skip to Main Content

Oferi prea mult sau prea puțin, în cuplu? 11 recomandări pentru cultivarea iubirii

Mai devreme sau mai târziu, în fiecare cuplu se stabilește un model de interacțiune în care unul dintre parteneri s-a obișnuit să renunțe prea ușor și celălalt prea repede. Mă refer în special la situațiile în care unul dintre parteneri se sacrifică repetat de dragul relației, iar celălalt face același lucru pentru a rămâne în relație. Evident că mugurii acestor…

#EpicTalk cu Daniel J. Siegel – Despre mintea umană

Am scris întrebările pentru această conversație adevărată imediat după ce am terminat de citit ediția în limba română a cărții MINTEA. O citisem deja în engleză, dar ceea ce am trăit odată cu noua lectură este greu de exprimat în cuvinte. Acest volum al lui Daniel Siegel – cel mai recent, de altfel – conține câteva adevăruri atât de epice,…

Psihoeducație cu Gáspár György: Gelozia, umbră a iubirii sau scuză pentru crima pasională?

Ce este gelozia și dacă este normal să o simțim? Gelozia este o emoție umană complexă, care implică un dans relațional (real sau imaginar) între trei persoane. Este o trăire pe care o avem atunci când o persoană „specială“ nouă (partener, prieten, coleg etc.), pentru care am făcut o investiție psihologică, emoțională și poate chiar financiară, ajunge să fie curtată…

Panel online: Martie este luna femeii, chiar și după 8 martie!

Luna martie este despre femei și despre mame, dar cei mai mulți dintre noi epuizează acest subiect undeva în primele opt-nouă zile ale lunii. Ce mai rămâne după este, în cel mai bun caz, parfumul florilor de primăvară, care ne reamintesc, în unele situații, cine sunt cele mai importante personaje feminine din viețile noastre. Dar, pentru că în acest an…

Mereu va apărea cineva mai frumos, mai tânăr, mai deștept. Care e secretul unei relații care rezistă peste ani

„Se întâmplă rar sau niciodată ca o căsătorie să evolueze într-o relație lină, lipsită de crize. Conștientizarea nu apare fără durere.“ – spunea cândva renumitul psiholog C.G. Jung. Iar spusele lui au fost, sub variate forme, confirmate de studiile avangardiste din psihologia iubirii. În prezent, știința a evoluat atât de mult încât un psiholog relațional bine pregătit poate prezice cu…

Panel online: Povești de iubire

În februarie – vrem, nu vrem – prin tradiție, sărbătorim iubirea și importanța relației de cuplu. Este adevărat că mulți dintre noi sunt tentați să minimalizeze importanța acestor sărbători (găsind fel și fel de scuze). Dar adevărul adevărat este că relațiile contează, iar cuplul reprezintă una dintre cele mai importante diade sufletești din viața unui adult. Astfel, nu puteam lăsa…

Nu ne putem salva mamele de propria lor durere

Am început acest articol pregătindu-mă să scriu despre relațiile toxice dintre mame și fiice, despre tiparele, dificultățile și blocajele ce erodează, uneori, relația apropiată și sigură dintre o mamă și ființa căreia i-a dat viață. Mi-am făcut bine temele: m-am documentat; am adunat informații relevante despre diferitele tipuri de mame dificile (mamele care controlează, mamele furioase, mamele invidioase, mamele narcisiste,…

Tu în ce tipologie de cuplu trăiești?

Mă număr printre psihoterapeuții cărora nu le place să utilizeze teste psihologice. Desigur că în anumite condiții le văd sensul și eficiența, dar nu-mi place să-i categorisesc pe oameni. Și cu toate acestea, știu că mulți dintre prietenii și clienții mei savurează momentele în care se pot identifica și integra într-o categorie sau alta. Iar pentru a răspunde acestor nevoi,…

Cuplurile fericite nu se nasc astfel, ci devin: cum construim fericirea în cuplu

Cel mai adesea, reținem ceea ce „NU avem voie” să facem, iar soții Gottman – un cuplu a cărui experiență s-a transformat în știință – au evidențiat câteva aspecte clare pe care e bine să le evităm. Astfel, după 30 de ani de cercetare, ei au descoperit predictorii divorțului (sau indicatorii de separare a cuplului). Toate aspectele sau modalitățile distructive…

#EpicTalk cu Harville Hendrix & Helen LaKelly Hunt – Împreună la bine și la greu

Recunosc că sunt mai mult decât euforic și entuziast că am reușit să extindem seria #EpicTalk la nivelul unor conversații internaționale. Din acest an, alături de invitații din România, vom include și o parte dintre eroii care mă inspiră constant prin munca pe care o desfășoară la nivel global și de la care învăț atunci când conștientizez că ceea ce…

Dacă chiar vrei să se schimbe celălalt, primul pas este să schimbi ceva la tine

Cred cu tărie în faptul că, pentru a genera o adevărată revoluție relațională (în familie, în grupul de prieteni, la muncă și în comunitatea din care face parte), fiecare luptător pentru iubire trebuie să-și asume, în primul rând, propria transformare. Din fericire, informațiile descoperite de noua știință a iubirii ne sunt astăzi accesibile – despre multe dintre ele, puteți citi…

Close search
Back To Top
×Close search
Caută