Ce putem învăța din povestea jurnalistei Oriini Kaipara

Am pășit de ceva vreme în anul 2022 și, privind realitatea cotidiană, putem concluziona că vremurile pe care le trăim nu sunt dintre cele mai liniștite, că perspectiva zilei de mâine pare greu de conturat și mintea umană se întreabă „Ce se va întâmpla cu pandemia?“ 

Cu toate acestea, dacă suntem cu adevărat prezenți, vom constata că se petrec și lucruri bune, că omenirea face mici progrese și că viața are atât de mult spațiu pentru incluziune și diversitate. Important este să înțelegem că unii dintre noi suntem privilegiați, în timp ce alții luptă cu îndârjire pentru ceea ce nouă ni se pare firesc, normal și natural. 

Mici schimbări care stârnesc întrebări mari 

Unul dintre elementele definitorii ce marchează o schimbare de percepție, de evoluție a cogniției umane este și cazul unei jurnaliste māori. Oriini Kaipara a devenit prima persoană cu semne faciale tradiționale ce găzduiește un program de știri (Newhub Live) în prime time, la televiziunea neo-zeelandeză TV Three. 

Fericirea este uriașă pentru jurnalista care afirmă răspicat: „Am fost foarte bucuroasă. Este o onoare uriașă. Nici nu știu cum să fac față emoțiilor.“

Am vrut să vedem și obiectiv ce însemnă această veste, la nivel societal, astfel că am cerut părerea unui specialist despre acest subiect și am discutat cu psihoterapeuta Cristina Petrescu-Ghenea (gazda podcastului Reconectat și coordonator de programe de formare în structura educațională a Paginii de Psihologie).

Dr. Petrescu-Ghenea pe de-o parte validează reușita lui Kaipara, dar pune un accent evident asupra felului și momentului în care jurnalista a ajuns la cârma buletinului principal de știri: „Deși nu vreau să neg faptul că este o veste bună faptul că începe să existe reprezentare pentru persoanele indigene care își poartă, cu mândrie, semnele etnice, cred că ar trebui să nu ne entuziasmăm prea tare, ci să privim aceste schimbări cu un ochi critic. Este oare vorba de schimbări reale care să ducă la o adevărată acceptare și incluziune a tuturor corpurilor sau de același praf în ochi cu care ne-au obișnuit de zeci de ani marile corporații și mass-media? Are jurnalista māori Oriini Kaipara parte de aceleași drepturi și privilegii precum colegele, dar mai ales colegii ei albi? Dacă citim cu atenție articolul vom vedea că ea a prezentat știrile doar cu ocazia perioadei sărbătorilor de iarnă și pentru puțin timp la începutul lunii ianuarie, în timp ce majoritatea colegilor ei petreceau, probabil, vacanțele alături de cei dragi. Asta înseamnă că nu s-a creat un loc special pentru o femeie māori, care poartă însemnele faciale specifice numite moko kauae, ci ea a fost distribuită în acest rol deoarece așa era mai convenabil pentru colegii ei albi privilegiați, Mike McRoberts și Samantha Hayes. O altă întrebare pe care este nevoie să ne-o punem este de ce membrii populației native din Noua Zeelandă ar trebui să se bucure că încep să aibă reprezentare abia acum, în anul 2022, când televiziunea există în această țară din 1960, iar aceste popoare există pe acele pământuri anterior colonizatorilor albi? Ce aș mai remarca este și felul în care diferă semnificativ traiectoriile profesionale a două femei jurnaliste de etnii diferite: Oriini Kaipara a ajuns să prezinte știrile pentru câteva zile (cât colegii ei se aflau în vacanță), la vârsta de 38 de ani, pe când colega ei, care prezintă în mod normal acel buletin de știri, Samantha Hayes, la cei 37 de ani ai ei, ocupă acest post de 6 ani.“ 

Cine este Oriini Kaipara? 

Dincolo de știrea care a făcut înconjurul lumii, recunosc că am fost curioasă să aflu detalii și din viața acestei femei. Originară din Whakatane (Noua Zeelandă), Kaipara este în vârstă de treizeci și opt de ani, de profesie jurnalist, translator, prezentator TV, public speaker, antreprenor, social media influencer, susținător al drepturilor femeilor, însă, înainte de toate aceste titulaturi, este soție și mamă a patru copii (două fete și doi băieți).

În 2017, a realizat chiar și un test de genetică care a dezvăluit faptul că este 100% māori, lucru ce o face unică. „Nu definește cine sunt. Nu mă schimbă. Sunt mândră de rădăcinile mele Pakeha. Există oameni mult mai māori decât mine – trăiesc, respiră, mănâncă și dorm limba și cultura. Îi admir și îi salut“, declară jurnalista. 

Dar viața nu a fost cea mai prietenoasă cu Kaipara, atunci când, la vârsta de șaisprezece ani, avea să devină mamă pentru prima oară. Fiul său, Paetawhiti, s-a născut prematur, cu plămânii subdezvoltați, fiind necesară internarea pentru o perioadă de un an de zile. În tot acest timp, Kaipara era deja însărcinată cu cel de-al doilea copil, fiica sa, Te Aomihia.

„Fiind adolescentă, m-am descurcat cât de bine am putut, dar fiecare zi a fost o luptă“, punctează Kaipara. 

Cu toate acestea, s-a bucurat de susținerea familiei și mai ales de cea a mamei sale, care a încurajat-o să-și continue cu încredere viața, indiferent de vicisitudini. Întâmplarea a făcut ca jurnalista să găsească într-un ziar un anunț pentru South Seas Film & Television School, în urma căruia a aplicat pentru o bursă pe care a și obținut-o, două zile mai târziu.

℗PUBLICITATE

---

---

De aici până la a performa a fost doar un pas, Kaipara lucrând pentru buletinul de știri TVNZ Te Karere, apoi la postul de radio Ruia Mai, ori la serialul documentar Waka Huia. 

În anul 2004 obține un loc de muncă în cadrul televiziunii Māori Television. Cu un program extrem de aglomerat, nu a neglijat nici planul personal, astfel că între timp a mai adus pe lume alți doi copii (un băiat, Nikau, și o fată, Ngarongokahira). Nu îi încurajează să urmeze exemplul ei, ba chiar le atrage atenția, ori de câte ori este cazul, asupra faptului că ar trebui să facă alegeri mai bune decât ale sale.

Cu o carieră solidă, consolidată treptat, începând cu anul 2005, Kaipara este de părere că prezentarea buletinului de știri în prime time reprezintă apogeul planurilor sale jurnalistice. Însă jurnalista nu poate împărtăși această bucurie infinită cu mama sa, care a decedat recent. 

Când mintea umană devine rigidă, are nevoie să înțeleagă

Din păcate, dincolo de toate aceste vești menite să cultive speranța, comentariile răutăcioase nu au întârziat să apară nici în cazul său. Cu atât mai mult cu cât jurnalista uzitează, chiar și în buletinele de știri pe care le prezintă, cuvinte māori.

Cristina Petrescu-Ghenea ne ajută să înțelegem mai bine contextul de viață al așa-numitelor grupuri minoritare: „Mă bucur să văd că articolul citat nu încearcă să treacă sub tăcere crimele albilor colonizatori împotriva populației native māori și o citează pe Oriini Kaipara când spune că bunica ei a fost bătută pentru că își vorbea limba nativă, aceeași limbă care și în prezent a născut controverse când Oriini a folosit câteva expresii native pe parcursul buletinelor de știri prezentate de ea.“

Limba este extrem de importantă pentru Kaipara, țelul său fiind acela de a nu da uitării aceste aspecte ce țin de structura sa. Tot ea ne reamintește că recunoașterea și acceptarea identității este portalul care ne va duce spre un mâine mai promițător: „Încă nu am abordat o mulțime de traume intergeneraționale și de colonizare, iar pentru māori, asta este foarte pertinent și emoționant. […] Nu s-au schimbat prea multe în ceea ce privește relațiile rasiale aici într-o perioadă foarte lungă de timp. […] Ca o femeie tânără, ca o tânără māori, ceea ce faci astăzi influențează și afectează ceea ce se întâmplă mâine. Așa că tot ce le cer este ca ei să vadă frumusețea în a fi māori și să o îmbrățișeze și să recunoască asta și să facă tot ce pot cu ea pentru o schimbare pozitivă.“

Câteva informații interesante despre obiceiurile māori

În tradiția māori (indigeni din ceea ce astăzi este Noua Zeelandă), semnele faciale sunt tatuate pe toată fața pentru bărbați (cunoscute sub denumirea de mataora), pe când pentru femei, acestea sunt realizate pe bărbie (purtând numele de moko kauae) și reprezintă moștenirea familială și statutul social, cei ce realizează aceste tatuaje fiind considerați sacri. 

De altfel, spre deosebire de un tatuaj uzual, acesta nu este realizat cu ace, ci pielea este zgâriată în profunzime, cu ajutorul unui ciocan și a unei dălți din lemn, iar apoi este inserată cerneala.

Kaipara și-a tatuat bărbia în anul 2019, în urma unei decizii personale, cu scopul de a rememora puterea, precum și identitatea māori. „Când mă îndoiesc de mine și îmi văd imaginea în oglindă, nu mă privesc doar pe mine, mă uit la bunica și la mama mea, la fiicele mele și la cele ce vor veni după mine, precum și la toate celelalte femei, fete māori de acolo și asta îmi dă putere“, încheie prezentatoarea TV. 

Viața merge mai departe, dar contează și cum 

Din fericire, tot mai multe popoare indigene de pe tot globul prind curaj, odată cu exemplul dat de Kaipara. Ei știu cum le-au fost „luate“ aceste marcaje tradiționale, cum semenii lor au fost vânați și înjosiți pentru că purtau semnele lor, fapt ce le blochează chiar și în prezent accesul în locuri de muncă și unități.

Psihoterapeuta Cristina Petrescu-Ghenea concluzionează foarte bine întregul subiect: „Este important, pentru noi toți, să înțelegem că discuția de față merge dincolo de standarde de frumusețe, fiind una despre reprezentarea tuturor grupurilor indiferent de rasă, etnie, identitate sexuală și de gen ș.a.m.d. Diversitatea corpurilor și a experiențelor umane este mult mai mare decât ne-a arătat media convențională, până în prezent. De asemenea, suntem martorii unei mici schimbări și tocmai de aceea este nevoie să realizăm că, o dată cu privilegiul nostru de persoane albe, vine și responsabilitatea de a cere, în mod vocal și răspicat structurilor de putere, dreptate și justiție pentru toate grupurile minoritare, chiar cu prețul pierderii privilegiilor pe care le avem ca persoane albe. Această schimbare nu se poate întâmpla dacă nu devenim conștienți de istoria presărată cu crime și sclavie din partea populațiilor dominante asupra celor minoritare, cum ar fi, de exemplu, cei 500 de ani de sclavie a romilor pe teritoriul României.“