skip to Main Content

Inimioare, flori, magazine decorate în roșu de iubire, restaurante discret luminate, lumânări parfumate, ciocolată, bomboane ori alte bunătăți îmbrăcate în ambalaje la fel de dulci, totul în jurul nostru ne transmite că traversăm încă o dată acea perioadă specială din an. Una în care sărbătoarea iubirii pare a fi celebrată la unison, când declarațiile de dragoste își găsesc ecou mai mult decât oricând; iar momentele frumoase mai aștern o filă în propria enciclopedie a amintirilor ce vor deveni resurse valoroase în timpuri mai dificile. 

Vremurile tulburi pe care le străbatem par să se mai dilueze în context, iar nevoia de conectare autentică își face simțită prezența mai mult ca oricând. Așadar iată că, în cea mai scurtă, dar concentrată, lună din an, ne-am pus la dispoziție nu unul, ci două contexte în care suntem încurajați inclusiv social să oglindim, să validăm și să încurajăm reciprocitatea în ceea ce privește expunerea trăirilor noastre interioare atât de prețioase.

De la victimizare la autocompasiune 

Însă cum trecem cu bine prin această perioadă în care aromele înmiresmate ale iubirii ne copleșesc simțurile, în condițiile în care suntem nevoiți să străbatem drumul singuri? În context, „singuri“ însemnând, firește, fără un partener de cuplu.

Singur de Valentine’s Day… de Dragobete… din nou singur! Și asta după ce abia am scos-o la capăt prin vâltoarea sărbătorilor de iarnă abia încheiate (tot singuri!). Ne putem simți deranjați sau poate copleșiți de o condiție a noastră pe care, dacă în zilele obișnuite o acceptăm cu relativă toleranță (ori uneori o savurăm, fructificăm sau chiar o căutăm), acum suntem tentați să o privim ca pe un stigmat cu care par să ne înfiereze privirile fericiților posesori de inimi-pereche, în dialogul lor neostenit fără cuvinte. Singuri prin sărbătorile iubirii pare să însemne că am dat greș la un moment dat pe traseul acceptării sau integrării sociale, am deviat de la așteptările culturii căreia îi aparținem, ceea ce nu face decât să ne accentueze propria vulnerabilitate.

Departe de a fi judecați ori etichetați de către cei din jurul nostru – cum poate ar fi mai ușor să credem –, la un simplu proces de introspecție (derulat de către noi înșine sau beneficiind de ajutorul unui specialist), am putea constata că ceea ce poate incomoda sunt, de fapt, tiparele noastre interioare, modul în care se reflectă rănile copilăriei în acest bagaj nedorit și cărat după noi până în viața adultă. Toate acestea ne vor ajuta să înțelegem că, în momente precum cele de tipul love is everywhere around us, sentimentele puternice pe care le experimentăm, precum tristețe, anxietate, frustrare ori furie sunt de fapt rezultatul capcanelor mentale ce, potrivit lui Jeffrey E. Young, „determină cum gândim, simțim, acționăm și relaționăm cu ceilalți“.

Cum ne putem reinventa în luna iubirii (și nu numai)

Concret, nu faptul că suntem singuri reprezintă problema noastră, ci felul în care ne raportăm la această stare de fapt, ce înseamnă ea pentru noi. Și atunci, ce putem face?

1. În primul rând, haideți  nu ne mai învinovățim. Oricum ar suna reproșurile pe care ni le adresăm (ce se doresc o cauză care a generat situația în care ne regăsim), acestea nu fac altceva decât să ne arunce în vâltoarea unui cerc vicios ruminativ din care vom reuși să ieșim din ce în ce mai greu. Da, sigur, cu certitudine am mai și greșit uneori, poate că ulterior am realizat cum ar fi fost mai constructiv să procedăm într-o anumită situație, dar tot ce putem face în momentul prezent este să ne privim pe noi înșine cu deschidere și curiozitate, să încercăm să manifestăm compasiune și toleranță față de propria persoană și propria condiție. Ideea este să ne acceptăm propria vulnerabilitate (ce îmbracă în această situație forma singurătății) nu ca pe o pecete rușinoasă, ci mai degrabă ca pe un context ce ne favorizează procesul de maturizare. Nu singurătatea doare, dar faptul de a ne simți însingurați o poate face cu certitudine. 

℗PUBLICITATE



2. Să practicăm recunoștința. O rază de lumină străbate chiar și cel mai dens întuneric, trebuie doar să fim dispuși să ne îndreptăm privirea în direcția potrivită. Cum ar fi să abordăm prezentul, ceea ce ne înconjoară și pare a fi un firesc al traiului de zi cu zi, ca pe o binecuvântare, un rezultat al unor eforturi proprii, al faptului că, în anumite situații, am reușit să scoatem la iveală latura noastră creativă sau cea organizatorică ori ne-am pus în practică spiritul antreprenorial. E de ajuns să facem un simplu exercițiu de recunoștință și vom constata că avem motive să zâmbim pentru ceva ce ne-a adus plăcere, pentru că alții ne-au făcut să ne simțim bine într-un anumit context sau pur și simplu pentru că ceea ce nu e în controlul nostru se întâmplă într-un mod care ne binedispune – cum ar fi o rază de soare ce reușește să străbată perdeaua de nori.

3. Să ne satisfacem (cel puțin parțial) nevoia de conectare. Ușor de zis, mai dificil de transpus în realitate, în condițiile în care ultimii doi ani au strâns de glezna relaționării noastre sociale ancora unor concepte dificil de gestionat pe termen lung, cum ar fi izolarea ori distanțarea socială, cu atât mai mult cu cât nu dispunem încă de un „termen de prescripție“ clar. Ieșirile „între fete“ sau „ca băieții“ pot suporta anumite ajustări, însă nu au intrat în categoria resurselor ce nu pot fi accesate. Apoi, ne putem simți conectați cu natura, cu divinitatea (în funcție de propriul sistem de credințe) ori, recomandabil, cu propria persoană (exercițiile de relaxare și practicile mindfulness nu sunt deloc de neglijat în acest context).

4. Să (ne) facem o bucurie, de orice fel ar fi ea. Că e un articol de îmbrăcăminte căruia nu i-a venit nicicum rândul, muzica preferată, o plimbare printr-un loc pe care ne-am dorit să îl vizităm sau, de ce nu, un animal de companie, lista rămâne deschisă feluritelor opțiuni. Mai mult, bucuria de a dărui, indiferent de forma pe care aceasta o îmbracă (o masă caldă cuiva care are nevoie, de exemplu) ne satisface nevoia de a ne simți aproape de semeni sau, de ce nu, nevoia de a fi apreciați de cei din jur.

Iubirea are multiple forme și definiții 

În final, tot despre iubire e discuția. Însă, fiind vorba de un concept atât de versatil, putem alege să fim beneficiarii multitudinii fațetelor în care aceasta se prezintă, chiar dacă nu ne ținem de mână în acest an cu partenerul mult dorit. Putem onora iubirea prin grija pe care o manifestăm în primul rând față de noi înșine, față de bunăstarea noastră fizică și emoțională, față de copilul nostru interior, pentru ca, în acest fel, să dobândim abilitatea de a o revărsa și asupra celor din jur. 

Și cum ar fi dacă am sărbători iubirea mulțumindu-ne nouă înșine pentru toleranța și compasiunea de care am dat dovadă atunci când am depășit momentele dificile cu care ne-am confruntat? Așa că, în luna iubirii, aleg să îți mulțumesc ție, copilul meu interior, pentru că mă însoțești de o viață, chiar și în condițiile în care nu te-am purtat mereu pe cele mai netede drumuri! 

Să fii iubit, suflet drag!

Lorena Dobra este psiholog clinician sub supervizare și psihoterapeut de familie în formare. Apreciază contextele dificile ca fiind reale oportunități pe care viața ni le oferă pentru a ne da prilejul de a experimenta, cu mult curaj, compasiune și iubire, propria vulnerabilitate.

Caută
Coșul de cumpărături
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0