Numele meu este Agnes și în curând împlinesc 28 de ani. Anul 2018 a fost un an al marilor schimbări în viața mea, întrucât am rămas însărcinată, am terminat studiile de master în psihologie clinică, am deschis cabinetul individual de psihologie și, la finalul anului, am devenit mamă. În 2018, așadar, am îmbrățișat două roluri noi, roluri ce au avut un caracter cu adevărat transformator.
După un an în care „am stat acasă“ cu micuța noastră, timp în care mergeam la cabinet doar 2-4 ore pe săptămână, am început să simt nevoia să mă dezvolt profesional. Singura resursă pe care o aveam pentru a mă întoarce în cabinet presupunea fie să o ducem pe cea mică la creșă, fie să angajăm o bonă. Am rezonat mai mult cu ideea de bonă, așa că am început să pun câteva întrebări în stânga și în dreapta și așa am ajuns la primul interviu cu persoană de aproximativ 38 de ani, mamă la rândul ei.
În tot acest timp am pregătit o listă cu nevoile și așteptările mele pentru „postul“ de bonă, un fel de fișă a postului extrem de explicită. Și iată că a sosit momentul interviului, iar eu aveam mari emoții și foarte multe gânduri generatoare de teamă. Eram în același timp curioasă și nerăbdătoare. Persoana respectivă mi-a părut caldă, deschisă și răbdătoare. M-a neliniștit însă faptul că în timp ce îi comunicam așteptările mele, ea părea dezinteresată și vorbea cu fetița mea. Această imagine a unei alte femei care îmi îngrijește copilul, fără să fie atentă la mine atunci când vorbesc, m-a determinat să caut motive să renunț (motive legate în special de program). Privind retrospectiv, realizez că întreaga decizie s-a bazat pe frică: frica de a transmite cu subiect și predicat ce am nevoie, frica de a fi fermă, frica de a nu influența negativ viața fiicei mele, frica de a nu mi se lua locul de mamă. Eram deja „activată“ emoțional și mecanismele mele de apărare erau la putere. Așa am decis să mai aștept un an și să mă bazez pe familie, iar în 2021 ianuarie, am hotărât să o înscriem la grădiniță.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
De la momentul interviului până în prezent, am citit foarte mult, am continuat propriul proces psihoterapeutic, m-am înscris la formarea profesională în psihoterapie de familie, la cursuri de parenting și dezvoltare personală și am dobândit, în consecință, toate resursele necesare să înțeleg cât control am în viața mea, în special în momentul prezent.
Patru elemente cheie în alegerea bonei potrivite
Chiar dacă în cele din urmă nu am ales să angajăm o bonă, iată cum aș proceda astăzi într-o situație similară și cum aș face față situațiilor în care bona folosește strategii nepotrivite de educație și parenting:
Înainte de toate, aduc în prim plan ideea că bona este un om, la fel ca mine. Om cu calități și defecte, cu emoții, gânduri și comportamente, om care încearcă să se adapteze cât mai bine la această lume. Are nevoi, dorințe, așteptări și un trecut care îi ghidează mare parte din prezent.
1. Pentru început încurajez stabilirea clară a așteptărilor și îndatoririlor, înainte de interviu. În felul acesta, persoana care se va prezenta la interviu este deja de acord să îndeplinească sarcinile notate în fișa postului. Chiar dacă natura postului presupune intimitate, prin faptul că bona lucrează în casa dumneavoastră și devine o persoană apropiată de copil, în cele din urmă, relația de bază este de angajator și angajat. Comunicând de la început ce așteptări avem putem evita unele momente de tensiune și frustrare ce pot apărea pe parcurs. În sprijinul acestei metode pot veni listele zilnice cu sarcini de îndeplinit (liste menționate, de asemenea, în fișa postului) și regulile casei dumneavoastră (reguli legate de parenting, educație, igienă, curățenie, hrană, ecrane, activități diverse).
2. Cum transmitem feedbackul, când nu suntem de acord cu ceea ce vedem? Comunicarea, ascultarea, empatia, răbdarea și deschiderea sunt foarte importante în orice relație, mai ales în relațiile unde riscul de activare emoțională este mare. Iar atunci când este vorba de copiii noștri, putem deveni adesea iraționali. Un lucru e cert: nu împingem mizeria sub preș, ci curățăm temeinic firimiturile adunate. Pentru aceasta avem nevoie să învățăm să ne comunicăm nevoile ferm, dar blând, ca în parenting. Poate un exemplu va face lucrurile și mai clare. Aleg acel moment în care nu m-am simțit ascultată la interviu și mă gândesc că aș fi putut spune:
℗PUBLICITATE
„Doamna X, observ că vorbiți cu fetița mea și pot să înțeleg acest lucru. Îmi imaginez că vă simțiți entuziasmată și nerăbdătoare. Înțeleg bine?“ Iar după ce primesc confirmarea că am înțeles bine continui: „Acesta este un lucru minunat și mă bucur să vă văd interesată. Acum îmi doresc să discutăm despre sarcinile și îndatoririle dumneavoastră. Puteți, vă rog, să fiți atentă la mine?“
Poate că nu ar fi fost o diferență mare, poate că nu mi-aș fi schimbat părerea, dar aș fi comunicat dintr-o poziție de adult și aș fi adresat direct nevoia mea de a fi ascultată și înțeleasă. Oferirea unui feedback care să cuprindă oglindire și validare se perfecționează prin expunere și este o metodă extraordinară de comunicare a nevoilor.
Tensiunea internă crește pe măsură ce nevoile noastre nu sunt îndeplinite și, dacă nu adresăm fiecare nemulțumire în momentul în care o observăm, lărgim fără să ne propunem terenul fertil pentru frustrare și conflict. În această direcție ne ajută 10 minute zilnice de feedback (dacă nu se poate oral, poate un feedback în scris lăsat de bonă: ce au făcut în ziua respectivă, ce a funcționat, ce nu a funcționat, provocările zilei și alte lucruri importante) și 15-20 de minute săptămânal în care să discutați despre evoluția generală. Problemele foarte importante se discută imediat.
3. Este de ajutor ca feedbackul să fie oferit în absența copilului, într-un moment neutru în care stabilim încă de la început scopul conversației. Pe moment, atunci când sesizăm o nedreptate, este o probabilitate mai mare să reacționăm impulsiv, iar persoana care primește mesajul să intre în defensivă. În acest scenariu, în care nevoile noastre de conectare și control nu sunt satisfăcute, comunicarea este blocată, iar dezvoltarea întârzie să apară. Este important, de asemenea, să ne amintim să ascultăm, căci bona este persoana care petrece suficient de mult timp cu copilul încât să aibă o părere care merită luată în calcul. Nimeni nu este perfect, nici măcar părintele, astfel că cea mai bună cale este să învățăm să formăm o echipă pentru bunăstarea copilului sau copiilor noștri.
4. Poate fi dificil să primești și să accepți critica chiar și atunci când este împachetată frumos. Oamenii au strategii diferite de parenting, au credințe și convingeri proprii, adânc înrădăcinate, iar atunci când sunt contrazise sau atacate pot deveni foarte reactivi. Nimănui nu îi place să fie mustrat, iar bona este un om ca oricare altul. Tocmai de aceea încurajez comunicarea chiar și atunci când lucrurile merg bine. Conectarea este foarte importantă și facilitează conversații autentice, bazate pe încredere și respect, pe trasarea și acceptarea limitelor personale. Atunci când există încredere și lipsă de judecată avem spațiu să corectăm și să creștem relația (intimitatea) în același timp.
În cele din urmă, subliniez ideea că suntem ființe complexe care au capacitatea de a gândi, simți și acționa. De asemenea, singurul loc în care avem control asupra propriului comportament este în momentul prezent, în aici și acum. Iar atunci când nu suntem satisfăcuți de ceea ce vedem în jur, putem interveni punând toate gândurile și emoțiile în cuvinte și comportamente care să transforme contextul de viață într-unul echilibrat, bazat pe respectarea limitelor, nevoilor. Este responsabilitatea noastră să ieșim din situațiile cu care nu mai rezonăm sau care nu ne fac cinste. Și este de mare ajutor ca atunci când ne simțim copleșiți sau încolțiți să putem apela la o persoană de încredere pentru a împărtăși, fie că aceasta este un membru al familiei, un prieten sau un specialist.
Vă îmbrățișez și vă pun în prim-plan ideea că există posibilitatea unor relații satisfăcătoare și echilibrate, atât în interiorul casei, cât și în afara ei, cu condiția să muncim activ la întreținerea lor și să nu fugim de stabilirea de limite.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
