Sunt două moduri în care ne putem gândi la inteligență. Carol Dweck, unul dintre cercetătorii de seamă care studiază felul în care este conceptualizată inteligența, numește aceste două mentalități „fixă“ și „flexibilă“. Despre mentalitatea fixă se presupune că nu este destul de maleabilă pentru a putea fi modificată. Fie te-ai născut „deștept“, fie nu. Celălalt mod în care te poți gândi la inteligență e că „te deștepți“ la ceva pentru că muncești din greu. În mentalitatea flexibilă, inteligența poate fi dezvoltată.
Entuziasmul copilului foarte mic venea parțial din propriul egocentrism, parțial din faptul că nimeni nu îl măsura și nu-l categoriza și parțial pentru că învățarea era predictibil de distractivă și satisfăcătoare. Eram atât de bucuroși de fiecare progres pe care îl făcea copilul nostru, încât nu mai stăteam pe margine să-l criticăm: „Ce, iar ai căzut? Nu poți să faci nimic ca lumea?“, ci îl așteptam la linia de sosire ca să-l ridicăm în brațe după ce a făcut primii săi pași și să-i spunem „Bravo! A fost incredibil, ce băiat mare ești!“ Copiii mici au încredere în capacitatea lor de a stăpâni o sarcină nouă doar cu ajutorul perseverenței. De fapt, cu toții putem să stăpânim o gamă largă de probleme, sarcini și materiale dacă depunem destul timp, efort și exercițiu.
Asta nu înseamnă că oricine poate face orice. Avem, totuși, și o moștenire genetică. Dar înseamnă că putem face mult mai multe decât pare la prima vedere, în special dacă simțim că punctele noastre forte sunt valoroase. Desigur, există copii care pot face bine mai multe lucruri. Care pot cânta la un instrument, dar pot arunca și mingea. Care scriu articole pentru ziarul școlii, dar care construiesc și biciclete. Care iau note extraordinare, dar care sunt cel mai fericiți atunci când cântă la pian. Însă mulți copii au talente valoroase care sunt ușor de trecut cu vederea, în special din cauză că sunt dificil de cuantificat.
Copilul care nu e foarte interesat și nici nu are capacitatea de învățare vizual-spațială, dar care are un talent pentru a înțelege și a se înțelege cu oamenii poate deveni competent și chiar expert în o grămadă de domenii dacă este încurajat și dacă i se oferă sentimentul că aptitudinile lui sunt prețioase. Poate că nu va deveni inginer. Dar poate va deveni om de afaceri, psiholog sau avocat. Cu siguranță va fi un prieten bun și un tată extraordinar. Totuși, dacă aptitudinile interpersonale nu sunt recunoscute sau dacă sunt respinse („Da, vorbește frumos, dar asta n-o să-l bage la facultate“), mai degrabă va deveni descurajat și mai puțin capabil să urmeze acel lucru care i-ar putea aduce satisfacție.
Cultivarea succesului autentic înseamnă să recunoaștem rapid și cu bucurie punctele forte ale copilului nostru și să îi aducem la cunoștință că aceste puncte forte sunt prețuite cu adevărat și sunt valoroase. Nu poți să te prefaci aici. Poate că ai visat să ai un doctor în familie, dar talentele și interesele copilului tău pot fi foarte îndepărtate de știință. Permite-i să crească odată cu visurile și punctele sale forte.
Mai am până când o să găsesc un copil sănătos ale cărui interese nu duc nicăieri. Un copil din vecini care părea ciudat de obsedat de plante când era mic a devenit profesor de biologie, specializat în ferigi, la una dintre cele mai importante universități din țară. Copilul căruia nu-i plăcea prea mult la școală, dar care adora joaca imaginativă și care își punea mereu „personajele“ să vorbească a devenit vocea unuia dintre cele mai îndrăgite personaje Pixar.
℗PUBLICITATE
Acestea sunt exemple reale, dar la fel de importanți sunt și toți ceilalți copii care și-au urmat interesele, susținuți sau nu, și au sfârșit prin a se bucura de munca lor. Din nefericire, stingem atât potențialul, cât și flacăra din atât de mulți dintre copiii noștri atunci când insistăm că e valoroasă doar o gamă restrânsă de aptitudini și interese. Iată două chestiuni asupra cărora este necesar să medităm!
Diferența dintre performanță și măiestrie
Copiii care sunt interesați doar de performanță, adică de a fi evaluați pozitiv de alții, au scopuri mai restrânse. Ei se concentrează mai mult pe note decât pe material. Le este atât de teamă de eșec, încât se provoacă pe ei înșiși mult mai puțin și, prin urmare, își limitează oportunitățile de creștere. Se află în zona de risc a perfecționismului, un precursor bine cunoscut al depresiei.
Pe de altă parte, copiii orientați spre măiestrie sunt interesați de experiența de învățare. Succesul lor este determinat de interior. Se bucură de provocări, iar obținerea unei recunoașteri este mult în urma plăcerii pe care eforturile și realizările le atrag după sine. În mod interesant, atunci când sarcina nu îi provoacă suficient, copiii din aceste două categorii o îndeplinesc cam la același nivel. Totuși, când se prezintă materialul dificil, copiii orientați spre performanță se descurcă mai slab decât cei orientați spre măiestrie. Cel mai bun mod în care ne putem ajuta copiii să primească provocările cu brațele deschise este de a-i încuraja să lucreze în afara zonei lor de confort, de a le întinde o mână de ajutor atunci când au nevoie și de a le modela entuziasmul pentru sarcinile provocatoare.
Inteligența are forme diferite
Cei mai apreciați cercetători din domeniul educației sunt de acord că nu e nimic valoros în a considera inteligența drept o entitate singulară și statică, fie că e vorba de conceptul lui Howard Gardner al inteligențelor multiple (logică/ matematică, verbală/ lingvistică, interpersonală, kinestetică/ corporală, vizuală/ spațială, existențială, intrapersonală, naturalistă și muzicală/ ritmică), fie de teoria inteligenței triarhice a lui Robert Sternberg (analitică, creativă, practică), de accentul asupra competenței emoționale sugerat de Peter Salovey și John Mayer, fie de conceptul de mentalitate fixă versus mentalitate flexibilă enunțat de Carol Dweck.
La orice întâlnire Mensa a persoanelor cu IQ mare vei găsi profesori, chirurgi, cercetători, ingineri, polițiști, pompieri, bucătari, șoferi de taxi și chelnerițe. Cu toții cunoaștem oameni care par străluciți, dar care s-au cufundat în carierele lor și alții care păreau mai degrabă obișnuiți și care au devenit de succes. De fapt, testele IQ convenționale prezic doar aproximativ 10% din motivele pentru care copilul tău va avea succes la școală și la locul de muncă. Există o mulțime de cărți și de programe de dezvoltare personală care se concentrează pe această contribuție infimă; volumul Parenting pentru succes se concentrează pe restul de 90%.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
