Există mai multe imagini întipărite în memoria mea vizuală, care își revendică sporadic dreptul la atenție deplină și care îmi poartă copilul interior printr-un amalgam de sentimente și trăiri. Una dintre ele a insistat de-a lungul timpului să mă bulverseze constant și totodată să mă confrunte cu întrebări la care nu reușesc să dau ușor un răspuns.
Acum, la început de an, ecranul minții mele îmi evocă din nou imaginea cuplului trecut bine de prima tinerețe, chiar și de a doua, ce despică forfota vieții cotidiene ținându-se de mână pe drumuri ce îi poartă încă împreună.
De-a lungul timpului, nu am găsit în cercul meu relațional multe exemple de cupluri realmente funcționale pe termen lung și foarte lung, prin urmare imaginea unor (aproape) bunici ținându-se de mână m-a intrigat mereu și mi-a stârnit curiozitatea. Ce se poate întâmpla în spațiul dintre ei în așa fel încât să reușească, stoici, prin amalgamul provocărilor relaționale? Cum de nu au ales calea mai ușoară, undeva pe traseu? Am baleiat printre posibile explicații: o mentalitate specifică generației subiecților în discuție, în care divorțul sau separarea nu reprezenta o opțiune atât de facilă precum în zilele noastre; constrângeri de diverse tipuri, dar poate preponderent financiare, ce pot îngreuna semnificativ inițiativa unei vieți trăite separat; inclusiv existența unei soluții sau formule magice de stabilitate relațională pe care ar fi urmat să o descopăr și eu în timp.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
S-a dovedit că multe dintre răspunsurile la întrebarea „Care este secretul unei relații funcționale de cuplu de lungă durată?“ le oferă psihologia relațiilor, prin ai săi promotori consacrați (cum ar fi Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt). Dar desigur, la fel ca mulți alți căutători ahtiați să descifreze tainele relaționale, am demarat, la rândul meu, un lung proces de introspecție, atât de necesar pentru igiena noastră psihică.
Așadar, fiind un moment oportun bilanțurilor emoționale și nu numai, mi-am propus să dedic un moment propriei curățenii psihologice. Să analizez, atât obiectiv cât și emoțional, ce anume ar merita să iau cu mine în acest nou început de drum și ce pot lăsa în urmă, cu sau fără regrete. Concluzii preliminare:
Bunătăți de luat în noul an
În primul și din nou în primul rând, aleg să iau cu mine iubirea. N-o să mă dezmint să fac asta niciodată (și exclusiv în acest context nu am rețineri să folosesc acest cuvânt), indiferent că este vorba de iubirea pe care i-o port celei mai dragi ființe din viața mea, apropiaților, unui colț de lume care mi-a oferit amintiri prețioase ori pasiunilor ce îmi luminează sufletul. Mă încarc o clipă în plus cu și din iubirea pe care o ofer, însă aceasta ține strict de construcția interioară a felului în care rezonăm fiecare la propria calitate de expeditori sau beneficiari într-ale inimii curburi.
Mai aleg să iau cu mine eșecul, ba chiar îi sunt recunoscătoare. Sunt convinsă că, dacă nu mi-ar fi îmbibat simțurile cu gustul lui amar, nu aș fi descoperit provocările ce mă așteptau dincolo de zona mea de confort și nu mi-aș fi accesat resurse prețioase.
Totodată iau dezamăgirea, pentru că îmi forțează și ultima fărâmă de speranță să iasă la suprafață. Iar asta înseamnă încredere în clipa următoare, implicit posibilitatea unui alt drum mai oportun mie.
℗PUBLICITATE
Iau cu mine limitele și granițele mele, pentru că m-au protejat de bungee-jumpinguri relaționale ori sociale fără coardă de siguranță. Iar nisipurile mișcătoare din aceste zone mi-ar fi fost mult mai greu de procesat.
Și nu în ultimul rând, sunt mândră să iau cu mine „defectele“, cicatricile emoționale și relaționale, care nu fac altceva decât să ne confere acea notă distinctivă ce ne face speciali și valoroși, în fapt Unicitate.
Lecții (re)învățate
Indiferent de faptul că suntem singuri, într-o relație, proaspăt despărțiți ori cu state vechi de plată pe certificatul de căsătorie, merităm să fim iubiți și să dăruim iubire. Iar modelul de iubire de care am beneficiat în copilărie nu este pentru toată lumea neapărat cel mai adecvat, situație în care o viață întreagă vom căuta să ne facem văzuți, auziți, simțiți pentru ceea ce reprezentăm noi cu adevărat, în detrimentul aparențelor sau a ceea ce se dorește de la noi.
E în puterea și alegerea fiecăruia să depună eforturi pentru ca o relație să funcționeze. Nu e un drum ușor, însă, cu un plan bine stabilit, proiecții pozitive asupra relației, grijă față de fragilitatea spațiului dintre „mine“ și „tine“, avem șansa de a ajunge la concluzia că merită. Cu atât mai mult cu cât suntem expuși unei societăți disfuncționale.
Nevoia de apartenență este absolut indispensabilă progresului individual ori vindecării rănilor psihice. Cu toate acestea, singurătatea nu înseamnă neapărat eșec relațional, ci trebuie privită contextual și în mod particular.
Mai putem și dincolo de „nu mai putem“, în ambele direcții. Există în noi în egală măsură atât resurse suplimentare ce așteaptă să fie accesate, pentru a ne da avânt în propria dezvoltare și evoluție personală, cât și modalități redundante de a ne consuma ultimele picături de energie psihologică, fizică, relațională. „Trebuie“ ori „perfect“ se pot înlocui cu succes cu „suficient de bine“.
Proiecții de viitor
Nu știu dacă mâna mea va fi în mâna altcuiva după ce suficient de multe anotimpuri vor fi trecut. Nu știu dacă am reușit să mă detașez suficient de bagajul psihologic al copilăriei, în așa fel încât prezentul meu relațional ori social să nu mai fie influențat în mod semnificativ. Probabil nu. Dar știu că aleg să mă uit în direcția luminii și a speranței și să caut mereu să mă înconjor de frumos. Îl caut în oameni, în contexte de viață, în locuri, în lucruri, în cuvinte sau în comportamente. Îl caut în speranța că, la fel ca în ultimii ani cu precădere, voi scăpa de cât mai mult balast emoțional și voi păși în noul an cu puterea de a nu discredita ori eticheta emoțiile dificile, cu încredere în mine și în contextele relaționale și cu flacăra iubirii mereu aprinsă.
La mulți ani tuturor! Să avem parte de sănătate fizică, mintală și relațională!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
