doua invitată din…

Despre viața de cuplu, după luna iubirii

Despre viața de cuplu, după luna iubirii

Luna februarie, supranumită și luna iubirii, este luna în care rozul, bomboanele și ursuleții sunt elemente pe cât de previzibile, pe atât de necesare pentru o bună derulare a relațiilor.  Dacă e să fim sinceri, acestea sunt întâlnite de cele mai multe ori în prima…

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0