Fiind aproape de finalul ultimului an la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, îmi dau seama că, în urmă cu trei ani, pe când eram la început de drum, nu înțelegeam foarte bine cât de vast este acest domeniu. Inițial, credeam că la facultate voi învăța mai mult despre tulburări psihice și despre ce presupune psihoterapia, cum se desfășoară întregul proces și cum să găsesc soluții la diverse probleme.
Am observat apoi că și unii dintre colegii mei credeau același lucru, drept pentru care erau uneori lipsiți de entuziasm atunci când trebuiau să învețe, spre exemplu, statistică, considerând că nu le-ar fi de ajutor în viitorul profesiei lor.
În acest articol mi-ar plăcea să punctez câteva lucruri despre această specializare, pe care le consider esențiale. Cred că acest tip de informații ar fi extrem de util persoanelor care nu știu foarte bine ce presupune acest domeniu și cărora le-ar plăcea să-l studieze.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Cunoștințe fundamentale despre mintea umană
În timpul ciclului de licență, scopul este învățarea unor discipline cât mai diverse din domeniu, care să asigure fundamentul pentru studiile și formările ulterioare. Deoarece există mai multe ramuri ale psihologiei (clinică și a sănătății, psihologia muncii, psihologia educației, aplicată în domeniul securității naționale, psihologie judiciară etc) este important ca studenții să dobândească un minim de cunoștințe despre fiecare. Mai apoi, fiecare poate aprofunda una sau mai multe. Din acest motiv, vei studia psihologie organizațională, statistică, bazele evaluării psihologice, psihologia vârstelor, genetică, neuropsihologie, metodologia cercetării și alte materii.
Metodele științifice – calea spre cunoaștere
Metodologia cercetării și statistica sunt extrem de importante în acest domeniu. Chiar dacă la început e posibil să spui: „eu nu vreau să fiu cercetător“, scopul acestor materii e să te facă să înțelegi metodele științifice prin care ajungem la cunoaștere. De această cunoaștere o să ai nevoie în orice specializare ai alege, pentru că va trebui să poți citi și înțelege articole științifice, dar și să înțelegi cum poți lucra cu datele pe care le ai.
Cei trei ani de studiu sunt doar începutul
Studiile de licență nu te pregătesc direct pentru a fi psihoterapeut. Aici înveți, exact cum spuneam, cunoștințe esențiale despre creierul și mintea umană. Mai apoi, ai nevoie de studii universitare de master și de o formare în psihoterapie (psihoterapie cognitiv-comportamentală, psihoterapie pozitivă, psihanaliză, terapie de cuplu și familie, Gestalt, psihoterapie integrativă, focalizată pe emoții, etc). Acest lucru presupune ca, după cei trei ani de licență, să mai studiezi încă doi ani și jumătate, cel puțin.
Explicații bazate pe un cumul de factori
În foarte multe cazuri, nu o să ai parte de răspunsuri clare și sigure. În știință, lucrurile se schimbă constant și asta e o veste extraordinară, pentru că înseamnă progres. În cazul comportamentului uman, există foarte multe variabile care interacționează, iar cauzele sunt extrem de greu de identificat. De aceea, vei învăța să formulezi explicații luând în calcul o serie de factori: biologici, psihologici și sociali.
Nu doar acumulare de informații
Din punctul meu de vedere, aceste studii au și un alt scop în afară de acumularea de informații: dezvoltarea gândirii critice, a abilității de a putea alege și evalua diferite surse, de a ști unde să cauți informații validate științific.
Drumul spre cunoașterea de sine
Această facultate nu te ajută să-ți rezolvi problemele. Însă face altceva: facilitează normalizarea și conștientizarea multor aspecte. Mai apoi, cred că e mai ușor să te implici într-un proces psihoterapeutic.
În loc de concluzii
Cred că înainte de a alege această specializare e important să te decizi dacă-ți dorești să parcurgi un drum destul de lung, care poate dura, în unele cazuri, aproximativ șase ani. Pe durata acestei călătorii e important să înveți susținut, deoarece această profesie vine la pachet cu multă responsabilitate și să te provoci, să accepți lucruri mai puțin plăcute despre tine, pe care o să le conștientizezi, deoarece vor fi extrem de importante atunci când vei lucra cu oamenii.