fbpx
skip to Main Content

Obsesia părinților de a avea un copil inteligent cognitiv aruncă în umbră premisele fericirii

Observăm tot mai clar în societate că, de la vârsta grădiniței, copiii sunt împinși din spate să învețe să citească și să socotească. Practic, ei sunt îndemnați să se afirme imediat ce intră în sistemul educațional. Ocazional, sunt priviți ca niște adevărate trofee, cu care părinții au posibilitatea de a se lăuda în fața rudelor și apropiaților. Grăbirea lor și…

Esther Perel – viața profesională, la fel de personală ca cea romantică

Luna trecută, Esther Perel – recunoscuta terapeută de cuplu – a lansat un podcast intitulat „How's Work?“. După ce și-a dedicat munca studierii inteligenței erotice și dinamicilor care se produc în relațiile romantice, Perel abordează acum zona profesională și ne invită să regândim paradigma jobului. Majoritatea oamenilor își petrec o mare parte din zi la locul de muncă. Acesta reprezintă…

Apocalipsa lui Gottman: căsnicia, pe roate sau pe butuci?

„Toate familiile fericite se aseamănă între ele; fiecare familie nefericită, însă, e nefericită în felul ei“, scria Lev Tolstoi în Anna Karenina, cu aproape 150 de ani în urmă. De fapt... la câte trebuie să ducă azi Homo sapiens cu mintea lui, fericirea a devenit o stare temporară și conjuncturală, pe care, cel mai adesea, n-o ai. În schimb, nefericirea…

De ce investiția în relații este atât de importantă?

În ultima vreme, cel mai uzitat cuvânt format din trei litere a fost „bio“. Sună ca o scurtă rugăciune pe care o respectăm cu strictețe. Alergăm după alimente cât mai naturale, facem eforturi să ne inserăm în programul și așa stufos niște ore la sala de sport (musai cu antrenor personal), alegem combinații de alimente ca să menținem cantități moderate…

#Factfulness: raportarea la date reale

Secolul XXI (care vine după revoluționarul secol XX, supranumit „secolul vitezei“) este caracterizat prin lipsa accentuată a timpului, prin inventarea unor seturi de supraviețuire (social media, pentru a ține legătura cu cei dragi sau cu colaboratorii) și, fără doar și poate, prin dezumanizare. Suntem bombardați în fiecare secundă cu știri care mai de care (de cele mai multe ori, negative),…

Cum arată viața noastră, în „era smartphone“?

Ne considerăm liberi ca păsările cerului, de cele mai multe ori fără să ne dăm seama că suntem mai mult decât dependenți și lipiți de telefoanele inteligente, care înglobează toată viața noastră (e-mailuri, contacte, poze, discuții, liste). Suntem îngenuncheați dacă le pierdem sau dacă sunt descărcate, ajungând chiar să dezvoltăm adevărate drame în acele momente. Traversăm haotic, mergem pe stradă…

Un terapeut bun nu crede niciodată că le știe pe toate. Interviu cu Adela Moldovan

Adela Raluca Moldovan este doctor în psihologie, psihoterapeut, autor și trainer în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Își desfășoară practica clinică la Cluj-Napoca, acolo unde a și pus bazele proiectului Holo – psihologie pentru comunitate. Este implicată activ în programele de formare a psihoterapeuților în domeniul terapiei relaționale Imago și susține importanța prezenței părinților alături de copiii internați…

Michelle Obama, despre importanța psihoterapiei și a consilierii maritale

Suntem proiectați genetic să trăim interconectați și căutăm, cu disperare, acea poveste de dragoste care să ne împlinească și să ne inunde sufletele de bucurie, ori de câte ori ne gândim la persoana iubită, dar de fiecare dată sfârșim în aceeași deziluzie, însă cu speranța că într-o zi cu soare ne vom găsi jumătatea mult visată, pornind, cu același curaj,…

„Situationship“, noul „sunt într-o relație“

Relațiile amoroase sunt asemenea unor organisme vii, și normal este să continuăm să luptăm pentru bunăstarea lor și după oficializarea acestora, chiar dacă, în continuare, există persoane care, odată ce-și ating scopul, apreciază că nu ar mai fi nevoie de altceva, ci doar să curgă lucrurile de la sine, chimia și fizica atracției să lucreze pentru binele amândurora și totul…

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută