Telefonul a ajuns o extensie a mâinilor noastre, el are incorporat toate contactele, mailurile, timpii de odihnă și de mișcare, muzica, ritmul cardiac; aparent, în lipsa acestuia, ne este dificil să funcționăm și dacă, Doamne-ferește, îl uităm sau îl rătăcim, ne copleșesc anxietățile și avem un soi de paralizie psihică. Iar dacă ne gândim în perspectivă, ni se pare de-a dreptul bizar faptul că am reușit să ne descurcăm fără el cu ani în urmă. Faceți acest exercițiu de imaginație și întrebați-vă cum era viața înainte să purtați aceste aparate inteligente în buzunarul hainelor sau în rucsaci ori poșete.
Adulții ca adulții, dar mulți dintre copii s-au născut într-o lume conturată de telefoanele capabile să facă atât de multe lucruri și prin observare sau imitare preiau din gesturile și comportamentele părinților și ale adulților din jur. Dar, apare un mare dar… putem face ceva? Îi putem ajuta să aibă o relație mai inteligentă și conștientă cu telefonul? Sau este mai bine să-i lăsăm fără limite și restricții?
Regulile casei sunt binevenite
Nu putem avea pretenția ca cei mici să nu preia tiparele noastre de comportament, dacă ne văd acasă butonând obsesiv telefonul mobil; de aceea, este important să facem un pas înapoi și să ne analizăm propriile reacții, în legătură cu tehnologia. Pe scurt, este necesară instituirea unei zone „fără telefon“, cum ar fi în cazul meselor de familie, conversațiile despre subiecte importante, joaca, lectura ori la terminarea temelor (dacă ne referim strict la elevi).
Este foarte adevărat că practicarea școlii online ne cam dă bătăi de cap în limitarea consumului de internet sau a accesului la aparatura electronică, însă este lesne de înțeles că acestea pot avea o soluție, dacă se dorește cu adevărat.
Specialiștii ne recomandă să fim atenți la dispozitivele pe care le lăsăm la îndemâna copiilor. Spre exemplu, existența unui telefon ce nu are acces decât la mesaje text și apeluri vocale (urmărire GPS, precum și posibilitatea apelării unor numere preexistente, ori o alarmă de panică), poate fi cu un risc mai scăzut de adicție decât cel ce are posibilitatea de a se conecta la internet. Totodată, ar fi benefic să stabilim împreună cu copiii consecințele pe care le avem de suportat cu toții dacă nu respectăm regulile casei și dacă depășim limitele consumului de tehnologie. Unii psihologi ne recomandă să validăm mereu emoțiile copilului și să-l ajutăm pe acesta să le exprime în cuvinte, fără să acceptăm orice comportament sau preferință, mai ales dacă știm că nu este spre binele copilului.
Să respectăm adolescența, dar să nu uităm nici de apartenența la sistemul familial
Preadolescența și adolescența sunt perioade ce vin cu multe provocări, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Apariția primelor semne de independență pot da bătăi de cap adulților, cu atât mai mult cu cât comunicarea nu își face loc între ei, ajungându-se, foarte ușor, la adevărate câmpuri de luptă domestice. După cum spune Madeline Levine, autoarea cărții Pareting pentru succes, uneori certurile sunt singurul mod de comunicare în relația adolescent-părinte. Pe scurt, părinții sunt catalogați drept depășiți de evenimentele actuale, de tot ce este cool și nu înțeleg vremurile pe care le traversăm, iar adolescenții sunt etichetați drept neștiutori, visători, imaturi, iar lista poate continua. Cercurile de prieteni sunt „acasă“, ele dictează firescul lucrurilor, și, automat, pentru a fi în contact cu cei din gașca din care facem parte, avem nevoie de un telefon mobil.
Apariția acestuia are loc undeva între vârsta de 10-12 ani, perioadă în care adulții sunt și nu sunt de acord cu decizia de a deveni, brusc, independent, copilul. Tot Madeline Levine, autoarea de care am amintit mai sus, ne atrage atenția asupra diferenței dintre independență și autonomie. Ambele reprezintă un proces și necesită implicarea părintelui. Independența este despre gestionarea propriului sine, fără a ne păsa prea mult de ceilalți. Autonomia însă este mai complexă și se referă la capacitatea de a fi independent, dar și de a rămâne conectat la ceilalți. Cu alte cuvinte, achiziționarea unui telefon mobil pentru adolescentul din familie este un gând bun, atâta timp cât avem în vedere și faptul că acesta este un instrument prin care putem asigura autonomia fiului sau a fiicei noastre.
Iată ce ar fi indicat să cunoască părinții despre achiziționarea telefoanelor pentru copii și adolescenți
Potrivit site-ului childmind.org, psihologul clinician Jerry Bubrick, expert în terapia tulburărilor de anxietate la Child Mind Institute susține următorul mesaj: „Le spun părinților că nu este atât de mult despre o anumită vârstă, cât despre conștientizarea socială a copilului și înțelegerea a ceea ce înseamnă tehnologia […] ai putea avea un tânăr de cincisprezece ani cu adevărat imatur, care se comportă indezirabil în ceea ce privește utilizarea telefonului, dar i-l dai pentru că are 15 ani; în timp ce un copil de doisprezece ani, cu adevărat matur din punct de vedere social, s-ar descurca mai bine.“
În vederea acestui proces a acceptării faptului că cei mici nu mai sunt atât de mici, dr. Bubrick recomandă luarea în calcul a mai multor aspecte:
Grija și atenția la detalii
Dacă cei mici sunt mai puțin interesați de a avea grijă de lucruri (inclusiv conștientizarea faptului că unele pot fi chiar valoroase, din punct de vedere material), poate ar fi cazul să ne gândim de mai multe ori înainte de a lua o decizie. Sau am putea transforma procesul de cumpărare al unui telefon într-un context în care să-i cultivăm copilului abilitățile de grijă și respect față de bunurile pe care părinții sau alte persoane dau bani.
℗PUBLICITATE
Banii
Existența unui telefon mobil cu acces la internet implică, automat, și un cost. De multe ori, însă, copiii au tendința de a accesa tot mai multe aplicații, mânați de curiozitate, de ceea ce ar fi la modă în rândul generației lor, fără să a lua în calcul și aspectul pecuniar din spatele acestora. Relația cu finanțele este una extrem de importantă și merită a fi „predată“ copiilor, încă de mici, pentru a putea aprecia eforturile cu care aceștia se câștigă, felul în care suntem recompensați pentru munca depusă, și, în niciun caz, fără a le acorda o valoare adecvată. Pentru o lectură mai amplă la acest capitol vă recomand cartea Sufletul banilor, de Lynne Twist.
Tehnologia
Instinctiv, generațiile ce vin din urmă sunt net superioare celor existente, cu atât mai mult din punct de vedere tehnologic. Reușesc să mânuiască cu o mai mare iscusință tot ce este nou pe piață, însă merită pus un accent asupra faptului că există și un revers al medaliei, și anume consumul excesiv în mediul virtual (fără limite clar interiorizate) ce poate fi o amenințare pentru dezvoltarea armonioasă fizică și emoțională a copilului. Cu alte cuvinte, telefonul este asemenea unui instrument care poate fi extrem de benefic, dar ca orice alt instrument poate avea și laturi periculoase. Cumpărarea unui telefon inteligent trebuie să implice și un instructaj de utilizare a acestuia, nu se rezumă la dat banii și primit obiectul. Părinții conștienți, cum îi numește Gáspár György, în cartea Copilul invizibil, pe adulții care au în grijă copii, știu că atât cei mici, cât și adolescenții au nevoie de susținere și ghidaj. Creierul nostru ajunge la maturitate, după vârsta de 24-25 de ani, ceea ce înseamnă că până atunci monitorizarea și ghidajul parental sunt indiscutabile.
Direct proporționalitatea dintre ADHD și telefoanele mobile
Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) a devenit atât de comună, încât cazurile sunt din ce în ce mai întâlnite, în rândul copiilor. Stimularea constantă disponibilă prin intermediul smart phone-urilor face ca atenția să fie distrasă, cu precădere în rândul oamenilor ce suferă de ADHD. Este și părerea Psih. David Anderson (Child Mind Institute), care conchide: „Telefoanele sunt făcute pentru a fi cât mai puternice posibil. Dacă nu primiți un e-mail, primiți o actualizare pe rețelele sociale, sau verificați un flux de știri, sau verificați un scor sportiv.“
În acest mod, copiii (dar să recunoaștem că și nouă ca adulți ne este greu) reacționează imediat la toate aceste notificări, fiindu-le greu să se concentreze pe activități mai puțin interesante precum temele ori conversațiile la masă.
Un alt aspect important de punctat este însăși impulsivitatea, care se „hrănește“ tot mai mult în mediul cibernetic, dovadă stau comentariile malițioase, scrise cu o nonșalanță greu de descifrat, dar care devin o normalitate, lucru ce merită a fi considerat un semnal de alarmă, și, nicidecum, ceva firesc. Frustrările, nemulțumirile, neîmplinirile nu se revarsă în mediul online, oriunde, oricând, ci există posibilitatea de a merge la terapie și a observa, cu exactitate, ce anume declanșează astfel de comportamente și cum anume le putem ține mai bine în frâu.
O scurtă sumarizare
Specialiștii ne îndeamnă să ne concentrăm pe tot acest proces al maturizării tehnologice, punând niște limite și termene clar înțelese de ambele părți. Printre acestea enumerăm cunoașterea parolei telefonului, precum și posibilitatea de a fi revendicat (dacă nu este folosit conform termenilor stabiliți anterior), setarea unui timp alocat, a unui buget extra (ce poate fi utilizat prin folosirea unor aplicații), stabilirea unor perioade de timp în care este interzisă folosirea telefonului, precum și a unei eventuale defecțiuni (accidentarea și spargerea acestuia etc).
Cât despre postările pe care le realizează în social media, psih. Anderson ne îndeamnă să ne gândim cum să-i facem conștienți de faptul că noi, ca adulți, citim aproape tot ceea ce postează, în ideea de a filtra, prin intermediul liberului arbitru, informațiile pe care ar vrea să le transmită în mediul online; practic, o educare cyber, prin care să își asume responsabilitatea cuvintelor alese pentru a fi puse pe „pereții“ conturilor lor sociale.
Toate acestea merită tratate cu maximă seriozitate, chiar dacă, uneori, mediul online este considerat unul superficial, unde ne expunem doar bucuriile și împlinirile, acele crâmpeie din zi în care suntem în cea mai bună formă. Dr. Bubrick menționează, printre altele că cu cât copiii deprind mai repede, pe limbajul lor specific, ceea ce înseamnă responsabilitatea cibernetică, „în cele din urmă, când ne părăsesc, putem avea încredere că vor lua singuri acele decizii bune“.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
