Skip to content

Într-un studiu ingenios, publicat în articolul semnat de Jean Twenge în 2012, cercetătorii au vrut să vadă care sunt țelurile milenialilor cu privire la viitor. Într-un procent de 76%, repondenții au pus pe primul loc dorința de a deveni bogați, iar 50% dintre ei aveau în plan să devină faimoși. Potrivit participanților, succesul în viață avea să fie măsurat în funcție de mărimea salariului, titulatura profesională și recunoașterea realizărilor. Cu toate acestea, realitatea psihologică a vieții de zi cu zi ne indică, într-adevăr, că banii contează, dar că pilonul principal pe care se bazează succesul este puterea relațiilor interumane.

Bani vs. Fericire

Potrivit mai multor observații realizate începând cu anul 1938, în cadrul faimosului Studiu Harvard: „Mai mulți bani nu aduc neapărat mai multă fericire, dar mai puțini bani însoțesc suferința umană“. Prin urmare, de câți bani au nevoie oamenii pentru a fi fericiți? În mod evident, banii aduc foloase concrete de care depind supraviețuirea, siguranța și stima de sine, dar mai mult nu înseamnă neapărat și mai bine. Cercetătorii Deaton & Kahneman, de la Universitatea Princeton, au arătat că, în anul 2010, cifra magică pentru starea subiectivă de bine în rândul americanilor era de 75.000 de dolari pe an. Analizând datele furnizate de peste 450.000 de răspunsuri, rezultatele au demonstrat că veniturile peste această sumă nu mai erau corelate în mod direct cu fericirea. Anul acesta, studiul a fost actualizat cu date mai recente care au arătat că nivelul de fericire raportat continuă să crească chiar și după atingerea pragului anual de 75.000 de dolari (identificat inițial de Daniel Kahneman), ba mai mult: „bunăstarea experimentată poate continua să crească chiar și după pragul de 200.000 de dolari“. Faptul că dispunem de o sumă minimă de bani ne permite să avem grijă de nevoile de bază și să trăim cu gândul unui oarecare control asupra zilei de mâine. Când banii sunt puțini și necesitățile primare nu ne sunt satisfăcute, nu doar că fiecare leu contează, dar viața devine tot mai stresantă. Iar asta ne arată că banii contează cel mai mult în fericirea oamenilor cu niveluri mai scăzute ale veniturilor. Dar odată ce oamenii trec de un anumit prag de câștig financiar, banii nu par să mai conteze atât de mult atunci când vorbim despre fericire.

Și totuși ce ne poate face mai fericiți?

Probabil că, dacă ne-ar întreba cineva ce ne dorim pentru anul 2024, majoritatea am răspunde că vrem să fim fericiți sau mai fericiți. Dar pentru asta este necesar să descoperim ce înseamnă fericirea și cum arată ea în viața noastră, deoarece trebuie să fie vorba despre altceva decât banii. Psihologii ne spun că fericirea poate să însemne multe lucruri, de la o plăcere de moment și până la starea eudemonică (o stare profundă de bine în care simțim că viața are sens). Pentru alții, fericirea este corelată cu prosperitatea psihologică, înflorirea personală sau atingerea unui prag de sănătate optimă. Indiferent de cum i se spune, fericirea pare să fie trăită atunci când simțim și credem că avem o viață bună. Revenind la Studiul Harvard, care are deja o durată de peste 85 de ani, realizările profesionale, sportul și mâncarea sănătoasă fac parte din ceea ce înseamnă o viață bună, dar un lucru pare să fie mai presus de orice: relațiile bune. Dacă ar fi să ne stabilim un singur țel măreț pentru anul 2024, dincolo de a avea suficienți bani, investiția cea mai bună ar fi în calitatea legăturilor noastre interpersonale.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Comoara noastră cea mai mare

Studiul Harvard nu este singurul studiu desfășurat pe o lungă perioadă de timp. Mai multe astfel de cercetări arată că la baza prosperității psihologice umane se află relațiile. Iar importanța acestora a fost demonstrată prin faptul că esența noastră este conectarea. Oamenii care sunt mai legați de familie, prieteni și comunitate sunt deopotrivă mai fericiți și mai sănătoși. În timp ce oamenii izolați sau distanțați de cei dragi au o viață mai scurtă și mai puțin fericită. Din păcate, nivelul de însingurare psihologică crește la nivel global, deoarece oamenii au uitat care le sunt prioritățile și confundă nevoile cu dorințele. Dar vestea bună în ceea ce privește accesul uman la adevărata comoară (sursă a fericirii) este că niciodată nu e prea târziu. Felurile în care ne-am obișnuit să trăim nu sunt săpate în piatră. Chiar dacă în 2023 ne-am îndreptat atenția mai mult asupra muncii, a banilor sau altor aspecte de viață, în noul an putem pune relațiile în topul listei de priorități. Și nu este vorba despre cantitate. Deoarece, după cum ne evidențiază cercetările realizate de oamenii de știință, calitatea bate cantitatea și în materie de relații. Da, a trăi în mijlocul unor relații armonioase ne protejează mintea, inima și trupul.

Pentru noi informații despre inteligența și educația financiară, înscrie-te gratuit la unul dintre cursurile disponibile pe școaladebani.ro.


Citește și:

Claudia Oprescu lucrează de mai bine de zece ani în domeniul comunicării, de cinci ani coordonează proiectele de implicare în comunitate ale Băncii Comerciale Române și este profesor la Școala de Bani unde îi învață pe copii și tineri cum să fie responsabili cu banii, iar pe părinți cum să le vorbească despre bani copiilor. Scrie povești pentru copii în timpul liber și iubește natura.

Caută
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile stocate în cookie-uri sunt salvate în browserul tău și îndeplinesc funcții precum recunoașterea ta atunci când revii pe site și ajutarea echipei noastre să înțeleagă care secțiuni ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.