Consumul de droguri în adolescență reprezintă o problemă serioasă, cu implicații pe termen lung asupra sănătății fizice, mintale și sociale a tinerilor. Este important să abordăm acest subiect cu atenție și să înțelegem factorii care pot contribui la această problemă, precum și consecințele asociate consumului de droguri în această perioadă a vieții.
Familia și puterea nestemată a relațiilor de atașament
Înainte de a vorbi despre riscurile cele mai mari care favorizează consumul de droguri în rândul adolescenților, te invităm să afli mai multe despre factorii de protecție. În acest sens, am stat de vorbă cu Raina Șaguna, psihoterapeut specializat în mai multe abordări psihologice și colaboratoare apropiată a Clinicii Aliat.
„Familia are un rol esențial în dezvoltarea simțului valorii personale, pentru că este generatorul primar și principal de modele de comportament, atitudini și valori ce sunt preluate și interiorizate de copil, devenind în timp «lentila» prin care acesta își desăvârșește propriul stil de viață. De asemenea, stilul de educare al părinților este extrem de relevant: nu trebuie să fie nici autoritar, nici delăsător, ci ferm (dar respectând autonomia copilului)“, spune Șaguna cu privire la principalul factor care ar putea reprezenta o centură de siguranță în ceea ce privește riscul adolescenților și al tinerilor față de comportamentul de consum.
Alte două aspecte esențiale sunt educația pentru viață și comunicarea de la nivelul sistemului familial: „Educarea în spiritul valorilor adevărate: prețuirea unei sănătăți bune, responsabilitatea propriilor fapte, simțul demnității proprii și al respectului de sine. Comunicarea este esențială. Asta înseamnă și că regulile și comportamentele solicitate de părinți să nu fie impuse, ci discutate în prealabil pentru a se asigura înțelegerea lor, a utilității respectării lor, dar și a consecințelor negative ca urmare a neascultării. În stabilirea regulilor și a limitelor, un rol important îl are libertatea exprimării părerii și argumentelor personale de către adolescenți. Astfel, se va evita soluția frecvent întâlnită, deși puțin dezirabilă și frustrantă, adoptată în mod eronat de părinți: «Faci asta pentru că așa spun eu!», «Pentru că eu știu mai bine!» sau varianta opusă «Fă cum vrei, pentru că n-am timp de tine!». Implicarea copilului în luarea de decizii cu privire la regulile pe care urmează să le adopte înseamnă dezvoltarea sentimentului de responsabilitate. Părinții stimulativi sunt cei care obțin cele mai bune și durabile rezultate privind comportamentul copiilor, pentru că îi implică în luarea deciziilor, dezvoltându-le astfel sentimentul de respect, aleg momentul potrivit în care deschid discuția în funcție de subiectul ce trebuie dezbătut, ascultă activ și analizează motivele copilului, iar sancțiunile sunt relaționate cu faptele“ – punctează aceeași psihoterapeută, care oferă sprijin zi de zi persoanelor dependente și aparținătorilor acestora.
Desigur că ne putem întreba ce altceva ar mai putea face familia, dincolo de transmiterea unor valori sau a atenției atribuite conectării. Ei bine, și aici psihoterapeuta Raina Șaguna vine cu câteva exemple practice: „Utilizarea eficientă a timpului liber prin weekenduri în familie, prezența părinților la activitățile extrașcolare, la competiții sportive, la concursuri, serbări, proiecte, toate înseamnă ocazii de petrecere a timpului liber împreună, de cunoaștere a preocupărilor, nevoilor și dorințelor lor. În plus, participarea adolescenților la activități culturale, umanitare, sportive, prin care se pot simți utili, preocupați și educați, în sensul asumării de responsabilități și a deprinderii de abilități pentru viață, sau care să aibă implicații pentru viitor. Activități precum masa în familie, vizitarea rudelor, privitul și comentarea emisiunilor TV sau a știrilor, jocurile video, plimbările cu prietenii, grija pentru frați, ritualurile înainte de culcare, mișcarea și mersul la biserică sunt generate de cultură și au ca obiectiv bunăstarea emoțională a familiei și a membrilor acesteia“.
Este adevărat că părinții nu sunt singurii responsabili, dar este bine de știut că apartenența este extrem de importantă. Iar dacă adolescentul simte că nu poate să-și satisfacă această nevoie pur umană (de a aparține și a fi dependent de familie), va căuta să se îndrepte spre cei din jur și spre anturaj. Atunci când atașamentul din relația părinte-copil este afectat sau ignorat, singura modalitate prin care copilul sau adolescentul poate să se simtă în siguranță este să-și îndrepte atenția spre oamenii din afara familiei, spun Gordon Neufeld și Gabor Maté, autorii cărții Ține-ți copiii aproape.
℗PUBLICITATE
Riscurile care îndeamnă adolescenții la comportamente de consum
Atașamentul este „o forță care atrage două corpuri unul spre celălalt. Indiferent dacă este fizic, electric sau chimic, atașamentul reprezintă cea mai puternică forță din Univers. Îl trăim în viața noastră de zi cu zi. Dar el ne ține pe pământ și ne întreține corpul. (…) El îi conferă universului forma pe care o are“, scriu dr. Neufeld și dr. Maté. Cu alte cuvinte, nevoia noastră ca ființe umane de a fi în relație și de a simți puterea atașamentului este atât de mare încât, după cum spune și psihoterapeutul Gáspár György: „Dacă nu ne putem atașa de cineva, ne vom atașa de ceva. În zilele noastre, oamenii condamnă dependența interpersonală și obișnuiesc să-i încurajeze pe copii să se autonomizeze cât mai devreme, uitând că îndepărtarea de atașamentul familial nu duce la maturizare, ci încurajează inconștient comportamentele adictive“. De fiecare dată când adultul se implică într-un comportament care lezează siguranța legăturii cu copilul și nu repară eventualele daune relaționale, copilul sau adolescentul este cu un pas mai aproape de un comportament adictiv.
Dincolo de turbulențele în plan relațional, potrivit Rainei Șaguna: „Studiile arată și că un istoric familial marcat de adicții constituie un factor de risc puternic pentru problemele de consum“. Atunci când în jurul adolescentului părinții sau alți îngrijitori consumă tutun, alcool, medicație sau alte substanțe, implicit se transmite mesajul că acest consum de ceva este soluția și salvarea. Drept urmare, nu este suficient să le ținem adolescenților morală sau să-i rușinăm, deoarece aceștia au nevoie să reprezentăm pentru ei niște modele demne de urmat. Așa cum părintele își anesteziază starea de epuizare sau de burnout profesional ori emoțional prin aprinderea unei țigări, „mulți consumatori spun că utilizează drogul pentru a diminua stresul, din plăcere sau ca să se relaxeze“, ne spune Șaguna din practica ei clinică.
Principiile după care ne putem ghida pentru a ne proteja adolescenții
Majoritatea oamenilor din zilele noastre s-au obișnuit să fugă de emoții, să se protejeze de simțurile din corp și să-și reducă sentimentele la tăcere. În mod implicit, deficitul adulților de a-și gestiona emoțiile ajunge și la copiii sau la nepoții lor. Dacă nu primesc de la noi sprijin pentru a-și regla intensitatea emoțiilor și dacă nu le oferim nici strategii dezirabile pe care să le folosească, îi lăsăm pe adolescenți pradă hazardului și exemplelor din afara familiei. „Printre emoțiile asociate proceselor adictive întâlnim furia, tristețea și suferința, rușinea și vinovăția, regretul și ruminația, plictiseala. Multe persoane dependente au dificultăți în a identifica și stăpâni propriile emoții“, ne explică Raina Șaguna. Prin urmare, cu cât părinții au un nivel mai ridicat de educație emoțională, cu atât mai competenți vor fi în a-și crește copiii și adolescenții spre o mai bună inteligență emoțională și relațională.
Pentru a oferi și mai mult ghidaj părinților și îngrijitorilor, dr. Neufeld și dr. Maté vorbesc despre mai multe principii la care merită să fim atenți:
- Atunci când apar tensiuni în familie, obiectivul nostru principal să fie apropierea emoțională de copil și nu separarea sau îndepărtarea de acesta.
- Când apar problemele, oricât de tentant ar putea să pară, datoria noastră este să ne ocupăm de relația cu copilul și nu de comportamentele acestuia.
- Când discuția verbală nu este suficientă, merită să acordăm o mai mare importanță emoțiilor și sentimentelor copilului, fără să ne avântăm în a oferi pedepse.
- Când suntem centrați pe a schimba ceva în modul în care adolescentul acționează, este mai înțelept să-i indicăm ce să facă, decât să-i spunem ce să nu facă.
Este important să ne amintim și că maturizarea nu este un proces care are loc peste noapte și că un adolescent dezvoltat din punct de vedere fizic nu înseamnă că este la fel de competent și din punct de vedere emoțional sau psihologic.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
