fbpx
skip to Main Content

Cum le vorbim copiilor despre divorţ

Vorbindu-le copiilor despre decizia de divorţ poate fi una dintre cele mai grele discuţii pe care le poate avea o familie. Cei mai mulţi dintre copii vor ţine minte această discuţie pentru tot restul vieţii lor. Vestea separării părinţilor le aduce incertitudine, stres, tristeţe, furie. Părinţii sunt cei care pot face aceasta tranziţie mai puţin dureroasă și mai puțin dramatică…

Societatea noastră adolescentă are nevoie de părinți

Pentru început, vreau să vă invit să mergem înapoi în copilărie, lăsându-ne ghidați de copilul interior. Pentru cei mai multi dintre noi, copilăria este un loc în care putem regăsi bucuria descătușată pe ulița înzăpezită a iernii, mâna magică a mamei sau a tatei care ne alină când suntem bolnavi, serile lungi de vară în care dispărem cu prietenii în…

De ce se ceartă fraţii și ce este de făcut

Odată cu apariţia celui de al doilea copil, cei mai mulţi dintre părinţi se confruntă cu o nouă provocare, şi anume, rivalitatea ce apare între fraţi. Ea se manifestă prin emoţii de gelozie și comportamente de competiţie şi ceartă și reprezintă o sursă de îngrijorare, câteodata chiar de extenuare pentru părinţi. Cearta pe jucării, pe atenţia mamei, pe ultima bomboană,…

Tu ce vrei să fii când o să te faci mare?

Știai că visele pot să doară, atunci când în realitate alții visează altceva, pentru tine? Este o lume a drepturilor omului și a garanțiilor extinse, dar unde este dreptul copilului de a alege ce va fi când va fi mare? Acea repetitivă întrebare, la care îmi aduc aminte ca toți așteaptă curioși să răspundă copilul… Apoi, pe rând, toți uită…

Cum putem dezvolta reziliența copiilor

Oricât de mult efort am depune să le oferim copiilor noştri o viață lină și ușoară, vor exista situaţii, de-a lungul vieţii lor, în care aceştia vor fi nevoiţi să întâmpine dificultăţi, să răspundă provocărilor, să ia atitudine şi chiar să înfrunte situaţii extreme. Ar fi naiv să credem că este posibil să punem un glob de cristal peste întreaga…

Cortina s-a ridicat: joaca este în turneu pe aleile copilăriei

Ca adulți auzim adesea despre diverse “fii serios, nu-i o joacă”. E clar că este important, dacă sună astfel. Nu este de mirare că joaca s-a așezat frumos la coadă, când este vorba despre priorități în relația cu copiii. Subiectul este unul foarte consistent așa că îți voi vorbi doar despre câteva lucruri care mi-au atras atenția pe măsură ce…

Învățându-i pe copii despre creier, punem bazele solide ale inteligenței emoționale

Cunoașterea înseamnă putere. Înțelegând ceea ce se întâmplă în creierul lor, copiii pot face un prim pas spre puterea de a face alegeri. Cunoașterea poate însemna și pentru părinți, în egală măsură, putere. Știind cum funcționează creierul putem înțelege, modul în care să răspundem atunci când copiii noștri au nevoie de ajutorul nostru. Uneori, creierul nostru poate fi copleșit de…

Incestul emoțional – când părinții fac din copiii lor, parteneri!

Incestul emoțional, cunoscut și sub denumirea de incest sub acoperire, este o dinamică dezvoltată în parentaj din momentul în care părintele caută sprijin emoțional în copilul său, în loc să caute acest sprijit într-o relație cu un adult. Deși efectele incestului emotional pot fi similare cu cele care rezultă din abuzul fizic, termenul nu include abuzul sexual. În terapie, de…

Comoara din curcubeul emoțiilor

Coboram… coboram privirea adeseori gândindu-mă că nu aveam cum să reușesc… Mi-era teamă că nu voi ști cum să mă port după ce se va naște. De fapt eu voiam în mod egal băiețel sau fetiță, dar am înclinat intern către fetiță pentru că știam că nu știu cum să mă port. La băiețel știam, din păcate era modelul “bătaia…

Cercetările au descoperit efectele temelor de casă asupra elevilor de clase primare, iar rezultatele sunt surprinzătoare

După 25 de ani de studiu și analiză a temelor pentru acasă, cercetătorul Harris Cooper a ajuns la concluzia că acestea afectează elevii în clasele primare. În cartea sa, Lupta pentru temele de casă: un teren comun pentru administratori, profesori și părinți, specialistul oferă o serie de detalii despre relația dintre temele pentru acasă și succes, la diferite niveluri de…

Puterea tatălui

Este ora 4 dimineața și îmi este frică de moarte. Nu mi s-a pus niciun diagnostic și nu cred că sufăr de vreo boală gravă, dar nici bine nu mă simt. Stomacul îmi dă semne false. Este în mine ceva ce nu pot digera. Inițial, am crezut că e vorba despre alimentație și m-am pus pe dietă. Eșec. Era ceva…

Cum avem grijă de corpul nostru în timpul sarcinii

Sarcina reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale unei familii, în cele nouă luni de zile producandu-se modificări fizice și psihice pentru viitoarea mămică, dar și adaptări ale vieții de cuplu, menite sa asigure confortul, bunăstarea și dezvoltarea cât mai armonioasă a viitorului bebeluș. Deși atenția este în principal îndreptată către evoluția normală a creșterii fătului, majoritatea mămicilor sunt…

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută