Skip to content

Cu toții ne naștem cu un anumit nivel al anxietății – ca trăsătură. Unii simt mai frecvent și mai intens anxietate, iar alții mai rar. Anxietatea este benefică, pentru că ne ajută să ne protejăm de situații negative sau periculoase pentru noi; însă, în același timp, un nivel prea înalt al anxietății ne va face să evităm multe lucruri în viață, să amânăm sarcini și ne va împiedica să ne dezvoltăm la adevăratul nostru potențial.

Orice copil se naște cu o predispoziție genetică. Vedem copii foarte mici mai reținuți, care trăiesc un nivel ridicat de distres atunci când sunt într-o situație nouă, și copii care ar încerca lucruri noi fără să stea prea mult pe gânduri. Nivelul de anxietate determinat genetic poate fi însă modelat de mediu. Un copil cu nivel mare de anxietate poate deveni și mai anxios, de exemplu, dacă părinții lui arată anxietate în multe situații din viața de zi cu zi; dar în același timp poate deveni mai puțin anxios, dacă părinții lui îl susțin să încerce lucruri noi și îl să ajută să descopere cât de rezilient și puternic este. Pentru mulți părinți, un copil cu anxietate reprezintă o provocare. Însă, cu iubire și răbdare, toți putem învăța să ne gestionăm anxietatea și să îi ajutăm și pe cei mici să facă acest lucru. În cele ce urmează, voi detalia câteva strategii pe care le putem folosi pentru a deveni mai puțin anxioși. Există strategii care au un efect imediat, dar ele nu sunt neapărat benefice pe termen lung. Și există unele strategii care necesită mai mult efort pentru implementare și dezvoltare, dar acestea vor reprezenta adevărate resurse pe termen lung, pentru copii.

Strategia 1. Evitarea

Persoanele cu un grad ridicat de anxietate au o tendință crescută de a evita angajarea în sarcini noi. Lor le este mai dificil să ia decizii, așa că au tendința de a amâna sarcinile și de a tergiversa. Ce este cel mai simplu să facem, pentru ca un copil să nu simtă anxietate? Cel mai simplu este să evităm situațiile care îi produc anxietate. Dacă știm că cel mic simte un grad ridicat de anxietate atunci când participă la petreceri împreună cu alți copii (anxietate socială), ca părinți putem pur și simplu să evităm acele petreceri. Scopul a fost atins! Copilul nu va mai simți anxietate. El învață că evitarea este singura strategie eficientă pentru a face față anxietății și că nu are capacitatea de a face față acestor situații. Ce ar trebui să învețe? Atunci când simt anxietate, copii ar trebui să învețe că, de cele mai multe ori, situațiile de care le este teamă nu sunt cu adevărat amenințătoare. De cele mai multe ori, nu se întâmplă ceva rău. Și, pe lângă aceasta, ar mai trebui să învețe și că ei sunt capabili să facă față unei situații neplăcute. Cei mai mulți părinți își iubesc foarte mult copiii și doresc să îi protejeze de ceea ce este rău. Însă dacă îi protejăm prea mult, nu le mai lăsăm oportunitatea de a descoperi cât de puternici și rezilienți pot fi ei înșiși.

℗PUBLICITATE



Strategia 2. Reasigurarea excesivă

Gradul nostru de anxietate, precum și cel al copiilor scade, atunci când cineva este acolo să ne spună „Totul va fi bine!“. Este plăcut să fii reasigurat că nimic rău nu se va întâmpla, iar părinții care le spun copiilor acest lucru îi pot ajuta să facă față situațiilor dificile. În același timp, știm cu toții că există momente în viață când… nu totul va fi bine. De exemplu, un copil care nu este plăcut de colegi și este mereu ales ultimul pentru a face parte dintr-o echipă se va simți nedorit și neintegrat. Din acest motiv, este posibil să refuze participarea la activități de grup sau chiar mersul la școală. Dacă acest copil este al nostru și dacă simte anxietate în fiecare dimineață când trebuie să meargă la școală, ne dorim să îl ajutăm să își învingă anxietatea și să meargă la școală. Să îi spunem în fiecare dimineață că totul va fi bineînseamnă să îl mințim și să îi negăm experiențele de viață. Înseamnă să îi creăm o imagine deformată despre viață și realitate.

Strategia 3. Modelarea comportamentală

Copiii privesc adulții și învață de la aceștia cum să interpreteze lucrurile din jurul lor și cum să reacționeze în anumite situații. Dacă părinții au tendința de a evita anumite situații nefamiliare, reacționează anxios și nu au încredere în propriile abilități de a face față acestui tip de situații, copiii vor învăța același lucru. De exemplu, părinții cu un nivel ridicat al anxietății de separare simt anxietate atunci când își lasă copilul la grădiniță. Copiii citesc limbajul nonverbal al  părinților, iar mesajul pe care îl primesc ei în acel moment este că a fi la grădiniță este nesigur și periculos. Așa cum părinții pot favoriza dezvoltarea comportamentelor anxioase la copii, pe de altă parte, ei îi pot învăța pe aceștia cum să fie rezilienți și cum să facă față curajos situațiilor noi și incertitudinii. Părinții pot fi adevărate exemple pentru copii. Putem vorbi cu copiii despre felul în care ne simțim în anumite situații, având însă grijă să nu îi împovărăm. Atunci când vorbim despre anxietatea noastră, copiii învață că este normal să simtă și emoții negative. Este recomandat să validăm trăirile copilului și nu este indicat să le spunem că exagerează sau că trăirile lor nu sunt reale. Un lucru mărunt pentru noi poate însemna mult pentru ei. Pentru a-i ajuta să își gestioneze anxietatea, este important să încercăm să privim lumea prin ochii lor. 

Strategia 4. Dezvoltarea rezilienței

Pe lângă a vorbi despre momentele noastre de anxietate, îi putem ajuta pe copii prin a le explica în ce fel facem noi față situațiilor. Spre exemplu, dacă noi folosim tehnici de respirație pentru a scădea nivelul anxietății sau dacă noi ne propunem să ne expunem voit unor situații care ne provoacă anxietate (pentru că știm că, în timp, anxietatea va deveni tot mai scăzută), putem împărtăși cu ei aceste strategii și îi putem încuraja să le pună în practică. De fiecare dată când ei aplică o strategie care să îi ajute să își gestioneze anxietatea, este important să le cerem feedback în legătură cu modul în care s-au simțit și în care cred ei că strategia respectivă i-a ajutat. Pe lângă aceasta, trebuie să nu uităm să le spune „Bravo!“ pentru curajul pe care îl au, de fiecare dată când fac acest lucru.

Alexandra Iacob este psiholog clinician (practicant autonom) și lucrează în propriul cabinet de psihologie cu copii, adolescenți, tineri și familiile acestora. A absolvit masteratul în Psihologia Dezvoltării și Psihologie Clinică la Universitatea Heidelberg din Germania în 2014. Alexandra este pasionată de oameni și dezvoltarea lor, de neuroștiințe și de viață. Își iubește meseria și caută mereu experiențe care să o ajute să se dezvolte personal și profesional.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0